Un grup de adolescenţi a construit o maşină electrică "alimentată" de social media

0

Iniţiativa MindDrive lucrează cu tineri din zonele urbane ale Kansas City (SUA), cu scopul îndrumării adolescenţilor, în special, înspre alegerea unei cariere în domeniul ingineriei şi ştiinţei. Metodele de lucru sunt variate, incluzând şi învăţarea prin intermediul experimentelor, cum este şi cazul de mai jos.

 

 

MindDrive a folosit diverse modele de maşini electrice ca tipar de bază pentru învăţare şi experimente: tinerii implicaţi în program au construit mai multe maşini electrice, de diverse tipuri (inclusiv de curse). Însă cel mai recent proiect este transformarea unei maşini vechi din 1967 într-una electrică, drept prototip pentru o maşină realizată de la zero după acest model, care să poată fi produsă şi vândută pe piaţă. Ca proiectul să devină realitate, maşina veche transformată într-una electrică este folosită pentru atragerea de notorietate prin intermediul reţelelor sociale. Altfel spus, social media „alimentează” maşina convertită: ea va pleca la drum numai dacă va exista activitate generată de ea pe reţelele sociale.

Fie că această activitate înseamnă posturi pe Twitter, fie că înseamnă like-uri sau share-uri pe Facebook sau orice alt gen de acţiune de tip social media, totul se transformă în „combustibil social” care face proiectul mai vizibil, maşina mai populară şi, în final, aduce susţinerea necesară pornirii proiectului mai mare, adică producţia şi vânzarea maşinii pe piaţă. Proiectul tinerilor poate fi susţinut şi prin semnarea unei petiţii, dar mai cu seamă prin activităţi de orice fel în social media.

 

 

Sursa, foto, video: TreeHugger, YouTube


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger