Un “nebun” care a schimbat lumea

3

Cum să-ți dai pantalonii jos, arătându-ți posteriorul gol studenților furioși și să ajungi din rector primar? Cum să desființezi poliția și corupția, să-ți începi discursul televizat de Anul Nou îmbrățișând un morcov gigantic în timp ce vorbești, să faci duș la televizor și să ajungi să schimbi irevocabil soarta unui oraș și viitorul unei națiuni? La aceste întrebări ne-a răspuns cel mai excentric primar de pe glob, columbianul de origine lituaniană Antanas Mockus.

de Magor Csibi

 

Deși aveam programată o întâlnire foarte importantă dis-de-dimineață, încă de când m-am trezit am început să mă gândesc la cea de-a doua întâlnire, cea cu Antanas Mockus. Dimineața friguroasă și înnorată nu mi-a tăiat elanul, deși m-au încercat mici emoții. Până la urmă, urma să mă întâlnesc cu unul dintre eroii mei. Un om care a scris istorie, cineva care a făcut lucruri la care mulți dintre noi nici n-ar îndrăzni să se gândească. Un om care a dansat mai toată viața lui pe granița fină dintre vulgaritate și excentricitate argumentată, care a arătat că orice barieră poate fi doborâtă, că nici un vis nu este prea îndrăzneț și că pentru unii cutia nu există.

(Pentru a înțelege mai bine despre ce vorbesc, puteți citi un articol despre viața și activitatea acestui om incredibil aici).

Știind viața lui pe de rost, nu eram sigur la ce să mă aștept. După porecla lui din Columbia, „El loco”, mă așteptam să dau de un om energic și puțin nebun. Însă realitatea a fost cu totul alta.

La 25 de minute după ora stabilită și după multiple telefoane, apare în sfârșit în cameră. În locul unui lituanian înalt și viu apare un om care îmi creează, la prima vedere, impresia unui universitar tipic. Costum negru, cămașă albastră, barbă grizonată, un păr lăsat la voia întâmplării și o pereche de ochi pierduți în orizont de după lentilele ochelarilor. Ușor distrat, se uită de jur împrejur în hol fără să mă observe, iar când mă opresc în fața lui, tresare de parcă nu s-ar fi așteptat să vadă pe cineva jos, în hol.

Ne așezăm și mi se pare că vorbesc singur. Când încep să povestesc cu entuziasmul unui copil uitat în magazinul de dulciuri despre admirația mea față de tot ce a făcut el, nu dă nici un semn că ar auzi ceva din ce zic eu, ceea ce m-a făcut să mă întreb dacă mă înțelege sau chiar dacă mă aude. După câteva minute de vorbit în gol, se uită la mine pentru prima oară și mă întreabă dacă nu mergem mai bine în holul camerei lui, că s-ar simți mai confortabil acolo. Zis și făcut.

Abia în cameră dă un prim semn de interacțiune, dar participă la dialog fără să se uite la mine foarte des, ca și cum ar vorbi singur. De la un om care de zeci de ani face campanie pe străzi, vorbește la fel și fel de adunări și conduce grupuri și mișcări sociale extrem de importante mă așteptam la altceva. Mockus nu e deloc genul de leader cu care ne-a obișnuit cultura vestică și nu seamănă nici cu tipul de leader latin. Nu-i observi flacăra în ochi, nu își impune personalitatea puternică, nu încearcă să-ți inducă un sentiment de inferioritate, nu plutește într-o aură de aroganță și nu îți dă impresia că adevărul lui este unicul adevăr, general valabil în toate situațiile.

Pare mai dergabă un om care reflectează la orice gest de zeci de ori, un om care în ciuda excentricității nu se aruncă la gesturi nechibzuite, un om care nu caută neapărat lumina reflectoarelor. Vorbește deschis și lasă impresia unui om sincer, liniștit și modest. La prima vedere pare chiar introvertit și dă impresia că nu îi place să folosească mai multe cuvinte decât este imperios necesar pentru a fi înțeles. Dar chiar dacă nu îi simți personalitatea în aer, te convinge din prima cu argumentele și îți atrage simpatia. Nu evită subiectele neplăcute și vorbește reșaxat indiferent de întrebare, de parcă nici n-ar fi vorba despre viața lui.

Incidentul cu fundul și cu popularitatea

Nu era ceva planificat, aflu de la Mockus, care pe vremea aceea era rector al Universității Naționale din Bogota. Nu visa la popularitate imediată, nu dorea să iște un scandal, iar acum nu crede că a fost obscen sau violent.

În 1993, în fața unui auditoriu încărcat de studenți la arte furioși care protestau deja de câteva zile, după ce a încercat de câteva ori fără succes să vorbească, Mockus și-a desfăcut ușor cureaua, s-a întors cu spatele și s-a aplecat, lăsându-și posteriorul expus în toată splendoarea și pe studenți în stare de șoc. În liniștea instalată în sală, și-a tras pantalonii înapoi, s-a întors la pupitru, și-a rostit discursul pe care îl avea pregătit, apoi a plecat. Evenimentul a șocat întreaga Columbie, generând o dezbatere care l-a antrenat și pe președintele țării de la aceea vreme. Povestea e șocantă, mai ales dacă ne uităm la imagini și ne întrebăm la ce ar fi putut să se gândească studenții, însă Mockus are explicație rațională pentru orice.

 

Mockus a preferat mimii în locul poliţiei corupte

Fără urmă de pasiune sau emoție în voce, de parcă ar analiza un text sau o altă persoană, îmi povestește că gestul lui n-a fost nici unul necugetat, nici unul alimentat de nervi. A fost doar o replică la un act violență printr-o altă formă de violență: „Toți studenții urlau prin sală și nu mă lăsau să vorbesc”, își aduce aminte fostul rector, „iar eu mi-am promis că niciodată nu mă voi lăsa umilit în acest fel”. Mockus consideră că împiedicarea unui om de a se exprima liber poate fi considerată o acțiune extrem de violentă și este total inacceptabilă. Asta pentru că lipsa comunicării nu lasă loc pentru nici o înțelegere. Iar întreruperea unui dialog necesită o acțiune care să trezească interesul, să atragă atenția celeilalte părți. Și asta a și făcut.
Rectorul nu s-a așteptat însă la un val de celebritate. În ’93, camerele de filmat erau prezențe rare chiar și în țările vestice, ce să mai zicem de alte părți ale lumii. Internetul nu era încă la putere și nu te așteptai ca fiecare gest al tău să ajungă în atenția tuturor. Așa s-a întâmplat ca o acțiune menită să restabilească atenția într-o sală să ajungă scandal național. Cineva din sală a avut o cameră, a filmat tot, iar rectorul s-a trezit în toate știrile și cu toată elita condamnându-i acțiunea.
„Când am auzit că am fost filmat și am apărut la TV, timp de 10 minute mă holbam la tavan fără să fac nimic. Apoi am acceptat invitația la știrile de seară”. Nu s-a simțit deloc vinovat, considera că gestul lui fusese un răspuns la un comportament violent. Știa ce făcea. Însă societatea nu l-a iertat. Mockus nu credea că va trebui să demisioneze, însă scandalul a escaladat și, după o discuție cu președintele țării, care la aceea oră numea rectorii, a demisionat cu lacrimi în ochi.

Și de aici începe povestea politicianului. A ajuns incredibil de popular, simpatic și credibil și a fost ales ca primar al capitalei columbiene. A mers pe ideea unei zicale evreiești care spune așa: „Dacă nu se poate rezolva o problemă, cheamă clovnul”.

Violența

Violența a fost un element central în activitatea politică a primarului columbian și a folosit-o întodeuna în scop educativ. Se uita la Bogota ca la o clasă uriașă în care el este profesorul și, astfel, a implementat schimbări și măsuri excentrice, câteodată chiar ciudate. Ce nu a încercat niciodată fostul primar a fost însă prefăcătoria. La un eveniment unde un student i-a luat microfonul, „și-a pierdut mințile”, spune el. A sărit pe băiat și s-a iscat pe scenă o bătaie în toată regula. Mockus a recunoscut după incident că este un ”băiat rău” câteodată. Nu s-a sfiit să recunoască că și el devine agresiv din când în când, ca și restul cetățenilor, însă credea că aceasă agresivitate trebuie să dispară. Așa că ales o metodă inedită.

A introdus conceptul de „violență simbolică”, însă a definit destul de inedit această formă de violență: „Orice formă de violență care nu rănește trupul poate fi considerată violență simbolică. Decât să mă omori, bate-mă. Decât să mă bați, înjură-mă. Decât să mă înjuri, urlă la mine. Decât să urli la mine, mai bine discutăm”, îmi explică filosofia care l-a făcut celebru și care a contribuit la reducerea omorurilor la suta de mii de locuitori de la 70 la 47,7 și apoi la 23, 4.

Le-a aruncat deseori adversarilor apă în față și a fost răsplătit și el de 7 ori cu aceeași monedă. Când arunca el, spunea: „Asta e violența de care are nevoie Columbia”, iar când el era victima, obișnuia să îmbrățișeze adversarul. Când îl întreb de ce râde, îmi zice: „Decât să mă omoare, mai bine să-mi arunce cu apă în față”. Deși a avut și el câteva gesturi violente, tema lui centrală este caracterul sacru al vieții umane. „Moartea este ireversibilă și nimic nu se compară în valoare cu viața unui om””.

Așa s-a născut și Legea Morcovului, care închidea toate barurile la 1 noaptea. Deși a fost vehement criticată de presă, legea a dat roade, iar primarul a ales să-și țină speech-ul de Anul Nou îmbrățișând un morcov uriaș. Și față de corupție a avut o activitate total intolerantă. Fiind independent, n-a avut obligații față de nimeni, așa că a dat afară toate rudele și pe toți cumetrii consilierilor din primărie și a numit în loc oameni exclusiv pe criterii de competență, ajungând să aibă universitari în majoritatea funcțiilor. Deși consilierii și politicienii și-au apărat vehement pozițiile, au pierdut meciul cu Mockus, el reușind desființarea acestui fenomen în primărie.

Personalitate

 

 

Deși, după ce ne uităm la documentarul despre el, citim despre viața și activitatea lui, Mockus pare un om foarte sigur pe el, care are răspunsuri la toate întrebările, în realitate nu e chiar așa. Mockus e exact așa cum pare la prima vedere, nu e genul de leader care se impune și care știe că are dreptate de fiecare dată, indiferent de situație. Mockus mărturisește că este un om care tinde să analizeze totul din toate unghiurile posibile. Se identifică mult cu ceea ce face, are o empatie extrem de dezvoltată și suferă la fiecare eșec. „Am vrut să mă predau de câteva ori”, spune el, când se gândește la tot ce a făcut. Însă cei apropiați lui nu l-au lăsat, spunând că dacă ar pleca, totul ar reveni la situtația de dinainte. A părăsit totuși biroul primarului în 2003, și-a luat un an sabatic și a călătorit și vorbit prin toată lumea.

Chiar și gesturile lui excentrice au fost bine argumentate. Când hoinărea pe străzile Bogotei în costum de supereoru, din spandex, știa exact ce făcea și din ce motive. „Câteodată e un gest eroic să fii un cetățean normal”, afirmă el, făcându-mă să mă gândesc la orașul în care trăiesc și la valorile noastre. Întrebat de vizunea lui politică, îmi zice: „Sunt un amfibian cultural”. Consideră că se mișcă la granița dintre stânga și dreapta, dar nu vrea să se poziționeze într-una dine tabere. Alege să rămână în afara cutiei. Dar când deviem spre filozofie, parcă ochii lui încep să clipească altfel. Devine mai comunicativ, mai deschis, mai receptiv. În ciuda a tot ce s-a întâmplat în viața acestui om remarcabil, el a rămas în primul rând un om al științei. Cineva care dezminte toate aparențele, un om exctentric, dar totuși extrem de rațional, o persoană liniștită și retrasă, dar capabilă să fie violentă, un individ timid, dar pregătit să conducă în orice moment masele.

Întâlnirea noastră se încheie repede și deși plec fericit, rămân cu pofta de a afla mai mult. O oră nu este suficientă, mai ales când e vorba de un om despre care s-a făcut un film și cu siguranță se vor scrie și cărți. Tot ce aș vrea să văd este încă un om ca el. Să văd că nu e vorba doar de o întâmplare, că se poate repeta. Mockus poate să fie din Bogota, dar prin acțiunile sale este capabil să motiveze oameni din cele mai îndepărtate părți ale lumii și să le ofere speranță celor care cred că schimbarea nu mai este posibilă.

El este adevăratul Erou Urban!

P.S.: Antanas Mockus împlinește azi, 25 martie 2011, 59 de ani. La mulți ani!

 

Citiţi şi:

Un success-story urban: Miraculoasa renastere a orașului Bogota

VIDEO Google Street View oferă tururi gratuite în marile galerii de artă ale lumii

Grădinăritul pe acoperişul clădirilor. O posibilă soluţie pentru îmblânzirea crizei din Orientul Mijlociu

Tags:



3 comentarii

  1. Mai Csibi , tu esti mai cunoscut in acest spatiu ! Dar daca spui ca primarul acesta poate fi un model pentru noi , putem lua in calcul ideea … Oricum , decat sa vedem ranjetul si hahaiala lui Basescu , mai bine vedem curul unui primar bine intentionat …

Reply To George Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger