Un maraton montan si povestile buclelor sale

5

Emotie, nerabdare, descarcare de adrenalina. Apoi sete, crampe musculare, stare de voma, oboseala crunta. Ajuns aici, important e sa nu te opresti. Caci totul se incheie cu un sentiment imens de bucurie,  cu senzatia ca ai reusit sa te invingi pe sine. Cam acestea sunt trairile celor care au participat la una din putinele competitii de alergare montana din Romania, EcoMarathon Moieciu. Hai sa vedeti cum e la maraton…

“M-am trezit la ora 6”, spune Cristian Ungureanu. Si nimeni nu il forta sa faca asta, mai ales ca era ziua de 1 mai, zi de odihna, pe care majoritatea o dedica iesitului la iarba verde, cu mici si bere.  Tot la ora asta matinala aveau insa sa se trezeasca si cei aproximativ 400 de participanti la EcoMarathon.

Cum arata programul obisnuit al unui alergator? Spune tot Cristian Ungureanu, un barbat care acum sase ani avea 140 de kg. Acum are jumatate si alearga maratoane. “Incep prin a bea un litru de apa izotonica Isostar. Execut programul de gimnastica kineto pentru spate”. La ora 7 mananca micul dejun: paste cu miere si nuci, alaturi de o ceasca de ceai verde cu cacao. Important e ca masa sa fie cat mai usoara cu putinta.

“Dupa care efectuez gimnastica de incalzire, trunchi si picioare, masaj cvadriceps drept”, mai spune Cristian. Invariabil, urmeaza ritualul imbracarii: tricou de alergare, de preferat din microfibra. Pantaloni speciali, din acelasi material, sau sort. Pe tricou se ataseaza numarul de participant. In cazul barbatilor, atentie la sfarcuri, tricoul se freaca de piele si provoaca dureri sau singerare. In cazul curselor montane, e aproape obligatorie o centura de rehidratare (sau rucsac, camelback) cu unu-doua bidoane de apa sau bautura energizanta. Bete de trekking, la libera alegere. Ceas la mana, de dorit cu sistem de masurare a distantei, pulsului, gps.

Poate zice cineva ca alergatorii nu ar fi un soi de cruciati moderni, ultra-echipati pentru lupta cu sine?

Bucla 1. A entuziasmului

5, 4, 3, 2, 1, Start. Putin dupa ora 9:00 s-a pornit in competitie. Doua probe: un cros de circa 14 km si maratonul propriu-zis, de 42 de km. La start, atmosfera obisnuita in astfel de ocazii: bucurie, entuziasm, nerabdare.
“Am pornit la un ritm cam tare pentru mine, pe primii 3-4 km de drum in panta usoara cu aproximativ 5:15/km”, spune Sergiu Buciuc. (…) “Am alergat cu centura de puls si m-am alarmat putin cand am vazut ca dupa prima urcare mai abrupta aveam o medie de 160 de batai pe minut (de obicei la o alergare tempo am in jur de 150), asa ca am incercat sa ma relaxez si am redus un pic ritmul. (…) Am dat drumul la picioare pe coborari si prima tura cred ca am terminat-o in putin peste o ora si jumatate, cu ceva gafaiala, dar in stare fizica/psihica buna”.

“Cand am dat de prima coborare, am vazut-o ca pe o usurare si atunci m-am lasat dus la vale. Ma simteam ca un tap de munte, dar totusi aveam grija sa nu calc stramb. Am intrat si in balti cu noroi, mascate de iarba verde si frumoasa. Ideea era sa mai castig timp evitand sa calc pe pietre, dar de fapt am pierdut timp si m-am si murdarit din cap pana in picioare”, scrie Mihnea Dociu.

“Coborarea (in Moieciu – n.m) merge bine, exceptand micul rucsacel pe post de burta care se zgaltaie la fiecare pas. Termin bucla 1 in aproximativ 1h:19min, cam repede in comparatie cu timpii pe are i-am scos in celelalte ture” scrie si Radu Diaconescu pe blogul sau.

Traseul EcoMarathonului e format din trei “bucle”, pornindu-se din Moieciu, apoi urcandu-se pe dealurile din preajma, cu intoarcere in punctul de start. Asta, de trei ori. Ca si in cazul lui Sergiu, Mihnea si Radu, pentru cei mai multi participanti la maraton, prima bucla a fost accesibila, fiind parcursa intr-un ritm intens. Erau insa abia primii 14 km…

Bucla 2. A chinului

… sau bucla cu crampe, pentru cei mai multi alergatori. Dar sa o lasam pe Gianina Tanase sa povesteasca: “Incep sa ma ia crampele musculare si, culmea, nu pe urcare, ci pe plat. Ma trezesc intr-un picior, sprijinita in bete si imi privesc muschiul cum se zbate. <<Haide, fii bun si lasa-ma macar sa merg!>> Trag tare la deal, merg pe plat din cauza crampelor si alerg la vale cat pot de tare”.

Sergiu Buciuc: “A doua bucla a fost ceva mai greu, deja simteam ca soarele incepe sa arda si coborarile au devenit ceva mai solicitante”. Dupa ce rataceste putin drumul, ofticat ca a pierdut cam 15 minute, plus o urcare neplanificata, Sergiu se confrunta cu “temutul” drum forestier spre Fundata. “Aici mi s-a parut partea cea mai grea, din cauza masinilor care rascoleau praful si a turistilor de pe drum. Alternind mers-alergat am ajuns sus, dupa care a venit ca o usurare o coborare lunga si am ajuns la finalul buclei doi unde am simtit nevoia unei alimentari cu mancare solida dupa atatea geluri si izotonice care mi se balansau in stomac”.

Si pentru Radu Diaconescu forestierul de 5.5 km pana sus la complexul din Cheile Gradistei-Fundata avea sa fie un chin: “Era incredibil de cald iar panta forestierului (pe undeva pe la 10%) parca nu facea alergarea chiar asa de usoara. Si era cu atat mai frustrant pentru ca acum doua saptamani cand am fost prin zona alergarea a mers cap coada fara nici o pauza, acum in schimb nici vorba, cred ca am alergat maxim 70% din forestier. Tot pe aici au inceput si crampele”.

Urmeaza o coborare, si – conform lui Radu – “ajungem intr-o lume in care parca s-a spart conducta cu oameni. Masini, gratare, atv-uri, biciclete, harmalaie, si noi tarandu-ne printre ele, parca veniti de pe alta lume cu sudoare curgand”.

Bucla 3. A psihicului descatusat

Gata, ultimul urcus, spre poiana Gutanu. Cel mai greu.  “Haide Gianina mai ai inca 13km”, isi spune Gianina Tanase. “Si ma gandesc ca la stadion alerg distanta asta intr-o ora. Ma uit la ceas si scad fiecare 100m parcursi. Nu mai e mult si timpul este inca bun. Si daca voi merge in patru labe, nu ma las intimidata de crampe”.

“Stiam ca bucla 3 incepe greu, dar nu ma asteptam sa ma simt asa de secat de energie. Am inceput sa fac pauze scurte de cinci secunde din timp in timp, iar ritmul de urcare s-a redus la un mers normal”, rememoreaza Sergiu Buciuc. La randul sau, Radu Diaconescu invinge panta “prin metoda pasilor mici si rapizi”.

Credeti-ma, alergarea in acest moment al cursei s-a facut mai mult cu psihicul. Picioarele par de plumb, oboseala te chinuie, insa – de undeva din tine – apare o energie care te impinge inainte, care te determina sa nu cedezi. “Cand am ajuns din nou pe culme mi-am convins picioarele sa alerge din nou si dupa ceva timp am inceput sa imi revin din moleseala”, spune Sergiu.

Si Radu evolueaza de la oboseala la entuziasm: “In momentul respectiv aveam o senzatie foarte stranie ca totul a trecut atat de repede, si o parere de rau pentru faptul ca totul se va termina in curand. In schimb coborarea alerta spre Moeciu ma scoate din visare, si din nou zbor cu viteza la vale printre pietre si braduti”.

“Am reusit… am reusit sa trec linia de sosire”, spune extrem de bucuros Cristian Ungureanu. La fel ca el au simtit toti cei care au terminat EcoMaraton.  E nevoie de putina nebunie si de oarecare eroism pentru a alerga pe munte. Dar si satisfactiile sunt pe masura. (M.Ch.)

Fotografii de: Laurentiu Pavel, Cristian Ungureanu si Adi Beleanu.

PS – Gianina Tanase, Cristian Ungureanu, Sergiu Buciuc, Radu Diaconescu, Mihnea Dociu sunt cu totii oameni obisnuiti, care au insa in comun pasiunea pentru alergare.

Tags:



5 comentarii

  1. Pingback: Disecţie pe viu. Anatomia unui maraton « alerg, deci exist

  2. Felicitari tuturor participantilor!
    Ma bucur ca am reusit impreuna: participanti, copii, suporteri, organizatori, sponsori, parteneri, prieteni, voluntari sa dam startul EcoMarathonului.
    In numele Echipei EcoMarathon vreau sa felicitam toti participantii si va invitam la editia din 2011.

    Toate cele bune,
    Silvia

  3. Multumim EcoMarathon , Multumim Cornelia , Multumim Silvia , Multumim Adi , Multumim tuturor acelor “necunoscuti” care au actionat in culisele realizari EcoMarathonului , … ceea ce ati realizat dumneavoastra , a provocat cu siguranta in sufletele participantilor o MULTUMIRE DUBLA , o data provocata de binecuvantarea data de trecerea Liniei de Sosire , si a doua oara va fi Etern provocata ori de cate ori isi vor Aminti de acea zi , de acele locuri care reproduc paradisul , …intr-un cuvant de EcoMarathon Moeciu 2010 !
    Cu Consideratie ,
    cristi .

  4. Si noi ne-am simtit minunat, peisajul a fost deosebit si foarte revigorant, vremea superba, a fost o zi perfecta. Cursa se putea si mai bine, dar nu stiam noi la ce sa ne asteptam.
    Felicitari si multumiri organizatorilor si sper sa ne revedem cu totii la anul!

Leave A Reply