Între 1872 şi 1881, primul spital destinat persoanelor cu tulburări psihice din statul american Alabama a găzduit publicaţia Meteor, un ziar scris, editat şi publicat în întregime de pacienţi, care a circulat dincolo de zidurile instituţiei, scrie The Atlantic. Publicaţia a fost botezată după aşteptările pe care le aveau pacienţii faţă de ea: “Meteorii reprezintă întotdeauna o surpriză”, explicau ei în primul număr, şi, “fără îndoială, aşa va fi şi fiţuica noastră. Ei apar la intervale regulate. Aşa va apărea şi ea”. De fiecare dată când apărea, la început trimestrial, apoi din ce în ce mai rar spre sfârşit, ziarul le oferea cititorilor şansa de a vedea viaţa din interiorul spitalului şi, prin extensie, de a face parte dintr-un experiment măreţ din domeniul sănătăţii mintale.
În primele decenii ale secolului XIX, viziunea asupra afecţiunilor mentale a început să se schimbe în Statele Unite. Ceea ce era considerat înainte drept “decădere morală” a început să fie văzut drept afecţiune medicală, una ce putea fi tratată cu mai multă îngrijire umană. În anii 1840, reformatoarea socială Dorothea Dix a lansat mişcarea pentru “tratament moral”, pledând pentru construirea, la nivel naţional, a unor aziluri pentru bolnavii psihic, care erau ţinuţi de regulă în închisori şi locuinţe sociale. Aşa s-a născut “Spitalul de nebuni din Alabama”. Legislatura statului a autorizat finanţarea lui în 1852, iar primul pacient a fost internat în aprilie 1861, fiind vorba de un soldar diagnosticat cu manie cauzată de “frământările politice”. Uneori, în spital erau internaţi pacienţi pentru lucruri minore precum viciul fumatului.
Clădirea instituţiei era un factor cheie din cadrul tratamentului imaginat de Dix şi de echipa ei. Spitalul a fost construit în stilul arhitectural dezvoltat de psihiatrul Thomas Kirkbride, care a avut în minte bunăstarea pacienţilor. În viziunea lui ‘Kirkbride, clădirea, ce trebuia construită într-un loc “ornamentat cu gust”, putea fi în sine terapeutică, iar cămăşile de forţă şi cătuşele, practici standard la care erau supuşi la acea vreme, trebuiau înlocuite cu munci agricole şi recreere. La toate acestea s-a adăugat ziarul scris şi tipărit în întregime de pacienţi, cu scopul de a le asigura o activitate, dar şi de a asigura lumea din afară că totul decurgea cum trebuie în spatele zidurilor spitalului. Experimentul a însemnat o investiţie mare pentru stat în contextul economic al vremii din sudul Americii şi era menit să demonstreze că statul cheltuia bani pe ceva care merita.
Meteor găzduia rubrici despre darwinism, eseuri literare şi veşti noi privind viaţa din spital, printre care s-a numărat şi un editorial al cărui autor se plângea că femeile internate făceau prea mult zgomot (o scrisoare publicată în ediţia următoare l-a acuzat pe editorialist de sexism). Pe lângă acestea mai erau cronici la concerte, anunţuri matrimoniale şi funerare şi o rubrică de cugetări numită Meteor Dust (“praf de meteor”). “(Ziarul) este scris într-un mod agreabil”, scria autorul unei rubrici din Jurnalul American al Nebuniei (care se numeşte astăzi Jurnalul American de Psihiatrie), “şi oferă fără îndoială amuzament, precum şi avantaje substanţiale pacienţilor. Are motto-ul Imgus a non Locendo, care se poate traduce liber prin ‘lumină din întuneric'”. În realitate, însă, cuvintele latine ce apăreau în susul primei pagini a publicaţiei erau Lucus a non Lucendo, adică “un crâng întunecat pentru că nu e lumină”, o expresie absurdă, în nota ironică a întregului ziar.
Câteva fragmente din ziar: “Am aflat dintr-o sursă ce nu poate fi pusă la îndoială că una dintre cele mai populare şi talentate paciente de-ale noastre s-a apucat să scrie, în vederea de a fi publicat, un roman ce se va numi Unchiul Eddie. Nu riscăm nimic dacă promitem că cititorii lui vor fi edificaţi“; sau “Sunt pacient. Nu mi-am pierdut interesul faţă de întâmplările lumii. Ambiţia mea este să mă întorc şi să iau parte la ele”. Editorul publicaţiei a rămas necunoscut până la finalul ei, însă, în prezent, indiciile trimit spre pacientul Joseph Gore, care a murit în spitalul din Alabama în decembrie 1896. Alţii au crezut că editorul ar fi fost Peter Bryce, administratorul instituţiei. Într-un număr din martie 1873, unul dintre autorii ziarului a comentat această teorie, adresându-se unuia dintre susţinătorii ei: “El crede vădit că iţele Meteor sunt trase de cineva care nu este nebun. Faţă de asta nu avem nimic de obiectat. E ceea ce credem şi noi. Dar, din păcate, nu reuşim să-l convigem şi pe administrator de asta”.
Citiţi şi:
“Radioul nebunilor” schimbă percepţiile despre bolile psihice