O echipa de cercetatori din Australia si Noua Zeelanda a descoperit in partea sudica a Oceanului Pacific un imens recif de corali in varsta de 9.000 de ani, care ar putea oferi indicii despre ce s-ar putea intampla cu recifele sudice de corali in cazul cresterii temperaturilor marine. Oamenii de stiinta au mai descoperit recife stravechi, dar nu atat de sudice precum cel nou.
Cercetatorii au dat peste reciful antic in jurul insulei Lord Howe, aflata la 600 de kilometri de uscatul australian, care gazduieste si un mic recif modern, considerat a fi cel mai sudic din lume, scrie BBC News. Mai intai au gasit o movila uriasa in Marea Tasmaniei, la 30 de metri adancime, si, in urma colectarii de mostre si a datarii cu radiocarbon, au stabilit ca a gazduit odinioara corali.
Reciful proaspat descoperit are de 30 de ori lungimea fratelui sau mai mic, iar oamenii de stiinta cred ca a murit dupa ce a fost inundat ca urmare a cresterii nivelului marii in urma cu circa 7.000 de ani. Temperaturile de astazi de la acele latitudini limiteaza cresterea coralilor, ceea ce explica de ce reciful fosil este cu mult mai mare decat omologul sau modern. Cu toate acestea, acum, o data cu cresterea temperaturilor marine, recifele incep sa-si sporeasca proportiile la latitudini mai mari.
Reciful fosil nu are unul modern in extensia lui, dar gazduieste cativa corali individuali mai noi – nascuti in ultimii 2.000 de ani, ceea ce inseamna ca asigura un habitat adecvat pentru corali, care s-ar putea transforma intr-un recif mai mare o data cu cresterea temperaturilor. Daca temperaturile in crestere sunt periculoase pentru recifele de corali aflate la latitudini tropicale mai fierbinti, ele pot asigura dezvoltarea celor din sudul indeprtat.
Foto: Insula Lord Howe/Flickr-Percita