Un membru al Partidului Piraţilor revizuieşte legislaţia drepturilor de autor în Europa

0

Una dintre cele mai bune veşti ale acestui început de an, când disputa globală legată de copyright se amplifică, iar celebrul The Pirate Bay rămâne oficial închis, vine dinspre Parlamentul European. Julia Reda, singura reprezentantă a Partidului Piraţilor la Bruxelles, are sarcina de a revizui legislaţia actuală în domeniul drepturilor de autor. Desigur, modificările propuse de Reda vor fi supuse votului în plen, însă atribuirea acestei responsabilităţi unui membru al Partidului Piraţilor reprezintă o schimbare majoră a viziunii europene faţă de legislaţia legată de copyright.

 

9237-itok=BN6gmzZO

 

Pe 20 ianuarie, reprezentanta Partidului Piraţilor din Germania va prezenta la Parlamentul European, în cadrul Comisiei pentru Probleme Legislative, raportul pe care l-a întocmit cu privire la Directiva InfoSoc din 2001 – prezentarea ei va fi transmisă prin live streaming. Această Directivă a avut ca scop, potrivit lui Reda, “armonizarea legislaţiei copyright-ului în cadrul UE, în contextul schimbărilor implicate de societatea informaţională.” Mai mult, acest document legislativ era menit să adapteze legislaţia europeană legată de drepturile de autor la noile realităţi ale epocii digitale.

Julia Reda a fost aleasă raportor pe marginea acestei Directive, a cărei evaluare o va prezenta pe 20 ianuaire, alături de sugestii de revizuire a legislaţiei în vigoare. “Din 2001, tehnologia a continuat să avanseze. Raportul meu va examina prin urmare dacă o directivă de dinainte de Facebook şi YouTube mai poate fi suficientă pentru a asigura un cadru legal eficient celor care creează şi schimbă conţinut cultural prin intermediul Internetului,” arată europarlamentarul. “Citind Directiva InfoSoc, am întâlnit paragrafe anacronice care fac referire la CD-ROM-uri sau la dreptul de a citi cărţi electronice doar în spaţiile special amenajate din biblioteci.”

Raportul Juliei Reda urmează să primească amendamente până la data de 17 februarie, pentru ca pe 16 aprilie să aibă loc votul în cadrul Comisiei pentru Probleme Legislative. Pe 20 mai, este programat votul în plen pentru revizuirea Directivei InfoSoc, propusă de Reda şi negociată cu ceilalţi raportori din cadrul Parlamentului European.

Julia Reda are 28 de ani şi la 16 ani s-a înscris în Partidul Social Democrat din Germania, pe care l-a părăsit după ce acesta a susţinut o lege de cenzură a internetului, menită să stopeze pornografia infantilă, dar cu efecte mai extinse asupra liberei circulaţii a informaţiei. În 2009, a devenit membră a filialei din Frankfurt a Partidului Piraţilor din Germania, lansat cu doar trei ani în urmă în Suedia. În acelaşi an, doi membri ai Partidului Piraţilor din Suedia, Christian Engström şi Amelia Andersdotter, au fost aleşi în Parlamentul European. Mai multe despre obiectivele Juliei Reda ca europarlamentar, puteţi afla de aici.

Sursa: TorrentFreak


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger