Temutul pirat Mohamed Abdi Hassan, cunoscut ca “Afweyne” sau ”Gură Mare”, a anunțat oficial că își abandonează viața de prădător pe ape. După opt ani de piraterie, ”Gură Mare” a abandonat această ”carieră”, lucru pe care l-a declarat public în cadrul unei conferințe de presă special organizate pentru această ocazie.
Mohamed Abdi Hassan a jucat un rol esențial în resuscitarea pirateriei din nordul Oceanului Indian, la sfârșitul anilor 2000. De altfel, alături de echipajul său, Hassan a derulat două dintre cele mai mari misiuni are pirateriei recente, capturând printre altele Sirius Star, o navă din Arabia Saudită, cu o încărcătură de petrol în valoare de 100 de milioane de dolari. Partea lui ”Gură Mare” a fost de 3 milioane de dolari, însă această pradă i-a adus celebritatea pentru capturarea celui mai mare vas din istorie.
Tot în 2008, Hassan și ”colegii” săi au atacat din plin vasul ucrainean MV Faina, încărcat cu armament: arme anti-aeriene, grenade și peste 30 de tancuri. Hassan nu era interesat de arme, cerând o recompensă frumușică. După ce i-au ținut prizonieri pe marinarii ucraineni timp de o lună, somalezii au primit trei milioane de dolari, banii fiind aruncați din elicopter.
Pirateria somaleză nu mai are însă aceeași amploare ca acum câțiva ani, numărul atacurilor și valoarea capturilor fiind în continuă scădere. De altfel, Hassan a declarat la recenta conferința de presă că îi va încuraja și pe colegii lui să renunțe la această ”meserie.”
Sursa: Wired.co.uk
Foto: now.msn.com