Un jurnalist sirian scrie despre libertate în România

În depozitul din Voluntari e frig. Locul e ticsit cu lăzi, cutii și plase cu haine și alimente, donații și ajutoare pentru refugiații sirieni care trăiesc în România. Aproximativ 70 de familii de refugiați sirieni din București se alimentează săptămânal de aici. România e acum acoperișul pentru mai bine de 10.000 de oameni pe care războiul civil i-a scos din propriile case. Mazen este unul dintre cei care a emigrat din Siria înainte ca războiul să înceapă. Locuiește în România din 1996, unde face ceea ce știe mai bine – scrie. Prin scris, încearcă să își ajute ţara, dar și pe sirienii care sunt refugiați acum prin toate colţurile lumii.

 

 

de Andrada Lăutaru

 

„Trăiesc ca străin în România mai bine decât la mine în țară. Am drepturi și libertate”

Mazen a ajuns prima dată în România în 1994, în vizită. S-a întors doi ani mai târziu, în calitate de corespondent media pentru o publicație din Kuweit și de atunci trăiește aici alături de soția sa, româncă. Mazen simte că în România se află acasă.

Are 50 de ani, părul grizonat și o privire curioasă, cu care încearcă să descifreze misterele războaielor și de ce-urile din spatele emigrării și a refugierii în altă cultură. Face asta prin scris, ca jurnalist și poet.

Când a plecat din Siria, încă era pace și acolo, o pace controlată de regimul dictatorial al lui Hafiz al-Assad. A plecat totuși în căutarea unei altfel de libertăți. Pe atunci, în România nu se făcea mai nimic pentru integrarea imigranților, nu erau cursuri, ONG-uri, ca să nu mai vorbim de pagini web. De aceea, crede că nu s-a integrat „corect, ci cu șansa, de unul singur”. A început să învețe și să vorbească limba română singur, cu soția și prietenii. Prima dată a descoperit  societatea românească odată cu stațiile de metrou- cine e Ștefan cel Mare.  De la metrou mergea acasă și cerceta, pe lângă  ruta pe ziua următoare, și numele întâlnite la stații de metrou și pe străzi. Mazen spune că „nu poți înțelege România fără să îi citești pe Eminescu, Caragiale sau Coșbuc, să înțelegi ce e teiul sau floarea de colț”. În asta stă inima unei culturi și așa poți ajunge să îți sincronizezi și tu viața pe alte meleaguri.

Alături de nume și locuri noi, aici a mai găsit ceva – o formă a libertății pe care nu a avut-o niciodată în Siria. Acum își poate rosti gândurile liber, poate vota, „în România a fost pentru prima dată când am simțit că vocea mea contează”.

După intrarea României în Uniunea Europeană, i se pare că procesul integrării străinilor s-a îmbunătățit – de la obținerea vizei, până la modul în care te tratează funcționarii publici. Acum înțelege care îi sunt drepturile și responsabilitățile și crede că e mai multă transparență. Înainte lucrurile funcționau mai ales cu bonuri de ordine și șpăgi, acum e mai „civilizat”, crede Mazen.

 

 

„Din meseria mea nu ies niciodată la pensie. Cine scrie, scrie până ajunge la cimitir”

În România, a schimbat mai multe locuri de muncă, pentru a se putea întreține, dar i-a rămas fidel scrisului, iar azi este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de origine arabă din România. Pe site-ul Arabic News Agency, luptă de la distanță pentru drepturile poporului său, în timp ce colaborează și cu alte agenții de știri din lumea arabă. ANA News există din 2004, dar în 2012 a fost preluat și susținut de Clubul Româno-Arab de Cultură și Presă, organizație în care este membru fondator. Ştie că nu se poate lupta cu pixul în fața armelor, nu direct, cel puţin, dar face asta de ani buni, în speranța că într-o zi va putea să mergă iar în vacanță în locul  unde i-a fost odată casa. Acum nu mai „găsește țara lui acolo”, ci un loc în care este un război fără nicio lege. Contestă asta cu toată forța: „războiul trebuie să aibă legi, mai ales când e război între cetățenii aceleiași țări”. După Revolta din Siria, care a început în ianuarie 2011, ca o mișcare pașnică împotriva înlăturării regimului, Mazen a scris așa cum i-a dictat conștiința, uneori împotriva președintelui Bashar al-Assad, alteori împotriva opoziției. Dacă s-ar întoarce, ar fi arestat. Siria rămâne pentru el locul în care îi este „rădăcina”, chiar dacă spune că a înflorit în România. „Siria rămâne pământul care m-a făcut, trecutul, dar aici e prezentul meu. Și viitorul”.

Mazen nu luptă doar prin scris. În anul 2009, a înființat, alături de șase alți membri, Clubul Româno-Arab de Cultură și Presă, care vrea să fie o punte de dialog între cele două culturi- cea română și cea arabă. În plus, se interesează mereu de refugiații care ajung în România și încearcă să îi ajute în procesul de integrare și obținere a unei șederi legale. Totodată, scrie despre ei.

Cel mai important dialog intercultural l-a simțit când și-a tradus două dintre volumele sale de basme și poezii. „Frânturi de vise spulberate” (2008) și „Reîntoarcerea la tărâmurile adevărului” (2011). Scrie în limba arabă, deși cunoaște echivalentul cuvintelor în limba română, dar simte că multe nu au aceeași încărcătură emoțională. Scrierile lui vorbesc în principiu despre cum e să fii străin, cum se simte viața în străinătate. Pentru a-și traduce volumele, a apelat la ajutorul unui profesor, alături de care a interpretat sensul fiecărui cuvânt.

Viața inspirată din natură

Numele lui, Mazen, înseamnă ”nor” în limba arabă. „Norul e cea mai mare bogăție în deșert, aici e doar … un nor”. În orașul său natal, Aleppo, familia sa, Ar- Rifai, este cunoscută pentru originea sufistă. Sufismul este o „sectă mistică în cadrul islamului, care se opune doctrinei oficiale, punând în centrul vieții religioase dragostea reciprocă dintre Allah și oameni (…)”. Pentru Mazen, sufismul este ceva cu care a crescut și conform căruia trăiește. ,,Este calea de mijloc dintre toate religiile. Cred că exact asta ne trebuie, ceva la mijloc ca să ne întoarcem la legătura curată cu Dumnezeu”.

 

 

Mazen crede că apa e ca oamenii, nu știi niciodată ce gust are, dacă e sărată, acră, dulce sau doar apă, la fel cum și aparența unei persoane nu spune cum este persoana în interior. Ceea ce contează este respectul față de ceilalți și încrederea că nimeni nu-ți va putea pătrunde în interior pentru a-ți schimba sufletul. Mai crede și că apa este un bun învățător: „îți arată să curgi, unde să găsești drumul și să te unești ca să prinzi putere”.

Pentru el natura este sinonim cu puritatea, iar o țară cu atâta verdeață precum România este o țară în care oamenii se mai întorc la rădăcini și la romantism- „văd tineri sărutându-se pe stradă, oameni citind în mijloacele de transport, România este un loc viu, frumos.”

„Aici îți saluți toți vecinii de pe scară”

De România s-a îndrăgostit prin intermediul oamenilor. Niciodată nu a simțit o ruptură față de cum sunt oamenii în Siria și cum sunt cei de aici, în ambele locuri „sunt calzi”. Crede că atunci când trăiești într-o țară în care „statul nu servește așa cum ar trebui”, se nasc relații mai puternice între oameni.

De multe ori, în fața unei situații neașteptate, exclamă „trebuie să primim lucrurile așa cum vin, ca românii”. Din experiența sa, nu te poți integra într-un loc fără să vorbești limba. După ce vorbești, înțelegi și ești înțeles. Asta a fost cheia lui, să vorbească. Și să scrie.