Urban Heroes: Există și pensionari optimişti

7

O prietenă care lucrează pe vase de croazieră mi-a povestit că le-a cumpărat anul trecut părinţilor ei o vacanţă pe un astfel de vas. Voia să le ofere cadou o călătorie spectaculoasă, în condiţii de lux, cu escale în Caraibe şi în alte locuri însorite. Urmau să fie hrăniţi, plimbaţi şi distraţi timp de o lună, astfel că prietena mea n-avea nici o îndoială că părinţii ei vor fi leşinaţi de bucurie cînd le va înmîna biletele. Aceştia, în schimb, au reacţionat complet neaşteptat.

de Dan Sociu

Au refuzat-o cu îndîrjire, cu indignare chiar. „Parcă le-am spus că o să le tai mîinile, aşa de rău s-au împotrivit”, mi-a zis ea, rîzînd şi a adăugat „Cînd le-am zis, măi, mamă, măi, tată, vedeţi şi voi un pic lumea, mi-au răspuns că lumea pot s-o vadă şi la televizor”. Abia cînd i-a avertizat că, dacă nu acceptă, o să piardă nu numai banii pe bilete, dar trebuie să plătească şi o taxă suplimentară pentru că a anulat rezervarea, s-au lăsat convinşi, dar cu aerul că se sacrifică de dragul ei. Şi aşa au şi plecat în croazieră, simţindu-se ca nişte miei duşi la tăiere. Călătoria însă le-a plăcut la nebunie, pentru cei doi a fost ca o a doua lună de miere. S-au întors în micul lor oraş bronzaţi şi fericiţi, dar după ce şi-au reocupat vechile poziţii pe fotolii, în faţa televizorului, i-au declarat fiicei lor că e totuşi mai bine acasă. Cei doi nu au ieşit încă la pensie, sunt relativ tineri, dar acea inerţie şi orizontul de aşteptări auster care e considerat la noi tipic pensionarilor le-a intrat deja în sînge, ca şi cum s-ar antrena încă de pe acum pentru vîrsta a treia.

Viaţa socială redusă, de interior, fără prea multe interacţiuni şi activităţi comunitare nu e în mediul urban românesc caracteristică numai pensionarilor. Televizorul şi Internetul sunt soluţiile cele mai accesibile de petrecere a timpului liber, în lipsa alternativelor, iar acestea sunt într-adevăr puţine, mai ales în oraşele mici. Dacă ai trecut de 30 de ani şi ai depăşit vîrsta clubbingului (nu că în oraşele mici ar fi o astfel de scenă socială), nu prea mai unde să ieşi din casă, în afară de baruri, pizzerii şi la Festivalul Berii. Dacă ai peste 60, opţiunile se limitează drastic.

Imaginea pensionarului român, îngroşată grotesc de media, dar totuşi nu în mod esenţial, e cea a unui tren tras pentru totdeauna pe linie moartă. Pensionarul e un om care îşi aşteaptă moartea, drămuindu-şi la sînge puţinii bani, luptîndu-se cu bolile şi alinîndu-şi insomniile cu OTV.

Sunt însă, evident, şi altfel de pensionari, dintre cei care, mai norocoşi sau poate mai puţin dispuşi să se lase doborîţi de vîrstă şi de situaţia socială, şi-au găsit cîte o ocupaţie plăcută, de pe urma căreia să-şi mai îmbunătăţească şi bugetul. Constantin Ilie are 64 de ani şi s-a născut într-un sat din Ilfov. A absolvit şcoala tehnică de maiştri Iosif Ranghet, în Bucureşti. De cîte ori are drum prin zonă, se amuză amintindu-şi, cum, în tinereţea sa, în apropierea şcolii, pe locul unde e acum Parcul Tineretului era un cîmp cu stîne şi oi.

A lucrat la CET Grozăveşti pînă în 1985, cînd s-a mutat în Giurgiu cu familia şi s-a angajat la o termocentrală. La 53 de ani a ieşit la pensie, după legislaţia de atunci, din 2000. Timp de 7 însă, a mai lucrat la o firmă de prestări servicii, la o centrală mică ce alimenta cu apă menajeră şi căldură vama de la Giurgiu. În 1999, înainte de a ieşi la pensie, a închiriat o grădină undeva în apropiere de oraş. Locul are 350 metri patraţi, e situată la 2 km de oraş şi domnul Ilie merge acolo în fiecare zi pe jos, de multe ori împreună cu soţia sa, din primăvară pînă toamna. Ba chiar şi iarna, la cîte o plimbare.

În grădină cresc legume şi flori, mai nou au plantat şi broccoli, „ca să experimentăm”, cum mi-a spus dumnealui şi se pare că experimentul le-a reuşit. Vara trecută, grădina a fost devastată de grindină, dar aceasta nu e o problemă frecventă, mai multă bătaie de cap le dau brumele timpurii sau mana. Vara sau în week-end-uri se adună toată familia, soţii Ilie şi cei doi copii, un băiat de 22 de ani, absolvent de ASE şi o fată de 27, doctor rezident la Bucureşti şi fac grătare, însoţite de verdeţuri culese direct din grădină. Pentru desert, întind mîna şi iau fructe delicioase direct din caişi. Pentru viitorul apropiat, familia plănuieşte să construiască şi o căbănuţă şi să crească găini (deocamdată au o pisică şi un cîine pe care îl împart cu un vecin).

Cînd nu e la grădină, Constantin Ilie stă pe acasă, în apartamentul de două camere pe care îl împarte cu soţia şi fiul întors în oraşul natal pentru un job. În această iarnă, din cauza datoriilor vecinilor, blocul a rămas fără căldură. Cei trei se încălzesc la un calorifer electric.  Au şi un calculator conectat la Internet, pe care îl folosesc numai soţia şi fiul, domnul Ilie mulţumindu-se cu televizorul. Şi-a instalat unul în bucătărie, la care se mai uită cînd găteşte, în zilele cînd soţia nu are timp. În ultima vreme s-a săturat de emisiunile de ştiri şi de talk-show-uri şi preferă posturile de muzică. Şi nu e vorba de Etno sau de Taraf, ci de MTV şi UTV, unde, cum spune reclama acestuia din urmă, sunt “cei mai cool artişti ai momentului”.  În 1978, cînd a lucrat doi ani în Siria, ca maistru la rafinăria de la Banias, a prins gust pentru muzica arăbească şi pentru cea a lui Johnny Cash. Pînă acum cîţiva ani mai mergea şi la pescuit, dar a renunţat la această pasiune.

În tinereţe făcea cu familia drumeţii pe munte, dar acum nu mai are bani pentru aşa ceva şi nici nu prea poate să-şi abandoneze grădina, nici măcar pentru o zi.  Nici nu mai joacă la loto, ca pe vremuri. Nu crede, precum atîţia alţi pensionari şi, de fapt, jumătate din români, că a fost mai bine în anii lui Ceauşescu. Îşi aminteşte bine toate lipsurile de atunci. Crede însă că dacă dictatorul ar fi deschis graniţele şi ar fi dat mai multe libertăţi oamenilor, ar fi fost tolerat mai mult. Acum 2 ani de zile, cicăleala soţiei şi tensiunea arterială l-au convins să se lase de fumat. În afară de tensiune, Constantin Ilie are şi glicemia mărită, ceea ce ar trebui să-l ţină departe de dulciuri, dar cedează destul de des ispitei şi mănîncă prăjituri. În tinereţe bea mai mult, ca toţi bărbaţii,  acum doar din cînd în cînd, cîte un pahar de vin la mesele cu familia. Nu se plînge de sănătate, e mulţumit de viaţa sa, are copii mari şi pe picioarele lor, o soţie cu care se împacă bine, o grădină care-l ţine ocupat şi îi dă ocazia să facă mişcare în aer liber, o pensie de 1520 de lei şi pentru toate acestea se consideră un optimist.


Tags:



7 comentarii

  1. Pingback: Tweets that mention Urban Heroes: Există și pensionari optimişti » Think Outside the Box -- Topsy.com

  2. Si eu as fi foaaarte optimista daca as avea un SALARIU de 1520 lei. Cand muncesti toata ziua pt 700 lei nu mai vezi lumea in roz.

  3. Cred ca omul asta ar fi la fel de fericit si cu 700 de ron pensie, pt. ca pur si simplu asta e atitudinea lui fata de viata… ar trebui sa fie un exemplu pozitiv pt noi toti…Bravo lui!

  4. Pingback: Chris Fontaine, voluntar în România: „Dacă mă năşteam aici nu-mi dădeam seama singur că e important să fiu implicat” » Think Outside the Box

  5. Pingback: Sorin Trăilă, unul dintre eroii exploziei de la Mina Petrila: “Ne-am auzit o grămadă de vorbe, că am umblat după publicitate şi că ne-am umplut de bani” » Think Outside the Box

  6. Pingback: Criza vârstei mijlocii este un mit » Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger