Un dendrolog la primăria Clujului?

0

Am fost recent la Timișoara la o conferință. Cum îmi place Timișoara, dar tot timpul sunt pe fugă în ea, am mers de dimineață la o plimbare fără să-mi dau seama ce anume caut. Instinctiv, am ajuns într-o zonă de parcuri. Am trecut pe lângă frumoasa bază sportivă ce aparține Clubului Sportiv Municipal, apoi pe lângă Parcul Rozelor care are un superb teatru de vară și de spectacole (deși parcă prea bibilit, cu o mândrie burgheză bănățeană de „occidentali”), așa cum Clujul din nefericire nu are încă.

 

DSC00505

de Adi Dohotaru

 

Pentru un teatru de vară (dar și primăvară și toamnă) aș propune mai multe locații: pe Cetățuie, în Parcul Între Lacuri (de ce să nu existe și în cartiere teatre populare?) sau mai aproape de centru și de căminele studenților din Hașdeu unde Consiliul Județean are un teren, iar investitorii propuneau un mall, iar acum CJ vrea să facă o parcare supraterană. Asta în condițiile în care destui clujeni cereau un parc, după cum bine revendica amicul Mihai Cucerzan. Alo, se aude? Is there anybody in there? Just nod if you can here me.

După Parcul Rozelor, ajung în Parcul Copiilor și am un șoc cultural pentru că nu pare a fi un parc autohton. Specii variate de copaci, locuri de joacă pentru copii care nu sunt din plastic ca Chuckies din Cluj (dacă vă amintiți vag filmul original cu Chuckie, iaca ultima variantă din 2013), alei din diverse materiale (coritan, asfalt, dar și altele galben-poroase pe care nu le-am identificat).

Mă plimb puțin prin parc și dau să întreb pe cineva din apropiere ce-i cu parcul ăsta așa mijto. Fața i se deschide instant, îmi povestește că e un parc vechi, inaugurat la 1850. Are nu mai puțin de 80 de specii de copaci din toate colțurile lumii, o suprafață de 6 hectare și este unul dintre cele mai frumoase spații verzi din România. Îmi povestește și că, recent, consiliul a votat necomercializarea băuturilor carbogazoase gen Coca-Cola în parc. Îl întreb de unde știe atâtea? Îmi răspunde că este Nicolae Venter, dendrologul parcului, adică o persoană specializată ce se ocupă de studiul arborilor, de cum trebuie toaletați, ce specii trebuie plantate și în general cum ne putem îngriji de biodiversitatea unui mediu anume. Îmi prezintă specii de stejar roșu din zona Marilor Lacuri de la granița canadiană care trăiesc și 1.000 de ani în climatul lor, dar care se îmbolnăvesc repede în climatul românesc. Arată și un chiparos din Mexic. Îi plac platanii, nu e de acord cu plantarea plopilor din perioada comunistă.

Spune că în privința parcurilor Timișoara este privilegiată, iar aici e meritul austriecilor care ar fi sistematizat mai bine orașul în privința relaționării spațiilor verzi între ele. Conferențiază informat și deschis în aerul proaspăt de dimineață în timp ce ne plimbăm. Câteva fete aleargă în iegări mulați pe lângă mine cărora le rețin formele bombate (chiar, a remarcat cineva în profunzime explozia esteticii fesiere din ultima jumătate de secol?), un bătrân își plimbă câinele pe malul canalului, altul pescuiește în Bega. O tură de parc e vreo 1.300 de metri, dar lumea preferă să alerge pe malul canalului Bega, mai ales că sunt km întregi de spațiu pietonal, așa cum în Cluj nu se găsesc. Asta în ciuda faptului că sunt destule propuneri, iar o alta va fi lansată săptămâna viitoare pentru un spațiu pietonal care înconjoară cele două lacuri care dacă se va face în 2014 va fi provizoriu cea mai lungă alee pietonală a Clujului.

 

DSC00516

 

În dimineața asta nu mă gândesc la activism. Lumea e senzuală, are formele ondulate, după suprafețe nu mai e nici un maestru al aparenței și suspiciunii care să mă îndemne la hermeneutică și mie îmi e bine.

Nu știam că există asemenea funcții de dendrologi urbani în România, îmi pleznea capul de mirare și satisfacție că se poate. Dar el recunoaște că nu mai știe dendrologi angajați de primăriile din România, dar că mai colaborează cu alte primării, așa cum e și cea de la Craiova și spune că i-ar plăcea să vină și la Cluj, dacă i se cere. La Timișoara se ocupă de trei parcuri, dar Parcul Copiilor îi este cel mai drag. Poate având asemenea specialiști primăriile nu se mai pot prevala de responsabilități când ciuntesc parcuri așa cum s-a întâmplat în Parcul Central motivând că 40 de ani nu a intervenit nimeni, așa că au fost nevoiți să taie chirurgical până la os.

Autoritățile noastre nu au nevoie doar de infrastructura hard, ci și de cea soft, de aceea ar fi bine să auzim mai des în dezbaterile noastre publice urbane de dendrologi, biologi, peisagiști, bicicliști, alergători care gândesc spațiul oarecum neașezat, în flux, în mișcare, în trafic, dar un trafic suplu, fără burți de timp la stop. Să ascultăm oameni care discută despre un spațiu alternativ, nemotorizat, iar atunci când media face referiri la investiții să nu le cuplăm doar cu fluxul financiar pentru clădirile de birouri, de sticle, betoane, parkinguri, centuri, blocuri, acolo unde acumulările de capital sunt mai mari și investițiile private ori publice mai profitabile.

Până să ajungem la clasa muncitoare atât de absentă din spațiul public discursiv dincolo de promisiuni deșănțate ale politicienilor, să auzim măcar și voci din middle class, nu doar upper middle class și parveniți care aspiră la acel statut social care implică fetișurile inevitabile (mașină, proprietate de suburbie, birou de sticlă, parcare etc.)

Orașul poate fi echilibrat și printr-o relaționare colectivă care să implice specialiști ca dendrologul timișorean, oameni politici și de afaceri și cetățeni care să facă presiune, lobby, dialog, conflict și ce-am mai putea noi să facem când ne adunăm, ne unim sau ne dezbinăm. Uniți salvăm tot, nu? Eu l-aș salva și pe dendrologul acesta simpatic dintr-o dimineață de toamnă pe când rătăceam printr-un oraș cu capul groghi de gânduri și nesomn. Pe geaca lui deloc ecologistă a acceptat să fac rapid un șablon și un stencil pe scria zen. M-am dus apoi liniștit pe malul Begăi să discut despre excluziunea socială a romilor în cel mai scump city business center al Timișoarei.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger