Un material video semnat de agenţia Papaya Advertising, în cadrul campaniei “Salvaţi Roşia Montană”, propune, în interpretarea actriţei Maia Morgenstern, “adevărul despre Roşia Montană, nu despre aurul său”. După o lungă perioadă în care numai materiale video realizate în favoarea proiectului minier al RMGC au fost difuzate de către televiziuni, spotul acesta reuşeşte să pătrundă inclusiv pe micile ecrane, nu doar pe internet, deşi rumoarea creată în jurul său s-a văzut cel mai bine pe canale social media.
Postat pe YouTube, spotul a strâns, în patru zile, peste 230.000 de vizualizări şi foarte multe comentarii. În prima zi au fost înregistrate 50.000 de vizualizări, materialul fiind dat publicităţii pe internet pe 15 iunie. Actriţa Maia Morgenstern, protagonista materialului, îşi donează bijuteriile de aur în schimbul neînceperii proiectului minier de exploatare a aurului cu cianură la Roşia Montană. Mesajul care încheie spotul este: „Un om valorează mai mult decât aurul pe care îl poartă. La fel şi o ţară”.
Filmarea a avut loc în interiorul carierei miniere de la Roşia Poieni. Materialul a fost promovat intens în social media, iar reprezentanţi ai campaniei „Salvaţi Roşia Montană” au precizat faptul că el va fi preluat şi difuzat şi de către televiziuni, cu menţiunea că modalitatea de difuzare (durată, frecvenţă, oră) rămâne la latitudinea staţiilor tv. Totodată, mai spun aceştia, campania socială este semnată pro-bono de către agenţia realizatoare, Papaya Advertising.
Publicaţia IQads a discutat cu Robert Tiderle, Creative Director al agenţiei menţionate, care a declarat: „Conceptul creativ al campaniei este foarte simplu. Extragerea aurului, aşa cum se doreşte să se facă la Roşia Montană, va provoca suferinţă. Oameni daţi afară din casele în care s-au născut, un lac imens de cianură, munţi raşi de pe suprafaţa pământului… Şi asta pentru aur. Să facem ce cu el? Cercei? Dacă vor cercei, le dăm cercei. Numai să ne lase în pace!”. La dezvoltarea campaniei au participat, pe lângă echipa agenţiei, asociaţia Alburnus Maior, Family Film (casa de producţie), Florin Şerban (regizor), Marius Panduru (DOP), iar muzica a fost oferită de „Dead Can Dance”. (Sursa: IQAds).
Iată materialul video:
Sursa: YouTube, Salvaţi Roşia Montană, Roşia Montană în UNESCO World Heritage
Foto: Captură YouTube
18 comentarii
legat de clip, de ce se cheama “Adevarul despre Rosia Montana, nu despre aurul ei” in conditiile in care 1) nu se tine cont de parerea localnicilor DELOC (localitatea e formata din oameni sau din acel ONG? eu zic ca oameni) 2) e filmat la Rosia Poieni. Legat de declaratiile lui Creative Director, ce anume va provoca suferinta? faptul ca oamenii vor avea din nou locuri de munca? faptul ca se va curata mizeria lasata de stat? faptul ca se vor reabilita cladirile de patrimoniu si galeriile romane? dansul a vazut cum arata acum localitatea?
Localitatea arata asa cu arata deoarece acesti oameni au fost sarciti intentionat pentru a putea fi cumparati cu 2 lei si inca un lucru foarte important: acest aur nu apartine localnicilor din Rosia Montana, apartine intregii Romanii !!!
tu zici asta. realitatea arata ca s-a inchis mina de stat in 2006, ca nu intrunea normele europene care ar fi intrat in vigoare in 2007 si astfel a disparut activitatea economica principala, adica mineritul, ceea ce a dus la somajul enorm, e 80% somajul acolo.
Compania Gabriel Resources Ltd., Gabriel pe scurt, înfiinţată în 1996, este o companie de “explorare şi dezvoltare”, nu de operare ( adică de exploatare), care a făcut explorări doar în România. Asocierea cu Minvest (statul român) în 1997 în compania mixtă RMGC (în final, Gabriel 80%, Minvest 19,3 %), i-a permis obţinerea licenţei de exploatare nr. 47, fără a trece prin concurs public de ofertă.
Iar Minvest a închis propria exploatare pentru a oferi RMGC posibilitatea să se plângă de șomajul din zonă.
ai vreun document care sa dovedeasca ce spui? nu de alta, dar e doar o conspiratie de doi bani. Adica, daca chiar s-ar fi inchis din motivul pe care il invoci tu, nu s-ar fi inchis in 2006, s-ar fi inchis mult mai devreme (ca 9 ani a operat acea mina si dupa asociere). S-a inchis fix in 2006 pentru ca fix in 2007 am intrat in UE si o data cu intrarea noastra in UE se aplicau alte legi de mediu, care NU erau intrunite. in plus, era o mina subventionata de stat (adica era in pierdere), motiv in plus sa se inchida dupa ce intram in UE.
Da, mai multe documente: pentru prima parte, o investigație jurnalistică despre ingineriile financiare și ilegalitățile comise de precursorii firmei Gabriel Resources de azi, acționarul majoritar al RMGC.
Pentru a doua parte, din câte știu eu nu există documente scrise care să probeze asta, dar vin cu câteva date:
– 500 de mineri roșieni au fost disponibilizați odată cu închiderea minei statului (mai 2006)
– 200 de localnici ar putea fi angajați la mina RMGC (potrivit estimării fostului director general adjunct al RMGC, Gabriel Dumitraşcu)
– noiembrie 2005 – decembrie 2006 – campanie publicitară pentru RMGC – unul dintre rezultate: “proiectul va crea noi locuri de munca in zona” +9%
Pe aceste date îmi bazez afirmația proprie, pe care mi-o asum: Minvest a închis propria exploatare pentru a oferi RMGC posibilitatea să se plângă de șomajul din zonă.
sa inteleg ca ai fi preferat sa ramana deschisa mina statului chiar daca era contra legislatiei europene? ca nu inteleg. Sau e asa de la moda sa lansezi acuzatii ca nici nu ai nevoie de dovezi sau de argumente, doar de o “banuiala”? Nu mi-ar placea sa retraim vremurile cand erai judecat pe baza unei banuieli a cuiva.
Eu nu sunt judecător ca să caut dovezi, îmi formez opiniile pe baza unor informații și a logicii. Dar dacă nu îți plac opiniile mele, uite aici ce scrie Academia Română despre proiectul RMGC:
„Exploatarea proiectată pentru o perioadă de 17 ani nu reprezintă o soluţie de dezvoltare durabilă, pe termen lung, problemele sociale şi economice ale zonei rămânând nerezolvate sau agravându-se după această perioadă. Numărul locurilor de muncă în perioada operaţională a exploatării (estimat la circa 300) este nesemnificativ în raport cu nevoile locale, care ar cere o soluţie de durată, bazată pe resurse regenerabile.”
Tu asculti numai ce spune Basescu, pentru ca ce ai spus parca din gura lui spurcata a iesit…
cred ca am si eu niste cercei de aur. ii donez guvernului. serios. am putea sa strangem asa, mai multi oameni, si facem o donatie. poate daca li-l dam de pe acum, se strange cat le trebe. in loc de petitie pe mail, trimitem un pachet pe viu. nu de alta, dar ca sa se priceapa ca nu e doar o metafora. ce-ar fi?
Eu nu dau nimic nici unui guvern, si-au luat ei destul. Daca esti asa de darnica, n-ai decat. Nici cu gandul nu le dau! Am umflat destul buzunarele Udrei, si-a luat bijuterii cat sa se ingroape in ele si acum ne iau si astia o gramada-sunt ei ca mierea pana la alegeri. Toti neocomunistii astia ne iau cate ceva, de bunavoie macar sa nu el dam nimic. Nici in gluma!
”reabilitarea galeriilor romane” asta-i bună domnu Sorin… prin ștergere de pe fața pământului,n’est pas?
Chiar și dacă ar fi fost o inițiativă economică legitimă, românii ar fi fost îndreptățiți să fie ultra prudenți… ce să mai spunem în acest caz concret, cu un organism economic fantomă, înjghebat ad-hoc prin speculații bursiere, care crește și scade odată cu aceste speculații? Unora ar trebui să le scoată ochii căci tot nu văd nimic…
ai auzit de galeriile Catalina-Monulesti? ca sunt galerii romane, vechi de 2000 de ani, pe care astia de la RMGC au inceput sa le reabiliteze, ca inainte erau un pericol pentru vizitatori (mai cadeau bucati).
INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE “VASILE PÂRVAN” al Academiei Române cu privire la proiectul Roşia Montană: „Este o pură iluzie ca galeriile propuse spre conservare (v.galeria “Cătălina Monuleşti”, unde s-au descoperit în sec.XIX tăbliţele cerate) să reziste la exploziile produse de exploatarea carierii. Aceste galerii sunt în sine un monument unic.”
“este pura iluzie” nu spune absolut nimic in afara de o parere subiectiva, nu e un argument. sau tu crezi ca s-au apucat sa reabiliteze galeriile fara sa faca studii de rezistenta? sau tu crezi ca puscarile se fac necontrolat? hai sa fim seriosi, exista reguli si norme si pentru asta. si tocmai pentru ca sunt un monument unic s-au apucat sa le reabiliteze
Ok, am înțeles, am citat mai sus o părere subiectivă. Atunci îți mai supun atenției încă un citat:
„Exploatarea periclitează zona arheologică Alburnus Maior de mare valoare istorică şi culturală, cu caracter de unicat. Proiectul contravine Convenţiei privind patrimoniul mondial, cultural şi natural, adoptată de Conferinţa generală a UNESCO din 16 noembrie 1972, acceptată de România prin Decretul 187/1990 şi prin Ordonanţa de Guvern nr. 43 din 30 ianuarie 2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi Legii nr. 5/2000 care declară zona Roşia Montană sit protejat.”
Acest citat face parte din poziția Academiei Române cu privire la proiectul RMGC, text adoptat în cadrul adunării generale a membrilor Academiei Române. Oare cei de la Academia Română nu știu nimic despre minerit și arheologie?
hai sa fim seriosi. Adica au finantat cea mai mare cercetare arheologica din tara noastra (programul de cercetare arheologica Alburnus Maior, gasesti o gramada de documente, tot ce vrei este sa cauti…) si apoi au inceput programul de reabilitare a patrimoniului, adica au inceput sa consolideze cladiri si elemente cu valoare istorica si culturala, si tu imi spui ca e o parere “obiectiva” ce mi-ai dat acolo? Imi pare rau, realitatea o contrazice.
Acest program de „cercetare arheologică” a fost criticat acerb in randul comunitatii arheologice nationale si internationale, deoarece obiectivul fixat al acestuia a fost obtinerea descarcarii de sarcina arheologica a Rosiei Montane, si nu valorificarea rezultatelor cercetarilor, in sensul de protejare a acestora si includere in circuitul turistic.
Dacă poziția Academiei Române nu contează pentru tine, ce zici de părerea arheologului dr. Beatrice Cauuet, de la Universitatea din Toulouse: “in Carnic, retelele miniere antice (de pe vremea dacilor, identificate ca atare pentru prima oara, si de pe vremea romanilor) raman de o coerenta uluitoare si intr-o stare de conservare remarcabila…”.
Dacă părerea academicienilor români nu este obiectivă, o accepți cel puțin pe cea a unui arheolog străin?