Un oraş spaniol închiriază pământ pentru cultivarea marijuanei

0

Un orăşel din lumea rurală spaniolă, Rasquera, din Catalonia, a găsit o modalitate inedită de a face faţă şomajului, datoriei şi crizei economice – închirarea a şapte hectare de pământ pentru cultivarea canabisului unei asociaţii din apropiere de Barcelona care s-a angajat să plătească 1,3 milioane de euro pentru a furniza marijuana celor 5.000 de membri pe care îi are.

 

 

Pământul aparţine primăriei, iar primarul de stânga Bernat Pellisa spune că iniţiativa reprezintă o şansă bună pentru generarea de venituri şi de slujbe. Pellisa spune că s-a asigurat ca înţelegerea să nu încalce legea ambiguă privind canabisul, scrie The Guardian. Produsele vor ajunge numai la membrii asociaţiei mai sus amintite – Asociaţia de Canabis pentru Consum Propriu – şi nu vor consta toate în iarbă, ci şi în cereale şi sfeclă de zahăr, prin rotaţie. Creşterea marijuanei pentru consum propriu nu este ilegală, însă este un subiect delicat. Primarul aşteaptă un răspuns de la guvernul regional din Catalonia, care i-a spus că se va consulta cu avocaţii.

Primarul din Rasquera spune că iniţiativa va genera 40 de joburi şi va permite primăriei să-şi plătească în doi ani datoria de 1,3 milioane de euro. Asociaţia îi va plăti 650.000 de euro pe an, iar joi, 1 martie, Pellisa urma să se întâlnească cu o altă asociaţie, de 7.000 de membri, pentru discuţii. Cu toate astea, nu toţi locuitorii oraşului văd cu ochi buni această iniţiativă, mai ales cei în vârstă, care se tem că nepoţii lor vor cădea victime “pierzaniei” şi care cer drepturi de decizie în privinţa afacerii. Alţii au văzut însă o şansă de diminuare a ratei de şomaj, care este de 23% în Spania, iar asociaţiile de consumatori spun că, pe lânga asta, ar fi o lovitură pentru piaţa neagră.

Foto: Flickr/Esparta


Leave A Reply