Un tânăr adoptat dintr-un orfelinat românesc face un documentar despre drama actuală a copiilor instituţionalizaţi

0

Izidor Ruckel a fost unul dintre copiii adoptaţi de familiile americane imediat după Revoluţia din 89, când, în urma unui documentar TV despre situaţia dezastruoasă a orfelinatelor româneşti, valuri de străini impresionaţi au venit să-i ajute pe micuţi. Acum, Izidor are 32 de ani, locuieşte în SUA, însă vrea să revină în România pentru a realiza un documentar despre soarta copiilor orfani care nu şi-au găsit familii. Miza filmului Return to Romania, la care puteţi contribui cu donaţii, este să convingă statul român să permită din nou adopţiile internaţionale, interzise în 2004.

 

imrs

Izidor Ruckel şi Alex King, doi tineri adoptaţi din orfelinate româneşti, care lucrează acum la documentarul “Return to Romania.” Foto: Washington Post

 

Povestea lui Izidor Ruckel, pe care o puteţi citi pe larg într-un articol din Washington Post, este, într-un cuvânt, impresionantă. “Când aveam 10 ani, o echipă de televiziune de la 20/20 a venit la instituţia unde îmi petrecusem toată viaţa. Era un loc îngrozitor, unde copiii erau sedaţi şi ţinuţi în cămăşi de forţă. Atunci când Shame of a Nation a fost transmis pe ABC 20/20, lumea întreagă a văzut în ce condiţii trăiam… aveam capetele rase şi unii dintre noi erau închişi într-un fel de cuşti. Acel documentar a dus la adoptarea mea. Unii dintre copiii din orfelinat au fost la rândul lor adoptaţi — astăzi, locuiesc în Statele Unite. Însă mulţi dintre prietenii mei nu au fost la fel de norocoşi, pentru că România a interzis adopţiile internaţionale în 2004,” spune Izidor pe pagina campaniei de crowdfunding, menită să sprijine realizarea documentarului Return to Romania.

Izidor, care are o dizabilitate la un picior, şi-a petrecut primii 11 ani din viaţă la orfelinatul Sighetu, din Sighetu Marmaţiei, iar imaginile din reportajul realizat de Janice Tomlin îl arată firav, timid şi afectat de malnutriţie. Astăzi, este activist pentru drepturile copiilor instituţionalizaţi şi încearcă să găsească o cale prin care măcar o parte dintre aceştia să poată avea din nou o şansă la o viaţă normală, prin reintroducerea adopţiilor internaţionale.

În toţi anii petrecuţi alături de familia sa adoptivă, Izidor nu i-a uitat pe prietenii de la orfelinat şi, în ultimii ani, a încercat să dea de urma unora dintre cei care au rămas în România. “Un prieten apropiat al lui Izidor, Cardos, nu a plecat niciodată din orfelinat. În ultima lui călătorie în România, Izidor i-a dat de urmă într-un centru pentru adulţi cu probleme, nu foarte diferit de condiţiile din orfelinat, cu aceeaşi duhoare de urină,” arată articolul din Washinton Post. “Asemenea lui Izidor, Cardos avea un picior şchiop. Cânta foarte frumos la pian şi nu avea niciun handicap mintal. Dar nu a învăţat niciodată să funcţioneze în afara unei instituţii.” Chiar şi unii dintre copiii adoptaţi de familiile americane au avut probleme majore de integrare. “Erau prea violenţi şi prea traumatizaţi, astfel că nici familiile nu i-au putut îngriji,” spune Izidor, astfel încât unii au fost trimişi la centre de îngrijire în SUA sau trimişi înapoi în ţară.

 

imrs (1)

Copii instituţionalizaţi la Sighetu, în anii 90. Foto: Thomas B. Szalay

 

În 1990, 121 de copii români au primit vize de adopţie pentru Statele Unite, iar în anul următor, numărul a crescut la 2.594. Adopţiile au continuat până în 2004, când adopţiile internaţionale au fost interzise în urma unor acuzaţii de corupţie şi suspiciuni că unele familii adoptive ar fi fost implicate în traficul de carne vie şi în vânzarea de organe. Până în 2004, peste 8.000 de copii români fuseseră adoptaţi de americani, alături de alţi zeci de mii din Rusia, Kazahstan şi alte ţări din fostul bloc sovietic.

Astăzi, Izidor vrea să redeschidă public acest subiect dureros şi să lanseze o campanie pentru reintroducerea adopţiilor internaţionale. Primul pas din această misiune este realizarea documentarului Return to Romania, alături de Alex King, un tânăr de 25 de ani cu o istorie foarte apropiată de a lui Izidor, şi de Janice Tomlin, producătoarea documentarului TV The Shame of a Nation şi jurnalistă cu un palmares considerabil. Izidor şi Alex, care a fost adoptat la vârsta de 6 ani, iar acum lucrează ca editor video, au făcut deja mai multe interviuri cu părinţi adoptivi americani, însă miza filmului este să documenteze situaţia actuală a copiilor instituţionalizaţi din România şi să aducă în prim plan poveşti ale copiilor din aceeaşi generaţie cu el, dar care nu au fost adoptaţi. “Cred că acest documentar poate salva vieţile a mii de copii blocaţi în sistem. Nu e prea târziu pentru ei,” crede Izidor.

Puteţi susţine acest documentar prin donaţii, dar şi prin diseminarea poveştilor spuse de Izidor, pe care le puteţi găsi pe site-ul lui personal.

 

Puteţi citi şi:

FOTO “Cinci lei”, un proiect tulburător de fotografie despre copiii străzii din Bucureşti

VIDEO Un documentar dureros despre pedofilii străini şi copiii străzii din Bucureşti


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger