Un diamant mai mare decât Pământul, descoperit în constelaţia Racului

2

O echipă de astronomi a descoperit o planetă ce orbitează în jurul unei stele vizibile din constelaţia Cancerului (Racului); planeta e de două ori mai mare decât Terra şi e aproape în întregime formată din diamant. Ea poartă, deocamdată, numele 55 Cancri, dar compoziţia sa i-ar putea aduce un nume mult mai strălucitor decât acesta.

 

 

Viteza de orbitare a planetei în jurul stelei sale (similare soarelui nostru) este ameţitoare: un an, acolo, ar trece în aproximativ 18 ore pământene. Pe 55 Cancri este foarte cald: temperaturile de suprafaţă ajung la 1.648 de grade Celsius. Planeta are raza de două ori mai mare şi masa de opt ori mai mare decât ale Terrei. „Suprafaţa acestei planete este acoperită de grafit şi diamant, nu de apă şi granit”, explică Nikku Madhusudhan, cercetător la Universitatea Yale, co-autor (împreună cu Olivier Mousis de la Institut de Recherche en Astrophysique et Planetologie din Toulouse, Franţa) al studiului asupra planetei descoperite, care urmează să fie publicat în revista Astrophysical Journal Letters. Cei doi autori estimează că cel puţin o treime din planetă (echivalentul a de trei ori masa Pământului) ar fi diamant pur.

Planete de diamant (planete – diamant) au mai fost identificate şi până acum orbitând în diverse locuri din spaţiul cosmic, dar aceasta ar fi prima descoperită să orbiteze o stea similară soarelui şi prima studiată atât de detaliat. „Este pentru prima dată când putem arunca o privire într-o lume atât de diferită chimic de Pământ. Asta înseamnă şi că, de acum încolo, nu mai putem presupune automat faptul că planetele formate din rocă, aflate la distanţă, au o constituţie chimică, interioară, de atmosferă sau biologie similară Pământului”, a precizat Madhusudhan. „Planetele sunt foarte complexe. Acest super-diamant descoperit este doar unul dintre exemplele unui bogat şir de descoperiri care ne aşteaptă în spaţiu, pe măsură ce începem să explorăm planete aflate în jurul stelelor din apropierea noastră”, explică şi astronomul David Spergel de la Universitatea Princeton. Desigur, „apropierea” este un concept relativ în astronomie: pentru orice doritor de îmbogăţire rapidă de pe urma acestui diamant spaţial, trebuie precizat că el se află cam la 40 de ani lumină de noi (adică, după calculele agenţiei Reuters, la 370 de trilioane de kilometri distanţă).

 

Sursa şi foto: Reuters

 


2 comentarii

  1. A spus cineva “diamant”? Impulsuri de exploatare cristalizate de cristalinizarea cristalelor. Hai USA, declara-i planetei razboi, sigur e-un alien terorist pe-acolo!

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger