Un francez a inventat pastila care parfumează flatulenţele

0

Trandafiri sau ciocolată, ce preferaţi? O pastilă inventată de un francez face ca flatulenţele să aibă unul din aceste două mirosuri, în locul mirosului obişnuit, deloc plăcut, al “pârţurilor”. Potrivit inventatorului, pastila funcţionează de minune, scrie Oddity Central.

 

 

Francezul Christian Poincheval are 65 de ani şi este inventator. El spune că a început să lucreze la crearea pastilei în urmă cu şase ani, după o cină copioasă luată cu nişte prieteni. “Tocmai ne întorsesem din Elveţia şi am mâncat foarte mult, iar mirosul gazelor emise de noi era de-a dreptul oribil”, a povestit bărbatul. “Când eşti vegetarian, flatulenţa are miros de vegetale, ca mirosul aşternutului vacilor, dar când consumi şi carne, mirosul devine mult mai dezagreabil. Trebuia inventat ceva ca acest miros să fie mai plăcut”, spune Poincheval.

Aşa că s-a întâlnit cu un om de ştiinţă ca să găsească metoda prin care să creeze un remediu natural pentru această problemă atât de comună. Au analizat împreună ingrediente naturale şi, după luni de experimente, au găsit reţeta pastilei. Pastilele cu aromă de trandafir se vând din 2006; anul acesta, o nouă aromă a apărut în portofoliu, cea de ciocolată, dedicată sezonului sărbătorilor. Pastila conţine cărbune vegetal, chimen, alge, răşină de plante, afine şi zaţ de cacao. Porivit inventatorului, pastilele sunt de-a dreptul populare: vinde cel puţin câteva sute de borcane în fiecare lună. Pastilele se vând (pe Pilulepet) la preţul de 9,99 euro borcanul cu 60 de bucăţi.

 

Mai multe detalii: The Local

 

Sursa şi foto: Oddity Central

 

Puteţi citi şi:

Chiloţii anti-flatulenţă

Primul autobuz de pasageri din Marea Britanie alimentat cu fecale îşi începe cursa

Usturoiul, o posibilă soluţie pentru reducerea emisiilor de metan de la vaci

 

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger