Un nou tratament împotriva cancerului la sân poate face tumoarea să dispară în 11 zile

0

Un nou tratament dezvoltat pentru o formă agresivă de cancer la sân, HER2 pozitiv, care combină două medicamente, a dus la eliminarea completă a tumorilor la 11% din pacientele care au participat la un test clinic și la reducerea lor până la o „dimensiune minimă” în rândul a alte 17%, după doar 11 zile de tratament, scrie The Independent. Aproape 90% dintre paciente au cunoscut o reducere a numărului de celule canceroase, iar grație acestei reușite a cercetătorilor finanțați de Fundația Britanică de Cercetare Oncologică, femeile cu acest tip de cancer ar putea evita chimioterapia dacă ar primi medicamentele imediat după diagnostic și înainte de operație.

Deși au avertizat că mai e nevoie de alte teste clinice pentru confirmarea rezultatelor, oamenii de știință spun că este vorba de o reușită uriașă. „Nu s-a mai auzit până acum ca tumorile solide să dispară în 11 zile”, a spus Nigel Bundred, profesor de chirurgie oncologică la Universitatea din Manchester, care a prezentat rezultatele în cadrul conferinței europene pe tema cancerului mamar. „Suntem destul de convinși că nu vom obține doar dispariția tumorilor, ci și un răspuns imunitar. Rezultatele sunt atât de uluitoare, că va trebui să mai facem un test clinic pentru a dovedi că pot fi generalizate”. În jur de 15-25% dintre femeile diagnosticate cu cancer mamar au HER2, care se dezvoltă mai rapid decât alte tipuri de cancer la sân.

În cadrul experimentului, 127 de femei proaspăt diagnosticate cu cancer mamar au fost împărțite în trei grupuri. Timp de 11 zile, după diagnostic și înainte de operație, unul a primit cele două medicamente combinate (Herceptin și Tyverb), altul a primit doar Herceptin, iar cel de-al treilea nu a primit niciun tratament. 87% din pacientele care au primit combinația de medicamente au trecut prin transformări biologice ce au indicat reducerea numărului de celule canceroase; la 11% dintre femeile din acest grup nu a mai fost descoperită nicio celulă canceroasă activă la final, iar tumorile s-au redus până la un diametru de sub 5 milimetri la alte 17% dintre ele. Toate pacientele care au primit doar Herceptin au prezentat în continuare semne de cancer, tumorile scăzând până la un diametru de sub 5 milimetri la doar 3% dintre ele.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger