Un referendum și o victorie istorice. Pentru Roșia Montană. Și pentru România

4

Cea mai mare greșeală (deja făcută) legată de analiza rezultatului de la acest referendum este compararea și discutarea din perspectiva referendumului din vară, legat de suspendarea președintelui României. Cele două referendumuri sunt/au fost diferite fundamental. Referendumul pentru suspendarea președintelui producea (a produs) efecte directe: încheierea, respectiv continuarea mandatului lui Traian Băsescu.

 

de Mihai Goțiu (Voxpublica)

 

Rezultatul referendumului era (a fost) obligatoriu, urmând să fie pus în practică imediat. Din punct de vedere al logicii, a fost un referendum de tipul: ”dacă nu A, atunci B”, în care atât ”A”, cât și ”B” erau termeni cât se poate de bine definiți (”A” – încheierea mandatului, ”B” – continuarea mandatului).

Statistică

Întrebare: ”Sunteți de acord cu repornirea mineritului în Munții Apuseni și a exploatării de la Roșia Montană?”.

Localități în care s-a desfășurat referendumul: orașele Zlatna, Câmpeni, Abrud, Baia de Arieş şi în comunele Roşia Montană, Lupşa, Stremţ, Vadu Moţilor, Bucium, Ciuruleasa, Râmeţ, Vidra, Sohodol, Ponor, Ceru Băcăinţi, Almaşu Mare, Poşaga, Rimetea, Întregalde, Galda de Jos, Cricău, Meteş, Albac, Arieşeni, Avram Iancu, Bistra, Gârda de Sus, Horea, Ighiu, Livezile, Mogoş, Ocoliş, Poiana Vadului, Sălciua şi Scărişoara.

Număr secții de votare: 148

Număr de cetățeni înscriși pe listele de vot: 72.490

***

Rezultate Biroul Electoral de Circumscripție (BEC) Alba:

Au votat: 31.315 persoane (43,2%)

Număr de voturi ”DA”: 19.556 (62,45%)

Număr de voturi ”NU”: 11.242 (35,9%)

Voturi anulate: 517 (1,65%)

Concluzie/decizie (BEC Alba): referendumul a fost invalidat din cauza neîndeplinirii cvorumului (prezență de 50%+1 din numărul cetățenilor înscriși pe liste).

***

Rezultate monitorizate de observatorii Centrului pentru Resurse Civice

Număr observatori: 67, în cadrul a 53 din cele 148 de secții de votare organizate.

Număr de alegători înscriși pe liste (în secțiile monitorizate): 42.497

Număr de voturi exprimate: 17.863 (42,87%)

Număr de voturi ”DA”: 11.002 (61,59%)

Număr de voturi ”NU”: 6.567 (36,76%)

Număr de voturi anulate: 295 (1,65%).

Semnificația votului

Referendumul din Munții Apuseni a fost un referendum CONSULTATIV, al cărui scop era de a se afla dacă locuitorii din zonă SUSȚIN repornirea mineritului. Rezultatul acestui referendum nu produce un efect direct. Nu a fost un referendum de tipul ”dacă nu A, atunci B”, pentru că doar primul termen (”A”) este definit (repornirea mineritului), al doilea termen (”B”), nedefinit, putând însemna orice altceva (după cum voi arăta, în continuare analizei, de la turism, la agricultură, prelucrarea lemnului, micro-industrii alimentare etc.).

Așadar (o primă concluzie), pentru a putea afirma că locuitorii din zonă SUSȚIN repornirea mineritului nu era necesară doar condiția minimală (îndeplinirea cvorumului de prezență), ci și una maximală (obținerea unui procent semnificativ mai mare de voturi cu ”DA”). Adică o majoritate absolută: de 50%+1 de voturi ”DA” din numărul total al alegătorilor înscriși pe liste. După cum s-a văzut, nu a fost îndeplinită nici măcar condiția minimală (cvorumul de prezență), pentru a nu mai vorbi de condiția maximală (în procent absolut, doar 26,97% dintre alegătorii înscriși pe liste s-au pronunțat pentru susținerea repornirii mineritului în Apuseni).

Mai mult, acest procent s-a obținut în condițiile unor vicii masive. În primul rând în ceea ce privește organizarea, comunicarea, informarea, dezbaterea legată de referendum (de la organizarea în contratimp a referendumului, fără termene rezonabile pentru a putea permite o informare și dezbatere corectă, lipsa totală de transparență a autorităților locale, ”compensate” de o comunicare unilaterală agresivă, manipulatorie și la limita legii – promisiuni aberante, cadouri, intimidări etc. – din partea companiei private direct interesate de rezultatul referendumului). În al doilea rând, procesul de votare a fost marcat de numeroase incidente (de ordinul sutelor), sesizate de observatorii Centrului pentru Resurse Civice (”taximetrie” electorală – numeroase mașini particulare care reveneau și reveneau cu alegători în jurul secțiilor de votare -; organizarea unor secții pentru referendum în aceleași încăperi cu secțiile pentru alegerile parlamentare, ”despărțirea” fiind făcută doar cu câte un paravan de pânză, deși decizia Biroului Electoral Central prevedea, expres, organizarea de secții separate; îndrumarea verbală explicită a celor care votau la ”parlamentare” să voteze și la ”referendum”, ”îndrumare” care se desfășura la intrarea sau chiar în interiorul secțiilor de votare (!); presiuni și intimidări ale unor primari și consilieri locali la adresa observatorilor și membrilor comisiilor, făcute chiar în interiorul secțiilor de votare etc.). Despre toate acestea am scris/relatat pe larg pe VoxPublica.

De unde se impune o a doua concluzie: procentul absolut de 26,97% de locuitori ai zonei care susțin repornirea mineritului este, la rândul lui, unul viciat într-o proporție semnificativă (în condițiile în care această viciere se raportează la un număr mic de cetățeni înscriși pe liste – fiecare procent de 1% fiind dat de câte 725 de voturi). Fără toată organizarea partinică și manipulatoare a referendumului și fără vicierea votului efectiv, îmi asum două afirmații: 1) procentul absolut real a susținătorilor repornirii mineritului în Apuseni e mai mic de 20%; 2) chiar și în condițiile boicotului expres din partea opozanților proiectului minier al RMGC, procentul celor care au votat ”NU” ar fi fost mai mare decât al celor care au votat ”DA”. Să afirmi că repornirea mineritului în Apuseni (și cu atât mai puțin a deschiderii proiectului minier propus de RMGC la Roșia Montană, care e fundamental diferit de ce înțeleg și ar accepta, la o adică, 20% dintre locuitorii zonei) are SUSȚINERE PUBLICĂ este, pur și simplu, o minciună.

În toate aceste condiții, pe ansamblu, semnficația votului la referendumul din cele 35 de localități din Munții Apuseni este dincolo de orice dubiu: repornitul mineritului în Apuseni (și cu atât mai puțin proiectul RMGC de la Roșia Montană) NU ARE O SUSȚINERE PUBLICĂ LOCALĂ SEMNIFICATIVĂ. Această semnificație are, însă, nevoie de nuanțări, asupra cărora voi reveni când voi analiza votul exprimat în diferite localități (pentru că există diferențe, de asemenea importante, între votul exprimat în diferite localități).

***

Așteptări/prognoze/previziuni/propagandă

După anunțarea intenției de a organiza referendumul în discuție, după luarea acestei decizii de către Consiliul Județean Alba și în cele câteva săptămâni care au precedat ziua votului, am citit (și am primit, în mod direct) numeroase opinii/comentarii/puncte de vedere referitoare la rezultatul votului. Tonul lor era preponderent pesimist. Majoritatea (absolută) previzionau îndeplinirea atât a condiției minimale (cvorumul – la alegerile locale din această vară, prezența la vot în județul Alba a fost de 60,9%, cu un procent semnificativ mai mare în localitățile rurale și semi-urbane, cum sunt cele în care s-a organizat referendumul), cât și a celei maximale (un procent de peste 70-80% de ”DA”, care să ducă la o majoritate absolută, de peste 50% din numărul total al cetățenilor înscriși pe liste).

Toate aceste așteptări (care s-au dovedit, în cele din urmă, greșite) au avut la bază diferite premise obiective și subiective. La modul obiectiv, cine și-ar pune problema că, într-o perioadă de criză, ar exista persoane care că voteze ”NU” sau, pur și simplu, să NU susțină ideea de creare a noi locuri de muncă (nu insist acum asupra minciunii cu ”miile de locuri de muncă” pe care le-ar crea proiectul miner)? Tot obiectiv, a fost luată în calcul publicitatea agresivă și manipulatorie a RMGC (și nu doar din perioada ”promovării” refrendumului), precum și sprijinul politic trans-partinic. Din acest punct de vedere, un aspect e foarte, foarte important: de ani buni, nu doar în ultimele luni, RMGC comunică faptul că proiectul lor are SUSȚINERE PUBLICĂ LOCALĂ în procente aiuritoare (de peste 80-90% ) și că opozanții/criticii proiectului nu ar avea ”legitimitate” să se pronunțe, pentru că nu ar fi localnici (voi insista și asupra acestei minciuni demontate de votul de la referendum, inclusiv strict în comuna Roșia Montană).

Din punct de vedere subiectiv, s-a apreciat că locuitorii din Apuseni nu ar avea educația/ pregătirea/ capacitatea să discearnă între promisiunile și ”ofertele” aberante făcute de către companie și sprijinite de autoritățile locale. Această sub-apreciere a capacității de discernământ a oamenilor este o lecție pentru toți analiștii și comentatorii ”de birou” sau ”de bibliotecă” (aici mă refer doar la cei de bună-credință, reproșându-le doar faptul că s-au pronunțat fără să cunoască realitățile de pe teren), cât și pentru păreriștii ”de televizor” (transmițători de mesaje mediatice în calitate de ”experți” și/sau comentatori ai acestor mesaje).

Prima mare greșeală care a stat la baza acestor așteptări/previziuni eronate are la bază mentalitatea. Faptul că cei care s-au pronunțat s-au raportat la mentalități și necesități urbane (cu care au contact direct, trăind, toți dintre ei în mediul urban). S-a ignorat astfel faptul că necesitățile și mentalitățile din zonele rurale și semi-urbane sunt fundamental diferite.

Să luăm ”marea promisiune” cu locurile de muncă. Într-un mediu urban, locul de muncă este singura sursă de venit și beneficii pentru cea mai mare parte a populației (excepție fac marii afaceriști și o parte a micilor întreprinzători – în cazul acestora din urmă, o parte însemnată are, la rândul ei, venituri și beneficii de pe urma locului de muncă din propria afacere, nu din profitul minimal al afacerii în sine). În mediul rural și pentru o parte a mediului semi-urban, principala sursă de venit și beneficii este pământul. Chiar și în cazul celor care au locuri de muncă, salariul reprezintă doar o parte veniturilor și beneficiilor, care vin în completarea valorificării principalei resurse.

Necesitățile vieții (calității vieții) în mediul urban sunt, de asemenea, diferite de cele din mediul rural. Divertismentul și consumul (consumerismul chiar) sunt principalele preocupări din marele orașe (și factori la care se raportează calitatea vieții). Accesul la educație, servicii de sănătate, mobilitate și, mai ales, posibilitatea valorificării principalei lor resurse (pământul) sunt ”durerile” locuitorilor din zonele rurale.

În fine, un rol important l-a jucat, în toate aceste prognoze greșite legate de rezultatul referendumului, imaginea (mentalitatea) pe care o au locuitorii din marile zone urbane despre locuitorii din zonele rurale. Din acest punct de vedere, mă voi referi strict la locuitorii din zona referendumului (unde cunosc sitația la modul direct, de pe teren, din vizite și documentări jurnalistice la fața locului în aproape 20 de ani). Nu voi spune că acești locuitori ”o duc bine”, ci doar ceva ”mai bine” decât o mare parte (cea mai mare parte) a celor din orașe. Și, cu siguranță, semnificativ mai bine decât rezultă din generalizarea indusă de reclamele publicitare promovate agresiv de RMGC (care marșează pe așa-zisa sărăcie locală). Sunt sate întregi și zone semi-urbane care au ajuns să-și valorifice într-un mod rezonabil principala resursă, chiar și în lipsa (condamnabilă) a unei susțineri centrale la nivel de politici de dezvoltare. Susținerea programatică a educației și a serviciilor de sănătate, a infrastructurii de mobilitate și de comunicare, a posibilităților de divertisment, precum și susținerea valorificării mult mai bune a principalei reurse (pământul) ar duce la o creștere substanțială a calității vieții în aceste localități. Extrem de grav este faptul că o asemenea strategie de dezvoltare și de valorificare a potențialului rural nu doar că nu există, ci există numeroase situații (exemplul Roșiei Montana este cel mai sugestiv) în care dezvoltarea alternativă este blocată prin decizii politice iresponsabile, ilegale și/sau abuzive (cum sunt hotărârile Consiliul Local din Roșia Montană, care declară zona ca fiind mono-industrială, hotărâri declarate definitiv ilegale de instanțele de judecată, dar reconfirmate (!) de Consiliul Local Roșia Montana).

Pentru a înțelege mai bine acest lucru revin asupra rezultatului referendumului de pe 9 decembrie. Pentru că diferențele care apar între modul în care s-a votat în diferite localități vorbesc de la sine.

***

Analiză comparativă

Pentru analiza compartivă a votului, voi prezenta situația din trei orașe (de fapt, localități semi-urbane, orașe cu o importantă componentă rurală) : Abrud, Câmpeni și Zlatna, și câteva comune comparabile: Albac, Roșia Montană, Rimetea, Vadu Moților și Vidra. Datele de vot sunt extrase din centralizarea efectuată de către observatorii Centrului de Resurse Civice pe baza proceselor-verbale încheiate la finalul votării.

Mai întâi datele:

Localitate            Număr de cetățeni înscriși pe liste (în secțiile monitorizate) Număr de votanți (și procent)         Voturi ”DA” (și procent din numărul votanților)  Voturi ”NU” (și procent din numărul votanților)

*Diferențele de număr și de procente sunt date de voturile anulate, într-un procent nesemnificativ, motiv pentru care nu am mai ”încărcat” tabelul

** Rezultatele din cele trei secții monitorizate în Albac, Vadu Moților și Vidra sunt prezentate cumulat (cele trei localități sunt învecinate și au, relativ, aceeași structură socio-economică); la Zlatna sunt incluse și rezultatele din secțiile Zlatna Feneș și Zlatna Galați)

 

 

***

Observație (legată de Roșia Montană)

Una dintre principalele arme propagandistice vehiculate de RMGC și susținătorii companiei este ”imensul sprijin” al populației (strict) din Roșia Montană pentru proiectul minier. Cu toate acestea, în procent absolut (număr de votanți cu ”DA”, din numărul total de cetățeni înscriși pe liste), această susținere e, de fapt, de 52,18%. În cazul opozanților din Roșia Montană consemnul a fost extrem de clar: boicotul, iar mobilizarea pentru aducerea la vot a localnicilor de către RMGC și Primărie a fost ”exemplar”. Raportat strict la Roșia Montană, îmi permit să cumulez voturile negative și cele ale absenților, afirmând că un procent de 47% dintre localnici nu doar că NU SUSȚIN proiectul minier, ci că sunt ÎMPOTRIVA proiectului (o împotrivire care vine inclusiv din partea unor localnici care în mod public afirmă că l-ar susține: cei care au fost ”mobilizați” să se prezinte la vot, dar au pus ștampila pe ”NU”!). Mai mult, susținerea de 52,18% (influențată inclusiv prin cointeresare directă – angajați ai proiectului sau persoane care vor să-și vândă proprietățile la un preț ridicat și SĂ PLECE din Roșia Montană dacă proiectul începe) este, la rândul ei viciată. O parte dintre cei care au votat la referendum SUNT DEJA PLECAȚI din Roșia Montană, mutați la Recea (Alba Iulia) sau în alte localități, dar (prin cointeresarea directă, prin diferite metode) și-au păstrat buletinul de Roșia Montană (fiind ”ajutați” să ajungă, duminică, la vot).

Așadar, chiar și această susținere firav majoritară (departe oricum de fabulațiile propagandistice care vorbesc de peste 90% susținere locală a proiectului în Roșia Montană) este falsă, fără votul celor plecați deja, în mod real, din localitate, dar care și-au păstrat buletinul de Roșia Montană, susținerea în procent absolut coborând sub 50%!

***

Diferențe între orașe și diferențe între comune

Înainte de a face o analiză comparativă, reamintesc că toate aceste date au fost influențate semnificativ de modul în care s-a organizat referendumul (decizie, timp, informare, manipulare, viciere în ziua alegerilor etc.). Chiar și așa, diferențele dintre rezultatele din (orașe) Câmpeni, pe de o parte, Abrud și Zlatna, pe de altă parte; respectiv  (comune) Roșia Montană, pe de o parte, Rimetea, Albac, Vadu Moților, Vidra, pe de altă parte, oferă răspunsuri semnificative.

Avem o localitate semi-urbană, Câmpeni, în care cetățenii prezenți la vot au pus ștampila pe ”NU”, și alte localități semi-urbane, Abrud și Zlatna, în care s-a votat preponderent ”DA”. Aceleași diferențe majore de opțiuni se regăsesc și între localitățile rurale Roșia Montană, respectiv Albac, Vadu Moților, Vidra sau Rimetea. Cu mențiunea că în cazul localităților rurale se constată o diferență majoră și de prezență la vot (66,06% la Roșia Montană, respectiv 32,68%, cumulat, la Albac, Vadu Moților, Vidra) și chiar de doar 22,10% la Rimetea).

Diferențele de acest fel sunt prezente și între alte localități în care s-a desfășurat referendumul, cele ce urmează aplicându-se și în cazul lor (am optat pentru a alege trei localități semi-urbane și cinci rurale cu titlu exemplificativ, pentru a nu încărca exagerat cu cifre și informații imposibil de urmărit analiza).

Din punct de vedere al structurii sociale, dar și din punct de vedere geografic/economic, toate localitățile aflate în discuție sunt asemănătoare. Se află în aceeași zonă, clima este asemănătoare, dezvoltarea infrastructurii (de fapt infrastructura deficitară) e la fel, resursele și accesul la resurse naturale (altele decât cele care țin strict de domeniul minier) coincid.

***

Ce arată istoria economică

Dieferențele semnificative țin doar de ISTORIA economică. Zlatna și, într-o anumită măsură Abrud, spre deosebire de Câmpeni, au avut o dezvoltare în care mineritul a jucat un rol important. La fel și în cazul Roșiei Montana, comparativ cu Albac, Vadu Moților, Vidra (excepție Rimetea, unde a existat minerit și prelucrare primară a fierului). Ei bine, acest lucru ar fi trebuit însă să constituie un AVANTAJ pentru localitățile care au/ au avut minerit – pentru că resursele și industria minieră erau ceva ÎN PLUS față de ceea ce exista în celelalte localități (agricultură, prelucrarea lemnului, mici industrii agro-alimentare, turism)! Având ceva ÎN PLUS, localitățile cu tradiție minieră ar fi trebuit să fie mai dezvoltate din punct de vedere economic. Situația actuală arată, însă, cu totul diferit: Câmpeniul este mai dezvoltat economic decât Abrud și Zlatna, Rimetea și Albac decât Roșia Montană. Această analiză micro-economică arată/confirmă analizele macro-economice (”boala olandeză”) prezentate cu alte ocazii: pariul pe minerit și industria minieră este greșit pe termen mediu și lung! Crează iluzia unei dezvoltări de moment, dar blochează dezvoltările alternative, mult mai sustenabile și profitabile pe termen mediu și lung.

***

La Câmpeni, Rimetea și Albac se poate. De ce nu se poate la Roșia Montană ori Abrud?

Câmpeni se bazează, în principal, pe prelucrarea lemnului și, lucru extrem de important, pe prelucrarea lui în produs finit (mobilă, nu doar lemn brut sau cherestea). Toate localitățile în discuție (semi-urbane sau rurale) au acces facil la această resursă! Alte componente importante ale economiei în Câmpeni sunt turismul și prelucrarea laptelui. În zona rurală a Câmpeniului și în cea învecinată localității (mulți dintre locuitorii satelor din jur lucrând în Câmpeni) localnicii obțin venituri și beneficii suplimentare din agricultură (cu mențiunea că această componentă este sub-valorificată din cauza unei strategii incompetente și/sau chiar condamnabile la nivel central). În Rimetea (satul Rimetea) locuitorii trăiesc exclusiv din turism. Și (în acest caz) chiar îmi permit să afirm că trăiesc foarte bine (mass-media a prezentat de mai multe ori, pe larg, acest model de dezvoltare rurală sustenabilă). În Colțești (sat tot din comuna Rimetea) principalul motor economic e o fabrică de prelucrare a laptelui (a cărei bază a fost pusă în 1997, am prezentat și acest caz pe larg). Pe lângă beneficiile directe (locuri de muncă, venituri la bugetul local), această fabrică de prelucrare a laptelui susține fermele și fermieri individuali din toată zona Aiudului (prin achiziționarea laptelui produs). În Colțești a început să se dezvolte și turismul, precum și o agricultură specializată, pe lângă cea tradițională (sere de flori, pepiniere de pomi fructiferi). Nici nu e de mirare acel procent de 22,10% prezență la vot (vot, la rândul lui, negativ) înregistrat în comuna Rimetea. În Albac, Vadu Moților, Vidra (localități, de asemenea, cu prezență scăzută la vot și vot majoritar negativ) există tot o economie mixtă, care îmbină turismul și beneficiile din agricultură.

În acest timp, Roșia Montană, cu un potențial turistic superior TUTUROR localităților în discuție, și cu un potențial agricol și resurse de lemn comparative cu ale celorlate localități este blocată prin declararea ilegală ca zonă mono-industrială. Localnicii nu pot obține finanțări pentru proiecte de dezvoltare alternativă într-o zonă declarată ca fiind minieră și au mari probleme să se dezvolte din resurse proprii, în condițiile în care Primăria le refuză (bazându-se pe aceeași hotărâre ilegală) eliberarea oricăror autorizații de construcție. Exemplificativ în acest sens a fost refuzul autorităților locale de a permite deschiderea unei micro-fabrici de prelucrare a lemnului (care ar fi putut crea în jur de 200 de locuri de muncă) în Roșia Montană!

Primarii din Abrud și Zlatna (ca și cel din Baia de Arieș ori din alte foste localități miniere din zonă), precum și autoritățile județene insistă pe obsesia cu redeschiderea mineritului în condițiile în care au, chiar lângă ei, modele de dezvoltare alternativă mai durabil/sustenabile pe termen mediu și lung. Absolut aberantă e poziția primarului din Câmpeni (și a celor din Rimetea, Albac etc.) de a susține dezvoltările miniere pe termen scurt împotriva intereselor propriilor localități și a locuitorilor lor. Pe site-ul Primăriei Câmpeni se găsește o analiză și o strategie de dezvoltare în care se arată, explicit, că dezvoltarea economică a localității se bazează pe prelucrarea lemnului, turism și agricultură (atenție) ecologică (în format word, aici). Toate aceste lucruri ar fi afectate de dezvoltări minere în zonă. Distrugerea unor munți întregi cu păduri ar limita accesul la lemn și/sau l-ar restricționa ori l-ar scumpi, anulând principalul avantaj competitiv al fabricilor de mobilă din zonă (preț scăzut al lemnului brut, transport mai ieftin). Despre turism și agricultură (ecologică) în zone cu mari industrii miniere îi las să fabuleze pe propagandiștii din slujba RMGC.

Nu o spun eu, scrie negru pe alb, în Planul Strategic de Dezvoltare Socio-Economică a orașului Câmpeni, public pe site-ul Primăriei Câmpeni, din care citez (vezi și facsimile foto), la capitolul ”amenințări”: Punerea in exploatare la suprafata a minereurilor aurifere din zona pe sistemul prelucrarii prin cianurare; Erodarea solurilor; Scaderea potentialului biologic al raselor.”



 

***

Concluzii

Referendumul desfășurat pe 9 decembrie 2012 în cele 35 de localități din Munții Apuseni este unul istoric pentru zonă și pentru întreaga Românie. El scoate în evidență lucruri majore.

  • În ciuda unei mentalități greșit superioare a diferiților comentatori (unii cu bună-credință, dar ignorând sau neavând cunoștință de realitățile de la fața locului, alții, pur și simplu, cu rea-credință), locuitorii din zonă au demonstrat că își cunosc clar interesele; cunosc valoarea resurselor locale și nu pot fi manipulați cu promisiuni fantasmagorice legate de ”miile de locuri de muncă”, nici influențați de întâlniri cu țuică fiartă și plasele cu cadouri;
  • Singura manipulare căreia îi cad victime sunt cele legate de alegerea persoanelor care să le reprezinte aceste interese; cele care au puterea și decizia de a acționa pentru valorificarea durabil sustenabilă a resurselor de care beneficiază;
  • Locuitorii din zonă au nevoie de susținere și de strategii de dezvoltare; dar această susținere trebuie orientată către valorificarea (și mai buna valorificare) a potențialului zonei (agricol, turistic, prelucrare a lemnului etc.); nu a unor proiecte care pun în pericol toate acestea; la care se adaugă, de asemenea, necesitatea unor politici publice centrale de creștere a calității vieții în zonele rurale și semi-urbane (legate de infrastructură, acces la educație, servicii de sănătate etc.);
  • Atât în Roșia Montană, cât și în celelalte localități vizate de referendum (ca, de altfel, în întreaga Românie) există probleme sociale; acestea nu sunt, însă, nici pe departe de dimensiunile promovate propagandistic de campania publicitară a RMGC (comparațiile între necesitățile și soluțiile valabile la nivel urban cu cele din mediul rural reprezintă o greșeală majoră; compararea, la nivel de calitate a vieții, a situației din zonele rurale ale României cu cele din zone rurale din Vestul european este atât o ipocrizie, cât și o manipulare);
  • Compararea situației din localități rurale din zonele de deal și de munte din România fără minerit, cu localități din zonele de deal și de munte din România cu minerit sau potențial minier este în avantajul primelor – un aparent paradox, extrem de instructiv, în condițiile în care cele din urmă au CEVA ÎN PLUS: zăcământul minier; explicațiile acestui aparent paradox sunt evidente: dezvoltarea fără minerit e mai sustenabilă pe termen mediu și lung și, atenție, în beneficiul localnicilor;dezvoltarea prin minerit blochează alte tipuri de dezvoltare, distruge resursele unor dezvoltări alternative în termen foarte scurt, iar principalele beneficii nu le revin localnicilor, ci fie unor investitori privați, fie statului care le re-distribuie apoi discreționar(doar într-o măsură infimă întorcându-se către localnici);
  • RMGC nu avea nevoie de un referendum care să fie validat (deși a făcut tot posibilul pentru a obține și acest lucru), în condițiile în care, și dacă ar fi întrunit cvorumul, valoarea ar fi fost strict consultativă; avea nevoie însă de un rezultat care să justifice publicitar dincolo de contestări (legate de legalitatea organizării și desfășurării referendumului) ideea că mineritul (și, printr-o extensie forțată, proiectul lor) ar avea susținere în Munții Apuseni; cu sau fără cvorum, un rezultat semnificativ majoritar (cum fost cel ”comunicat” de CCSB, de peste 70% voturi ”DA” și pe care RMGC s-a și apucat să-l folosească înaintea publicării rezultatelor finale!) ar fi fost absolut necesar pentru RMGC pentru a mai obține câteva procente de creștere la bursă și pentru a justifica/acoperi o eventuală decizie politică abuzivă de pornire a proiectului;
  • Eșecul (pentru RMGC) al acestui referendum este devastator: rezultatul obținut demonstrează exact contrariul: mineritul (și atât mai puțin proiectul lor) NU are susținere locală semnificativă; Bursa din Toronto a fost prima care a reacționat: chiar dacă Gabriel Resources (compania majoritară de la RMGC) a comunicat ”triumfalist” rezultatul referendumului, acest lucru nu a făcut decât să reducă pierderile: ieri, după prezentarea rezultatelor oficiale, acțiunile Gabriel au înregistrat o cădere de aproape 5% (4,95%); astăzi, la ora la care scriu acest articol, declinul continuă, adăugând, imediat, după deschiderea bursei, o cădere suplimentară de 1,86%;
  • Mai mult, RMGC a rămas fără două dintre principalele arme publicitare pe care le-a folosit până acum: mitul susținerii din partea localnicilor și povestea cu iluzoriile locuri de muncă pe care le-ar crea proiectul;
  • 9 decembrie 2012 este începutul sfârșitului pentru RMGC (e drept, agonia s-ar putea prelungi). Nu cred însă că mai sunt mulți cetățeni români care, după acest referendum, mai au vreun dubiu că proiectul (dacă s-ar face) e împotriva voinței localnicilor și, mai ales, împotriva intereselor acestora. Pentru a nu mai vorbi de interesele tuturor românilor, în privința mediului, patrimoniului cultural, respectarea ideii de democrație și de stat de drept.

***

Mențiune – Prezența la vot și vremea

Invocarea zăpezii și a frigului ca ”argument” legat de neîndeplinirea cvorumului la referendum este, pur și simplu, o perdea de fum. Prezența la referendum (43,2%) a fost mai mare decât media națională a prezenței la votul pentru alegerile parlamentare (41,72%) și la nivelul mediei prezenței la vot în mediul rural (43,4%, în condițiile în care referendumul s-a desfășurat în zone mixte, rural și urban). La rândul ei, prezența la vot la ”parlamentare” la nivel național a fost mai mare decât prezența la ”parlamentare” din 2008 (39,26%), când vremea a fost mai puțin aprigă.

Artificiul suprapunerii referendumului cu alegerile parlamentare a crescut substanțial prezența la referendum. Fără această suprapunere artificială și fără forțele reunite ale companiei și ale politicienilor locali întru dezvoltarea taximetriei electorale, prezența la referendum ar fi dublat dimensiunile dezastrului pentru organizatori.

În fine, cineva care ”moare de foame” și știe/e convins că supraviețuirea lui depinde de exercitarea votului, nu ar fi rămas acasă din cauza celor 20-30 de centimetri de zăpadă (duminică, la amiază, am urmărit, în Vadu Moților, ieșirea oamenilor de la biserică – doar o mică parte a lor s-au îndreptat către secția de vot, care se afla chiar peste drum – dacă nu i-a oprit zăpada pentru a merge la biserică, nu vremea a fost cauza pentru care nu au mai parcurs încă 20 de metri pentru a vota).

***

P.S.: Voi reveni cu comentarii suplimentare legate de modul în care mass-media a reflectat subiectul referendumului din Munții Apuseni, precum și despre implicarea observatorilor acreditați de Centrul pentru Resurse Civice la acest referendum. Subiecte, la rândul lor, pentru manualele de jurnalism și pentru istoria implicării civice active în România.

Acest articol a fost preluat de pe platforma de bloguri și comentarii Voxpublica.

Foto: Mindbomb

 

Puteți citi și:

Apusenii au refuzat cianura. Maxim 40% prezență la referendum. 75 din locuitorii Apusenilor nu susțin mineritul


4 comentarii

  1. referendumul a fost invalidat, dar acel 78.98% de la Rosia ar trebui sa spuna ceva si anume ca cei de acolo vor acest proiect care s-ar implementa in localitatea lor, vor minerit

  2. Acel 78,98%, coroborat cu prezenta la vot de ~66%, ar trebui sa spuna ca 51% din rosieni isi doresc minerit. Adica tie ar trebui sa iti spuna ca – daca doar jumatate isi doresc – e posibil ca in curand sa ramai fara locul de munca de la sectia postaci 🙂

    • Domnule Alexandru, si dvs trebuia sa va uitati la tv si sa aflati starea vremii de duminica.A fost viscol si multe comune au ramas izolate. Prezenta la vot ar fi fost mult mai mare daca oamenii puteau ajunge la urne. Iar procentul din Rimetea, de exemplu, e usor de explicat. Oamenii nu mai vor sa se intoarca la mina, la ei s-au terminat resursele, si s-au axat pe turism. Ceea ce vor face si rosienii, de exemplu, dupa ce se termina investitiile rmgc in patrimoniu,mediu s.a. Iar victorie pentru Romania, nu stiu daca e, ca nici nu vreau sa aud ce zic strainii de faptul ca noi tot amanam un proiect care ne-ar aduce pe primul loc in Europa la exploatarea aurului si ne-ar aduce economia pe linia de plutire!

  3. Victoria istorica pentru Rosia Montana este ca vocea oamenilor a fost in sfarsit auzita, iar oamenii au votat in proportie de aproape 80% pentru pornirea mineritului. Oricat de mult ar incerca unii sa minimizeze acest referendum, aplicand duble standarde grosolane, realitatea ramane dincolo de rastalmaciri. Oamenii din Rosia Montana au votat PENTRU pornirea mineritului, oamenii din Apuseni au votat PENTRU pornirea mineritului. Legat de prezenta la vot, un jurnalist ar fi notat ca a fost mult mai ridicata decat prezenta la vot la parlamentare si mai mare decat prezenta la vot la nivel national la parlamentare. Asta cu toate ca unele localitati au fost izolate de nameti. Cu toate ca zapada atingea in unele locuri si 70 de cm.

Reply To Anda Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger