Un sfert din India se transformă în deşert

1

O suprafaţă mare din India, de dimensiunea statelor americane California şi Texas laolaltă, este într-un nivel avansat de degradare şi un sfert de ţară se confruntă cu deşertificarea, susţine ministrul Mediului din India, Prakash Javadekar, scrie site-ul Think Progress.

 

 

Păscutul excesiv, în detrimentul vegetaţiei, împreună cu modificările de climă, care au dus la secete tot mai aspre, sunt principalii “vinovaţi” pentru această situaţie, cred autorităţile indiene. Pe măsură ce pământul devine de nefolosit în proporţie din ce în ce mai mare, siguranţa hranei pentru populaţia Indiei (care reprezintă aproape 17% din populaţia lumii) este în pericol. Potrivit revistei Forbes, în 2007, Consiliul Indian pentru Cercetare Ştiinţifică şi Industrială a preconizat că, până în anul 2050, aproximativ 10% din teritoriul indian va fi deşertificat complet. Însă estimările ministrului Javadekar devansează data emisă de consiliului amintit. “Pământul devine steril, degradarea se întâmplă văzând cu ochii”, a declarat acesta pentru The Economic Times. “Multe terenuri sunt pe punctul de a deveni deşerturi”.

Cifrele autorităţilor indiene se potrivesc celor dintr-un raport al Convenţiei ONU pentru combaterea deşertificării (UNCCD), care spune că aproape 82 de milioane de hectare (adică aproape 25% din suprafaţa geografică a Indiei) sunt în curs de deşertificare în prezent. Valurile de căldură care au lovit recent estul şi nord-estul Indiei au ucis sute de persoane şi au generat revolte şi conflicte. În contextul timpurilor pe care le traversează, autorităţile din nord-estul Indiei au închis o fabrică Coca-Cola, motivând că aceasta exploata abuziv pânza freatică. În mod normal, India are parte de 80% din precipitaţii în perioada musonică, de regulă cuprinsă între lunile iunie şi septembrie. Dar, numai în ultimii 50 de ani, pe măsură ce clima s-a încălzit, perioada musonică a devenit imprevizibilă şi adesea întreruptă de evenimente meteo extreme, care au dus la inundaţii ucigaşe.

Un raport din 2009 al Departamentului Meteo din Mumbai a relevat că temperaturile oraşului au crescut cu 1,62 grade Celsius în ultima sută de ani şi că, din anii 1960 încoace, numărul dezastrelor naturale s-a triplat. Anul acesta, sezonul musonic a început pe coasta sud-vestică a Indiei cu o săptămână mai târziu decât în mod normal. În prezent, ploile s-au extins peste jumătate de ţară, dar multe regiuni aşteaptă cu nerăbdare apa şi, chiar în regiunile unde plouă, se pare că nu plouă suficient (cantităţile de apă căzute sunt sub cele normale). Mai exact, experţii în meteorologie vorbesc de o cantitate de apă cu 45% sub cea normală, la nivelul Indiei şi cu 53% sub cea normală în nord-vestul ţării, în mod special. În unele zone ale ţării, condiţiile sunt similare, până acum, celor din anul 2009, când India a fost lovită de cea mai rea secetă din ultimii 30 de ani.

 

Sursa şi mai multe detalii: Think Progress

Foto: India Portal

 

Puteţi citi şi:

India dă vina pe activiştii de mediu pentru problemele sale economice

India recunoaşte al treilea gen

În India, legea împotriva trimiterii copiilor la muncă a crescut numărul acestora

India construieşte cea mai mare fermă solară din lume


Un comentariu

  1. Eu consider ca daca in aceasta tara musonul secetos ar ține tot anul, indienii ar fi protejați de inundații, alunecări de teren si ar trai foarte bine; si asta pentru ca in acest an musonul ploios care a venit timpuriu a adus inundatii care au afectat grav viața oamenilor.

Reply To Ioniță Stoian Giulia Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger