Un medic finlandez a convins o provincie întreagă să mănânce sănătos

La începutul anilor ’70, bărbaţii între două vârste din provincia finlandeză Carelia de Nord mureau pe capete de infarct, la cele mai ridicate rate înregistrate la acea vreme în lume, scrie The Atlantic. Până atunci, specialiştii în sănătate publică fuseseră preocupaţi de boli infecţioase precum gripa sau polimielita, iar dacă cineva murea de infarct, această afecțiune era considerată o consecinţă a vârstei înaintate. Ministerul Sănătăţii de la acea vreme a recunoscut noutatea problemei şi a trimis un medic tânăr cu master în ştiinţe sociale să o analizeze şi să o combată. În cele din urmă, Pekka Puska, pe atunci în vârstă de 27 de ani, a gândit o strategie prin care a încălcat normele de sănătate publică din Finlanda şi a redus nivelul de mortalitate din rândul unei populaţii de 170.000 de oameni cu circa 80%.

Puska şi-a început cariera în domeniul sănătăţii publice odată cu primele studii internaţionale ce arătau că regimul alimentar şi fumatul sunt corelate cu afecţiunile cardiace. Cercetătorii americani au analizat un grup de bărbaţi cu vârste mijlocii din Finlanda, SUA, Japonia, Italia, Olanda, Grecia şi Iugoslavia şi au observat că cu cât aceştia trăiau mai la nord, cu atât aveau tendinţa să consume mai multe produse animale şi să aibă infarcte. În zone precum Carelia de Nord, bărbaţii aveau de 30 de ori mai multe şanse să moară de infarct decât în regiuni precum Creta şi mureau cu 10 ani mai devreme, în medie, decât bărbaţii de aceeaşi vârstă din sud. Lucrurile s-au agravat atât de mult că, în 1972, Carelia de Nord a ajuns să aibă cea mai ridicată rată de infarcte din lume.

Pentru Puska şi pentru cercetătorii care studiau fenomenul, rădăcinile lui erau clare. Înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, bărbaţii din Carelia de Nord erau în mare parte tăietori de lemne al căror regim alimentar se baza pe vânat, fructe de pădure şi peşte. Cele mai mari probleme ale lor, pe lângă riscul de a fi sfâşiaţi de urşi, erau tuberculoza, bolile infecţioase şi moartea prematură, la naştere. După război, veteranii din zonă au primit mici loturi de pământ ca parte din compensaţii şi, cum nu ştiau agricultură, au crescut porci şi vaci pe ele. Consumul de carne de porc şi de produse lactate a crescut, astfel, considerabil. În scurt timp, în regimul alimentar al acestor oameni şi-a făcut loc untul şi, odată cu el, au apărut cartofii prăjiţi în unt şi pâinea unsă cu unt. Până şi tocana de peşte tradiţională era formată pe jumătate din unt. Seara, bărbaţii mâncau carne de porc prăjită sau tocană de carne, alături de pâine unsă cu unt şi lapte. Legumele erau considerate hrană pentru animale. Mai mult, foştii soldaţi se întorseseră cu un viciu nou de pe front: în 1972, peste jumătate din populația masculină era fumătoare.

Când a ajuns în Joensuu, capitala Careliei de Nord, în loc să angajeze lucrători în sănătate publică, Puska a organizat o echipă de tineri idealişti şi s-a consultat cu Geoffrey Rose, un epidemiolog britanic de la care a aflat că ar fi costat mai puţin dacă ar fi prevenit boala în loc s-o vindece. Rose a fost primul care a arătat că numărul oamenilor care mureau de boli cardiace era direct proporţional cu nivelul mediu de tensiune arterială al întregii populaţii. El mai calculase şi că orice procent în minus din nivelul de colesterol al populaţiei se traducea într-o diminuare a afecţiunilor cardiace cu 2%. Puska a aplicat teoriile lui şi a mutat accentul dinspre a încerca să schimbe comportamentul indivizilor spre îmbunătăţirea mediului fizic şi social.

Împreună cu Organizaţia Martha, o asociaţie puternică a femeilor din regiune, medicul finlandez a venit cu ideea organizării unor “petreceri ale longevităţii”, unde un membru al echipei sale ţinea un mic discurs în care-i încuraja pe oameni să înlocuiască untul cu ulei şi carnea cu legume, să scadă din consumul de sare şi să renunţe la fumat. Echipa lui Puska le-a înmânat femeilor cărţi cu rețete culinare în care felurile tradiționale din Carelia de Nord apăreau însoțite de legume, organizând și sesiuni de gătit. Tocana locală, de exemplu, avea înainte trei ingrediente principale: apă, carne grasă de porc și sare. Echipa a înlocuit o parte din carne cu napi, cartofi și morcovi. Femeilor din zonă le-a plăcut acest nou fel de mâncare, pe care l-au botezat “tocana lui Puska”. Astfel, arătându-le oamenilor cum să gătească mâncăruri gustoase folosind legume, medicul a reușit să disemineze informații prețioase mai eficient decât orice broșură.

Inspirat de un fost profesor, Puska s-a dus apoi din sat în sat și a recrutat 1.500 de așa-numiți “ambasadori”, în mare parte femei care erau implicate deja în organizații civice, și i-a însărcinat să le transmită oamenilor mesaje simple cum ar fi să reducă din consumul de sare și produse animale. Medicul ținea predici în biserici, centre comunitare și școli, adunând tot mai mulți oameni în sprijinul cauzei sale, apoi a început să facă lobby pe lângă producătorii de alimente pentru a-i convinge să-și facă produsele mai sănătoase și a încurajat înființarea de cooperative pentru congelarea, procesarea și distribuția fructelor de pădure, care creșteau din abundență doar la sfârșitul verii; în rest, legumele erau importate la prețuri mari. În cele din urmă, grație eforturilor sale, numărul de fumători a scăzut de la 52 la 31%, iar rata de mortalitate din cauza afecțiunilor cardiace în rândul bărbaților cu vârste mijlocii a fost redusă cu circa 73%, Speranța de viață a crescut cu șapte la bărbați și cu șase ani la femei.

Citiți întreaga poveste pe The Atlantic.