Un cuplu şi-a propus să trăiască un an fără aproape niciun ban

0

Doi australieni, Rachel Newby, de 24 de ani, şi Liam Culbertson, de 26, şi-au construit o casă de 2,5 metri pătraţi pe terenul unui prieten din West Gippsland, o regiune rurală din statul Victoria, scrie Oddity Central. Locuinţa este făcută integral din lemne aruncate şi materiale reciclate, iar cei doi îşi cultivă singuri mâncarea şi, dacă e nevoie, scotocesc după ea şi în tomberoane. Totodată, îi mai ajută şi pe fermierii locali, primind în schimb produse proaspete şi aţă.

Rachel şi Liam s-au mutat în noua lor locuinţă în ianuarie. Înainte de asta, amândoi încercaseră pe cât posibil să consume produse locale şi să fie prietenoşi cu mediul, iar ea lucrase într-o fermă organică din Canada. Timpul pe care l-au petrecut din ianuarie încolo, în afara reţelelor de consum, s-a dovedit a fi însă destul de dificil. Solul de pe lotul lor de pământ e destul de nefertil, aşa că s-au chinuit să obţină recolte. Clima este şi ea destul de aspră, iar locuinţa lor improvizată nu e foarte rezistentă. În plus, ea nu le asigură decât intimitatea. Cei doi se spală cu apă de ploaie colectată pe acoperiş şi împart toalete cu restul comunităţii. Nu au deloc electrocasnice, aşa că îşi spală hainele în chiuvetă.

Chiar dacă nu au joburi, Rachel şi Liam nu prea au timp de pierdut. Mare parte din zi muncesc pentru fermierii locali, plantând legume şi culegând fructe de pădure, doar pentru a-şi câştiga următoarea masă. Au cinci raţe care le dau ouă proaspete, iar când li se termină rezervele de mâncare, se duc să cotrobăie prin tomberoane după legume, fructe şi pâine. În ciuda acestor eforturi, nu au reuşit să nu cheltuiască niciun ban până acum. Au un fond de urgenţă din care mai plătesc câte un bilet de tren până la Melbourne sau îşi mai cumpără cartofi prăjiţi. Până acum, cele mai mari cheltuieli au fost cei 300 de dolari cât au costat lucrările dentare de care a avut nevoie Liam şi bicicleta cea nouă a lui Rachel.

Înainte să facă această mişcare, cei doi se aflau în vârful clasei de mijloc. Acum fac trocuri cu vecinii, despre spun că îi susţin în iniţiativa lor. Cei doi nu ştiu încă dacă se vor întoarce sau nu în civilizaţie peste câteva luni, la finalul experimentului lor. Momentan par mulţumiţi de noul lor stil de viaţă în ciuda greutăţilor. “Ne place să putem alege ce facem fără să ne gândim la bani”, spune Rachel. “Nu ne preocupă chiria, biletele de avion, mâncarea sau hainele elegante. Tot timpul nostru este liber pentru că avem libertatea să alegem cum ni-l petrecem”.

Surse: Oddity Central, The Optimist


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger