Un ofițer italian, dat în judecată pentru că a salvat viața unei pisici în Kosovo

1
tumblr_li45uxYjsF1qgejt3o1_500

Un soldat hrănește un pisoi, în timpul Războiului din Coreea, 1953. Foto: Time

Barbara Balanzoni, locotenent aflat acum în rezervă, lucrând ca medic anestezist în Toscana, a fost dată în judecată pentru nesubordonare. Această acuzație a fost lansată după ce Balanzoni, care activa la o bază NATO din Kosovo în funcția de ofițer medical, a salvat viața unei pisici muribunde.

Potrivit acuzațiilor, îngrijirea pisicii a constituit încălcarea unui ordin emis de comandantul bazei militare, care interzicea subordonaților să aducă la bază animale sălbatice și fără stăpân. Italianca a încălcat această dispoziție, motiv pentru care ar putea primi cel puțin un an într-o închisoare militară. Potrivit The Guardian, locotonentul Balanzoni a intervenit în cazul pisicii rănite, după ce a primit un apel din partea personalului infirmeriei militare, alarmat de sunetele pe care le scotea animalul care se aciuase pe acoperișul unui corp de clădire. ”Sunt foarte multe animale în zonă — teoretic, ele sunt ale nimănui, însă practic ele aparțin acelui loc,” a punctat femeia. Totodată, Balanzoni susține că, atunci când i s-a cerut ajutorul în legătură cu pisica, veterinarul de la baza militară era în deplasare, iar intervenția salvatoare urmează regulamentul militar, conform căruia, în absența medicului veterinar, ofițerii medicali sunt obligați să intervină.

După câte s-ar părea, pisica, botezată Agata de personalul bazei, nu reușise să-și nască ultimul pui, iar în momentul intervenției trăgea să moară. Dacă animalul ar fi murit, întreaga zonă ar fi trebuit dezinfectată, iar puii supraviețuitori nu ar fi avut o sursă de hrană, ceea ce ar fi generat o problemă de sănătate publică mai mare.

Procesul intentat femeii se va deschide la Roma, la începutul lunii februarie. Cazul ei a fost preluat de cea mai veche organizație italiană pentru drepturile animalelor, Ente Nazionale Protezione Animali.

Sursa: The Guardian

Puteți citi și:

O nouă aventură fantastică a justiției americane


Un comentariu

Reply To Iacobini A. Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger