Un fost om al străzii: "Diverta ne-a mai îndulcit viața. De asta am simțit mai ușor viața de stradă"

6

“E ca și cum m-am lovit de o piatră puternică, mi-au căzut toate din cap și acolo au rămas”, spune Mircea Radu, un bărbat scund și adunat de spate, despre amintirile vieții petrecute în stradă. Deși e întreg la minte, în ciuda experienței traumatizante, bărbatul de 58 de ani bălmăjește când îl rogi să-ți povestească cum e să trăiești în parcuri. Anxietatea și noua viață pe care a început-o de când muncește la patron și nu mai doarme în stradă, ajutat de un ONG, l-au resetat și l-au readus în ton cu lumea. “Nici n-am știut ce-i ăla frig iarna asta”, spune tizul unui prezentator tv celebru. “Cred că și de asta încep să uit. Atunci când omul se simte bine, uită”.

de Ionuț Dulămiță

Deși percepția generală le atribuie oamenilor străzii eticheta de putori (la propriu și la figurat) care nu vor să muncească, mulți dintre ei sifdează prejudecățile sau cel puțin își doresc s-o facă, dar nu pot. Ne-o spunea și antropologul Bruce O’Neill, care a studiat persoanele fără adăpost din România: “[Oamenii străzii] ar vrea să se reintegreze mai bine, însă nu le este clar (și nici mie) unde și-ar putea găsi loc în acest tip de economie”. Oameni ca Mircea Radu par să-și găsească totuși locul.

“Iosefina era prietena eternă a lui Napoleon; ea îl completa, nu după regulile omeneşti, ci după legile Conştiinţei Infinite. Când sufletul lui se contopea cu sufletul Iosefinei, izvora în el puterea care acţiona cu tărie asupra tuturora din apropiere şi din depărtare”. E un citat din cartea “În Zarea Nemuririi”, scrisă de americanul Prentice Mulford, lectură care l-a marcat pe Mircea Radu în zilele în care dormea în Parcul Moghioroș împreună cu soția sa, de care nu a vrut să se desprindă. Chiar dacă amintirile lui nu au coerență, sunt lucruri pe care nu le poate uita. Ține minte nume de străzi din București, pe care le poziționează geografic, și detalii legate de primul lui job, precum și cărțile citite la Diverta când locuia în stradă.

Înainte de asta, bărbatul de 58 de ani, supt la față și roșu în obraji, a locuit cu soția și cu cei doi copii pe strada Sibiu nr. 12 din Drumul Taberei, în blocul Z32, acolo unde face stânga autobuzul 126. “E grădinița aia de copii și în față e blocul ăla turn, în ăla am locuit”, spune Mircea. Până prin 2004, nu-și aduce aminte clar, “dacă vreți coordonate exacte, vorbiți cu soția”. Având probleme cu serviciul, soții Radu au ajuns datori cu 26 de milioane de lei vechi la întreținere, pe care n-au putut să-i plătească un an jumate. Asociația de locatari i-a evacuat înainte ca proprietarul să se întoarcă din SUA și să-și revendice apartamentul naționalizat. “Chiar dacă plăteam întreținerea, nu aveam sorți de izbândă să stăm acolo”.

Mircea Radu lucrase 27 de ani în ingineria mediului, vizavi de uzinele Semănătoarea, în domeniul geotehnicii. Nu a terminat facultatea, are numai liceul. A fost tehnician laborant în ramura permeabilității pământurilor. “Mă ocupam cu probele de pământ, monoliți de pământ, silicați. Căutam să vedem starea apei, cum se angrena ea în pământ, cum își forma fisurile”, spune Mircea, care apucă un pix și o rolă de șervețele de hârtie și îmi ilustrează cum se fixau probele de pământ într-un recipient înalt de până la 8 metri. După geotehnie, a lucrat ca muncitor în construcții, în cadrul Armatei și la CCCF, “care se ocupa de remedierea căilor ferate de la București la Ploiești”. Apoi a început o școală de instalatori de apă și gaze pe Strada Sfinților, pe unde trece tramvaiul 5. A absolvit-o abia anul trecut și și-a luat diploma, cu ajutorul asociației Ateliere fără frontiere. “N-am putut s-o termin atunci pentru că lucram la o firmă de construcții și nu m-au lăsat să-mi dau examenul”.

Soția lui a lucrat cu el în cercetare, apoi pe la diverse firme – de jucării, de plicuri, de pregătit materie primă pentru sticlele de sucuri. După ce au ajuns în stradă, Mircea Radu mai prindea câte o lucrare ca instalator necalificat, ceea ce i-a adus și alte beneficii pe lângă bani – impresionați de munca lui, clienții cu dare de mână i-au oferit o chirie ieftină, temporară, și alimente. “Mă obseda [situația în care eram], mă dărâma psihic, și căutam să mă angrenez în muncă”. Pe copii i-au lăsat la mama lui, care a stat pe Bulevardul Constructorilor, între Crângași și Giulești, după care s-a mutat în satul Lacul Turcului, pe DN1, lângă comuna Potigrafu. Ar fi putut locui acolo și Mircea Radu cu soția, doar că mama lui nu-și putea suporta nora. “Nu m-a descurajat treaba asta. În gândirea mea, nevastă-mea e nevastă-mea și mama e mama”. Așa că s-au instalat amândoi în Parcul Moghioroș din Drumul Taberei, apoi în parcurile Cișmigiu și Tineretului, de unde își vizitau rudele și prietenii, care îi mai ajutau cu haine, alimente și spălat de rufe. “Eu mă mai duceam pe la mama, dar nu puteam s-o las singură pe soție. Facem acum 25 de ani”.

Despre perioada petrecută în stradă, de 5-6 ani, nici nu mai știe, Mircea Radu nu-și amintește decât frânturi sau pur și simplu nu mai vrea să-și amintească. Vara dormea în parcuri cu soția, iarna, în scări de bloc – asta i-a înrăutățit problemele cu “mijlocul”, coloana îi era deja strâmbă de la muncă. “Până și varice am”, se amuză el, “așa cum mă vedeți de slăbuț. Eram nespălat, murdar, neîngrijit”. Bărbatul își apleacă capul și își închide ochii, cu sprâncenele strânse și cu degetele mari de la mâini înfipte în frunte: “Trebuie să câștig bătălia cu serviciul și să nu las situația asta să mă domine, nu o să fie o veșnicie, gândeam eu”. Când Mircea nu muncea, soții Radu vindeau hârtie, sticle sau cabluri. Mâncau conserve și mezeluri în mare parte și se fereau de “copiii societății”, care aruncau cu pietre după ei. Bărbatul ajunsese să bea chiar și doi litri de votcă pe zi. Acum nu se mai atinge de alcool, doar fumează și bea cafea. Se bâlbâie des și trece rapid de la o idee la alta, ca să-și ascundă probabil emoțiile. “Când eram pe stradă, voiam să stau și eu la televizor, să am un serviciu stabil, eram cu citititul și cu astea. Și acum citesc foarte mult”.

Mircea Radu spune că soția lui avea moralul mai puternic decât el. El era dezorientat, aerian, parcă vedea și nu vedea, parcă auzea și nu auzea. Ea l-a îndemnat să apeleze împreună la ONG-ul Samusocial, pus în slujba persoanelor fără adăpost din București. Asociația le-a refăcut actele, i-a ajutat cu consiliere psihologică și atenție medicală și le-a găsit un loc în adăpostul din sectorul 6, de pe strada Țibleșului, lângă Maternitatea Giulești. Aici au “profitat” și de o cantină socială de pe Bulevardul Timișoara. Samusocial i-a obținut lui Mircea și un loc de muncă la un alt ONG, Ateliere fără frontiere, alături de care derula un program cu fonduri europene – “Ateliere de inserțiune”. Aici, mai bine de un an, bărbatul demonta computere venite de la diverse companii.

“Noi găseam persoane fără adăpost, iar cele care erau apte de muncă din punct de vedere psihic și fizic, erau direcționate către Ateliere fără frontiere”, spune Monica Tăutul, PR-ul Samusocial. “Acolo se primeau, în baza unor contracte, calculatoare de la firme mari. Se scoteau toate informațiile importante din calculatorul respectiv, însă cele care nu mai puteau fi folosite erau dezasamblate pe categorii: plastice, ecrane etc. pentru a fi date spre reciclare. Domnul a lucrat în secțiunea asta”. Mircea Radu era angajat cu carte de muncă, avea masa de prânz asigurată zilnic și transportul pe metrou și RATB plătite în fiecare lună. Apoi, cu ajutorul Atelierelor fără frontiere, bărbatul și-a găsit un loc de muncă la un patron care deține o firmă de construcții și un cămin de bătrâni. Acum, Mircea mai schimbă o supapă de siguranță, un robinet și mai aruncă câte un lemn pe foc în cazane la căminul de bătrâni, iar când apar noi proiecte imobiliare în cadrul firmei, înșiră țevi pentru apă. Iubește meseria de instalator și se înțelege bine cu șeful.

Soția lui nu muncește deocamdată, dar ar vrea să fie legătoreasă la Casa Presei, domeniu în care a mai lucrat. Ea a fost însă cea care l-a mobilizat pe Mircea în anii petrecuți în stradă, stâlpul lui de rezistență, ea îi aducea romane polițiste și de dragoste de la mama ei și cărți de istorie de la o nepoată care studia greaca veche. Bărbatul și-a dat seama de importanța legăturii dintre ei când a citit “În Zarea Nemuririi” a lui Mulfrod. “El zicea de Napoleon Bonaparte că toată inspirația și toate realizările lui – îi bătuse pe italieni, pe austrieci în câteva rânduri, pe ruși și pe englezi la un moment dat, se datorau soției lui. Când se întâlnea cu Iosefina și discuta cu ea, în discuțiile alea aprinse, Iosefina îi dădea inspirație de așa natură, încât el câștiga bătăliile. A început să piardă războaie după ce s-a îndepărtat de Iosefina. M-a terminat treaba asta, m-a terminat”.

Spre sfârșitul discuției, Mircea Radu și-a amintit cât de important a fost și cititul pentru ei în perioada în care dormeau în parcuri. “Citeam și pe stradă, cărțile le aducea nevastă-mea”, spune el. “Te îndepărta de starea în care erai atunci”. Pe lângă asta, cei doi soți își petreceau mare parte din timp în magazinul Diverta din Mall Plazza, Drumul Taberei, unde bărbatul se mai duce și acum să citească, în weekend-uri.

La Diverta citeam ce voiam eu. Sunt fotolii și vine foarte multă lume și citește acolo. Nu aveam probleme cu oamenii de acolo, mă schimbam o dată la două-trei zile. Știam că este spațiu public. Dimineața ne plimbam cu tramvaiul o perioadă de, că la Diverta deschidea la 10. Acum încep să-mi aduc aminte, m-am dezlegat. Citeam acolo până la 6-7, mă pasiona foarte mult legătura asta dintre istorie și religie. Mi-a plăcut foarte mult Cifrul Bibliei”, scrisă de un matematician evreu ortodox. Tot ce făcea acest matematician evreu, ăia de la NASA făceau și ei și ieșea mot a mot. A impresionat o lume întreagă. Vreau să mai citesc cartea asta, care e în trei volume, dar nu o mai găsesc. Diverta ne-a mai îndulcit nouă viața. Cred de asta am simțit mai ușor viața de stradă.

Mircea Radu locuiește acum împreună cu soția lui într-o cameră din demisolul călduros al unui bloc de patru etaje din cartierul Ferentari, strada Cibinului. Proprietarul are nevoie din când în când de serviciile lui, să-i mai schimbe un calorifer, de exemplu, așa că plătește doar 355 de lei chirie. Cei doi băieți ai soților Radu, Valentin și Alexandru, locuiesc în apropiere și muncesc în construcții, respectiv la o firmă de pază. Alexandru, care face 24 de ani, a venit cu Revoluția, Valentin, care a împlinit 22, cu primul război din Golf. “Asta e vorba soției mele”, spune Mircea cu poftă. Tot ce îi mai lipsește momentan bărbatului de 58 de ani e un al doilea televizor. “Când ajung acum acasă, văd numai Acasă și m-am săturat. Mie îmi plac foarte mult programele astea legate de viață, Animal Planet, Discovery. De multe ori trebuie să aștept până pe la 10 jumate seara ca să mă uit. Când sunt meciurile astea cu Naționala sau cu Dinamo, soția îmi dă voie să mă uit. Dar și atunci îmi spune: hai că îți ajunge o repriză”.

Resetat după viața de stradă, Mircea se simte ca un nou-născut și e curios să vadă acum ce scriu și scriitorii contemporani. “Mi s-au deschis niște uși, mi s-a dat considerație. Știți ce mult contează să-ți dea cineva considerație? Parcă renaști, plutești, ești alt om”.

Puteți citi și:

Iubire și agonie în stradă

Mizerabilii


6 comentarii

  1. Draga Ana, cred ca te-ai impiedicat de ce nu trebuia. Pe langa sotia lui, libraria Diverta a fost un punct de normalitate pentru el.Ca om al strazii sa poata sa stea intr-un fotoliu si sa citeasca, fara ca niste imbecili sa arunce cu pietre, sa-l goneasca sau sa-l injure e mare lucru.Bravo Diverta, ce sa zic… Dar BRAVO ONG-ul ! Oameni frumosi care fac lucruri bune.

  2. Cat de des uitam … cat de aproape de cadere suntem si noi de multe ori, sau am fost. Cat de siguri suntem pe ziua de maine – atat de aroganti incat uitam ca ni se poate intampla si noua : de zece ori pe zi. De o suta de ori pe zi. Povestea domnului Mircea si a sotiei lui e scanteia de speranta pentru milioanele de oameni pierduti: cu dragoste si carti au rezistat…pana au primit ajutorul ONG-ului. Sper din suflet sa se indrepte situatia lor.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger