Un sat britanic a câştigat bătălia anti-fracking şi vrea să construiască uzine solare

0

Satul Balcombe din West Sussex, Marea Britanie, este un loc pitoresc, dar lipsit de evenimente care să agite viaţa liniştită a localnicilor. Sau cel puţin aşa a fost, până la sosirea, în zonă, a companiei Cuadrilla Resources, care şi-a anunţat planurile de a explora gaze de şist prin metoda fracturării hidraulice, la câţiva kilometri distanţă de sat. În acel moment, localnicii au luat atitudine.

 

 

Timp de două luni, oamenii locului au protestat zilnic, stabilind o tabără anti-fracking, pentru a convinge compania că nu este binevenită în zonă. În cele din urmă, compania în cauză a abandonat lucrările şi a renunţat la planurile propuse. Dar, scrie presa britanică, nu protestele oamenilor ar fi determinat plecarea companiei (cel puţin, nu ca motiv oficial), ci faptul că zona nu ar fi fost profitabilă pentru extracţie din cauza fisurilor naturale existente în solul regiunii. Însă activismul comunităţii locale nu s-a stins odată cu plecarea companiei de fracking. Oamenii s-au organizat într-o asociaţie, REPOWERBalcombe, al cărei scop este să caute finanţarea necesară pentru construirea unor uzine solare deţinute de comunitatea locală, în aşa fel încât satul lor să nu mai depindă, în viitor, de reţeaua naţională de energie.

 

 

„Scopul nostru este să demarăm un program bazat pe energie regenerabilă, pe soluţii gândite de comunitate, pentru comunitate, ca să generăm cel puţin 10% din energia necesară satului cu ajutorul panourilor solare, în următoarele şase luni. În final, scopul este să ajungem să generăm toată energia necesară satului din resurse regenerabile”, spun membrii organizaţiei. Pentru a-şi atinge ţelul, ei trebuie să strângă aproximativ 500.000 de dolari, suma necesară investiţiei în panouri şi uzinele solare. Ca să facă asta, vor oferi acţiuni comunităţii, sperând ca fiecare rezident să investească, în acest fel, în programul de energie regenerabilă. În luna martie, organizaţia a anunţat că a semnat, deja, cu o fermă din zonă, pentru amplasarea unui panou solar şi că este în negocieri pentru amplasarea altor cinci. „Cu toţii avem nevoie de energie, dar a cumpăra-o de la giganţi care o produc din combustibili fosili, poluatori, nu mai este o opţiune”, a declarat Joe Nixon, purtătorul de cuvânt al grupului, pentru The Guardian.

Mai multe detalii, pe REPOWERBalcombe.

 

Surse şi foto: The Guardian, Inhabitat

 

Puteţi citi şi:

Gazul de şist. A fi sau a nu fi dependenţi de Rusia

Geopolitica gazelor de şist, criza din Ucraina şi războiul României cu ea însăşi

Ziua naţională de proteste faţă de fracturarea hidraulică, în peste 60 de localităţi din România

Los Angeles votează pentru un moratoriu asupra fracturării hidraulice


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger