Un colos petrolier din SUA i-ar fi finantat cu 50 de milioane de dolari pe scepticii incalzirii globale

45

Compania petroliera si manufacturiera Koch Industries din SUA, necunoscuta pana acum scenei publice americane, i-ar fi finantat cu zeci de milioane de dolari, timp de noua ani, pe cei care neaga existenta incalzirii globale si pe opozantii reglementarilor de mediu si ai energiei ecologice, acuza un raport Greenpeace.

Koch Industries, companie cu afaceri in valoare de miliarde de dolari si cu sediul in Kansas, ar fi cheltuit, prin intermediari, circa 50 de milioane de dolari in perioada 1997-2008 – dintre care aproape 25 de milioane doar in intervalul 2005-2008 – pentru a sprijini grupurile de opozanti ai schimbarilor de climat si ai reglementarilor de mediu, sustine organizatia Greenpeace, al carei raport este citat de The Ecologist.

Raportul enumera si organizatiile care ar fi beneficiat de acest sprijin din partea companiei, printre care:

Americans for Prosperity Foundation, care ar fi primit de la Koch Industries 5 milioane de dolari pentru o campanie nationala ce se opunea modificarii legislatiei privind schimbarile de climat;

Cato Institute, care ar fi primit 1 milion de dolari pentru ca pune la indoiala necesitatea luptei impotriva incalzirii globale;

Foundation for Research on Economics and the Environmnet, care ar fi primit 365.000 de dolari pentru ca se opune la randul ei luptei impotriva incalzirii globale, pe motiv ca incalzirea este inevitabila si foarte scump de gestionat.

Koch Industries nu are produse pentru consumatori care sa poarte o marca de fabrica, ceea ce ii asigura un profil public limitat, sustine raportul Greenpeace. Compania „este partenera cu ExxonMobil [unul dintre cei mai mari colosi petrolieri din lume], cu American Petroleum Institute si cu alti donatori care sprijina organizatiile si grupurile care se opun energiei ecologice si politicilor privind schimbarile de climat”.

„De fapt, Koch a cheltuit mai mult decat ExxonMobil in ultimii ani pentru finantarea acestor grupuri. Din 2005 pana in 2008, ExxonMobil a cheltuit 8,9 milioane de dolari, in timp ce Koch Industries a contribuit [in aceasta perioada]cu 24,9 milioane la finantarea organizatiilor din cadrul ‘masinariei negarii schimbarilor de climat’”, mai scrie Greenpeace.

Marti, 30 martie, reprezentantii companiei americane acuzate nu citisera inca raportul Greenpeace, dar un purtator de cuvant a declarat pentru AFP: „Companiile Koch au gasit metode inovative si eficiente de asigurare a standardelor de mediu si de reducere a deseurilor si a emisiilor de gaze de sera asociate cu operatiunile si produsele lor. Noi sustinem dialogul stiintific deschis pe marginea schimbarilor de climat si a posibilelor efecte ale legii energiei asupra economiei globale”.

Foto main: Reuters

Tags:



45 de comentarii

    • Greenpeace e finanţată de susținători individuali (majoritari) și diverse fundații ecologiste. Nu accepta finanțare de la guverne sau corporații tocmai pentru a se situa în afara influenței acestora. A fost prima organizație care a introdus metoda “face to face”, o metoda importanta din finantarea bazata pe relatie constanta (relationship funding). În 2008, cea mai mare parte din cei 202.5 milioane € au fost donați de aprox. 2.6 mil. de susţinători fideli (cei mai mulţi din Europa). Un calcul simplu arata ca acestia susţin organizaţia in medie cu aprox. 100€ pe an.

      • Daca ai face putin apel la logica ai observa ca si Koch Industries a dat banii “prin intermediari” (citez din articol). Deci scepticii nu au luat bani de la Koch. Asa cu Greenpeace nu ia bani de la guverne si corporatii.

      • Sunt sute de organizatii ecologiste care sug bani de la guverne, eu sunt ecologist in toata puterea cuvantului, sustin din tot sufletul energiile renovabile, dar simpatizantii de stanga care s-au facut stapani pe ecologism, ma face sa stau departe de aceste organizatii.

    • Exact! Care e problema?

      Greenpeace au devenit atat de puternici incat daca negi fenomenul incalzirii globale e ca si cum esti eretic. (ideea nu-mi apartine, este a unor savanti si a unuia dintre co-fondatorii Greenpeace)

      Dar despre santajul pe care ei il aplica pt a lua bani de ce nu spun nimic?

      Sau de ce tarile subdezvoltate nu sunt lasate sa foloseasca centrale pe carbune dupa ce America si Europa si-au construit industria cu ele. Mai bine Africa sa ramana saraca, iar restul bogati.

      Doar cu ajutoarele umanitare nu rezolvi nimic (e cam cum ne imprumutam noi la FMI). Trebuie sa ii ajutam pe cei saraci sa isi construiasca economii sustenabile.

      O zi insorita,
      Alex

  1. Asta e veche, schimbati placa.
    Aia care sustin incalzirea globala sint finantati NUMAI pentru asta, de catre guverne si ecologisti, adica sa demonstreze ca exista.
    Dar problema cu finantarea se pune numai pentru sceptici. Promotorii climate change spun asa: sa vorbim pe argumente, nu pe cine ne finanteaza. Dar cind vine vorba despre sceptici vorbim despre finantare. Exact acest gen de articol enerveaza oamenii si va fac necredibili.
    De citit neaparat acest punct de vedere rational si practic despre ce se poate face:
    http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/masini-bombe-si-schimbari-climatice-181799.html

    Tipul e si el ponegrit mereu de fundamentalistii ecologisti, cum sint oamenii de la Think Outside the Box.

    • Cred ca miza nu este incalzirea globala in sine, ci cauza legata sau independenta de actiunile umane pe planeta. Aici e bataia pestelui.

      Cu cat suntem mai exacti in privinta subiectului, cu atat nu pierdem vremea in discutii lungi si goale de miza ….

  2. “Scepticii” incalzirii globale mi se pare ca suna un pic tendentios. Mie a fi sceptic mi se pare a fi rational, a avea o atitudine stiintifica. Vad ca asta a sustinut si purtatorul de cuvant al companiei, dialogul stiintific 🙂

    Oricum, nu inteleg, nu s-a auzit deja de Climategate, nu se terminasera incalzirea globala si gripa porcina? 😀

  3. Greenpeace este finantata de ani de zile de URSS si Rusia. A fost varful de lance al manifestatiilor anti-nucleare din Europa anilor 70-80. Concluzia este ca Europa are o dependenta crescuta de resurse primare rusesti.

    • Haha, suna ca orice comentariu politic de acum cateva luni, invariabil postacii dadeau vina pe Basescu.

      Ce-ar fi sa discutam despre interesul koch Industries in toata afacerea asta, si sa o consuderam pe Greenpeace doar ceea ce este in acest caz, un simplu “whistleblower” (se pare ca aceasta notiune nu prea este iubita la romani, ea strica ierarhiile gata stabilite).

  4. Am sa echilibrez eu prezentarea pentru tine:
    “Greenpeace does not solicit or accept funding from governments, corporations or political parties. Greenpeace neither seeks nor accepts donations that could compromise its independence, aims, objectives or integrity.
    Greenpeace relies on the voluntary donations of individual supporters, and on grant support from foundations.”

    • Greenpeace a ;luat bani de la rusnaci in schimb!

      Nu se uita nimeni cu cat finanteaza General Electric si alti mari producatori de echipamente “green” miscarea ecologista nu? Ca ei nu finanteaza sceptici, ci dreptcredinciosi!

      Ia mai bine spuneti-ne inca o data cand se vor topi ghetarii din Himalaya, calota glaciara, cand va disparea padurea Amazoniana si alte elecubratii de astea folosite pentru cresterea Leviatan-urilor ( statelor ) in dauna indivizilor!

      Am observat ca s-a schimbat discursul un pic in ultima vreme: nu se mai foloseste expresia ” incalzire globala “, ci “schimbarea climatica” – v-ati dat seama de ridicol oare?

      • De ce esti rau? Hai sa incepem cu ceva mai usurel: cat va fi temperatura medie pe glob anul viitor? Sau nivelul oceanelor alea de tot cresc si o sa ne inunde. Subiect la alegere.

    • Wow, si daca a luat bani de la rusi inseamna ca e malefic, tot ce e comunist si rus e malefic dupa mintea de gaina a unora. Mai bine ar trebui sa se gandeasca unii ca, incalzire globala sau nu, trebuie oprit consumul aiurea in ziua de astazi, trebuie cautate forme alternative de energie care sa nu polueze mediul, trebuie sa avem mai mare grija de planeta noastra si nu sa continuam sa fim nesimtiti in continuare si sa ne doara undeva. Nu ma intereseaza daca este cu adevarat cauzata de om incalzirea climatica sau nu. Dar daca este un motiv pentru care reducem emisiile, reducem consumul de energie, reducem risipa de resurse, nu ma intereseaza. Poate incalzirea globala e falsa, dar exista specii de animale care dispar, exista paduri care sunt taiate, etc.. Trebuie gasite alte moduri de a trai. Sau poate sunteti de acord cu filozofia americana de viata, in care 5 % din populatia globului produce 30 % din totalul emisiilor poluante, daca nu ma insel..

      • Daca tot te gandesti la economisirea energiei fa bine si nu mai deschide calculatorul.Fii primul erou al luptei impotriva incalzirii globale! Despre ecologisti si sceptici, personal le dau crezare scepticilor.Sunt sceptic pentru ca vreau sa fiu realist:
        – cand a fost era glaciara nu exista omenirea care sa schimbe clima,
        – a trecut era glaciara, geturile s-au topit tot fara ajutorul scepticilor sau al ecologistilor.
        – s-au produs, se produc si se vor produce dezastre pe pamant chiar daca vrem sau nu vrem noi. Alunecarile de teren,alte fenomene care duc la schimbarea peisajului in unele zone ale lumii nu pot fi stapanite orice ar face omul. PAMANTUL CA SI NOI CA SI PLANTELE SI VETUITOARELE ESTE O FIINTA VIE CARE TRAIESTE, SE SCHIMBA DE LA O ETAPA LA ALTA , MAI INCET DAR SIGUR. NATURA ARE VIATA SA SI NU VA PUTEA FI INVINSA..
        As vrea sa-l vad pe ecologistul care poate sa opreasca topirea ghetarilor sau eroziunile muntilor dealurilor etc.Cum au disparut civilizatii intregi inainte de anul 2000? Probabil ca pe vremea aceea nu erau ecologistii !… NU CU NOI A INCEPUT VIATA PE PAMANT SI NU CU NOI SE VA TERMINA! Alo!… parca in anul 2000 era sfarsitul lumii si mai nou in 2012?
        SUPRAVETUIM SAU SUNTEM NISTE FANTOME SI NOI NU STIM ?

      • Tu de fapt nu ai citit nimic din ce am scris, mi-ai raspuns ca sa te afli in treaba. Eu sunt foarte de acord cu ce ai spus tu, doar ca nu combati cu nimic ceea ce am spus eu. Nu mi-am afirmat credinta in niciun scenariu apocaliptic si nici in ideea de incalzire globala. Am spus doar ca, daca actiunile omului nu produc o incalzire a climei, ele produc multe alte lucruri negative de care trebuie sa fim constienti si care trebuie reduse in timp. Dar, deh, unii dintre noi comenteaza ca sa se afle in treaba si ca sa arate cat de ignoranti sunt..

      • Dar daca esti impozitat ca efect direct al unor teorii care sunt false, asta te intereseaza!?!

        Evident ca ar fi de dorit sa poluam mai putin, sa folosim resurse regenerabile, etc …. da’ nu cu japca!

  5. este necesara prostirea in masa, ca nu mai gasim pe ce sa punem impozite. asta cu incalzirea globala e numai buna. si n-as avea nimic impotriva respectului fata de mediu, cu conditia prezentarii faptelor reale si educarii maselor in acest spirit. dar de-aici pana la aberatiile astora… din asta au de suferit oamenii simpli, in timp ce elita financiara invarte banii si traieste raiul pe pamant…

  6. topirea ghetarilor la polul nord e o realitate.
    pt. cine urmareste NG constant (revista si/sau canalul tv) subiectele acestea sunt aduse in prim plan periodic. cu fotografii din satelit si grafice care arata INVOLUTIA calotei glaciare.
    o alta chestie interesanta: am citit intr-o biografie a despre carol I (scrisa de un francez, contemporan cu regele) si in “romanii sub mihai-voda viteazul” scrisa de balcescu, despre “zapezile vesnice ce acopera crestele carpatilor” (sau alte expresii similare); de unde deduc ca in sec XIX, temperaturile erau mai scazute decat acum.
    astept dovezi cum ca fotografiile din NG sun trucate si balcescu era finantat de rusi….
    asta e ca-n bancul acela: “I: tovarasi, de ce s-au adunat pandurii lui tudor la 1821? R: ca sa serbeze 100 de ani cat mai erau pana la infiintarea PCR!”

    • A, pai mai baga. Tot pe NG am vazut un documentar care lega presupusa apocalipsa din 2012 tot de incalzirea globala.

      Pe de o parte gheata se tot topeste de la ultima glaciatiune incoace. Pe de alta parte, pana si alarmistii zic ca in ultimii 130 ani temperatura a crescut in medie cu un grad si ceva. Cum poate sa dispara gheata zapada de pe munte la o schimbare cu doua grade, nu ma intreba.

      • Pai hai sa vedem, la minus un grad celsius ce face apa? Dar la plus un grad celsius? Nu-i asa ca sunt doar doua grade diferenta?

        Pentru cultura ta generala, temperatura depinde si de inaltime, si anume, in medie, este mai scazuta cu aproximativ 6.5 grade celsius pentru fiecare 1000 de metri urcati.

        Asadar pentru a obtine diferenta de 2 grade, trebuie sa urci pe munte inca aproximativ 300 metri.

        Deci un interval de 300 de metri altitudine pe munte, zona care pana atunci era acoperita de zapada, nu va mai fi.

        Asa ca, la intrebarea care nu vrei sa-ti fie pusa, si anume “Cum poate sa dispara zapada si gheata de pe munte de la numai doua grade diferenta in 130 de ani?”, raspunsul este LENT. In medie vreo 2 metri pe an.

        Ceea ce faci tu si majoritatea celor care posteaza ca ei nu cred in incalzirea globala, si cu atat mai putin ca este cauzata de om este un caz particular de “logical fallacy” si anume “argument from ignorance” / “argument from personal incredulity”:

        Commonly in an argument from ignorance or argument from personal incredulity, the speaker considers or asserts that something is false, implausible, or not obvious to them personally and attempts to use this gap in knowledge as “evidence” in favor of an alternative view of his or her choice. Examples of these fallacies are often found in statements of opinion which begin: “It is hard to see how…,” “I cannot understand how…,” or “it is obvious that…” (if “obvious” is being used to introduce a conclusion rather than specific evidence in support of a particular view)

        Ce zici, ti se potriveste descrierea?

      • Bun, sa fie cum zici tuu, atunci explica-mi de ce e stresul asa de mare cu calota glaciara de asupra Groenlandei. Cand si numele, tradus este “pamant verde” deci acum mai putin de 2000 de ani, cand a fost descoperita de Vikingi, acolo nu era gheata.

    • La Polul Nord gheata dar la Polul Sud gheata s-a marit si Polul Sud calota de gheata e mai mare de cateva ori decat a Polului Nord . Asta nui se mai spune.

  7. Mda, recunosc, m-ati prins in flagrant. Marturisesc tot: am luat bani de la Koch (de altfel sunt foarte bun prieten cu CEO si cu CFO de acolo). Si sa va spun cum s-a intamplat: eram intr-o seara la cina cu primul ministru englez, cu Regina Danemarcei si nu stiu cine mai era pe acolo (cred ca era si Bush, da’ nu mai sunt sigur). Si a venit ideea “dom’le cum putem sa-i stopam pe verzi”. am zis nici o problema, am eu niste ONG-uri prin States si aiurea, care fac donatii catre sceptici. Si uite asa am rezolvit-o.
    Problema e ca la un moment dat m-am incurcat, fiindca stransesem fonduri si pentru GreenPeace, de pe la FSB (ex. KGB). Si acu nu mai stiam care cui sa-i dau. Si cred ca i-am dat pe toti scepticilor. Asa ca tipii de la GP s-au obfuscat si m-au dat in gat. Desi le-am promis ca data viitoare le dau lor mai mult, dar nu au vrut. Ce sa-i faci, asa e cand e vorba de bani multi. Nu mai stii nici de unde vin nici unde se duc :))

    Peace (chiar daca nu e green)!

    • Pai cel mai simplu ar fi sa verificam daca Kock Ind. a finantat intr-adevar aceste activitati de lobby. Nu inteleg de ce crezi ca doar ecologistii fac lobby. Ei doar se adapteaza unui lobby agresiv, pe bani seriosi, veniti din partea industriilor interesate.

      • Si mai simplu ar fi sa ne uitam cu arata articolul pe aceasta tema in NYT: http://greeninc.blogs.nytimes.com/2010/03/30/greenpeace-takes-aim-at-koch-industries/

        Titlul de acolo spune limpede ca e vorba de niste acuzatii ale greenpeace, cel de aici afirma fara a atribui acuzatiile sursei originare, dar si fara fi verificat informatia in mod direct (cum ar fi facut orice profesionist).

        Materialul din NYT cuprinde si pozitia companiei acuzate de greenpeace; se vede limpede ca reprezentantii Koch nu au spus “doar atat” cum apare in articolul romanesc, ci mult mai mult; (“In a statement relayed to the French wire service Agence France-Presse, a Koch Industries spokeswoman, Melissa Cohlmia, reportedly said, “Koch companies have consistently found innovative and cost-effective ways to ensure sound environmental stewardship and further reduce waste and emissions of greenhouse gases associated with their operations and products.” “Based on this experience, we support open, science-based dialogue about climate change and the likely effects of proposed energy policies on the global economy,” Ms. Cohlmia added.”)

        In plus, la mai putin de 7 ore, NYT a publicat, integral, pozitia Koch. Autorul materialului in romana putea, deci sa consulte reactia integrala a companiei acuzate.

        De remarcat si diferenta intre finantarea unor activitati de cercetare stiintifica, fie ele chiar “directionate” sau “interesate”, pe de o parte, si finantarea unei organizatii militante, fara componenta de cercetare sau cu una “nealiniata” academic. Asa ca orice comparatie intre finantarea greenpeace si finantarile facute de Koch este absurda. Valabil si pentru orto-eco-docsi, si pentru cei ce ne povestesc de KGB.

  8. TOtB e in picaj de ceva timp.

    Lasam de-o parte penibilul general al situatiei: lumea vuieste ca greenpeace acuza pe careva… uau never seen that before…

    Revin la partea care ma intereseaza: Redactia de la cutie.
    Evident, ca niste “romanashi”sadea, scriem articolele “romaneshte”; punem cuvantul ‘petrolier’ cat mai mare in titlu ca sa atragem speriatii de bombe sa ne citeasca fituica. Ca doar companiile ‘petroliere’ sunt Satan in persoana, nu? SI dupa aceea trantim o poza cu o platforma oarecare…

    Aloo, redactia, se aude? citez de pe NYTimes:” one of the biggest industrial conglomerates etc”. Da pentru romani ca voi, dupa un scurt search pe wiki: “Ah, e cu petroale, huo, ba!”

    Sunt curios, primesc si eu vre-un rapuns? Sau pentru voi nu conteza ce scrieti in articol, doar sa fie cava acolo?

    PS: intre timp compania a publicat si ea un raspuns la acuzatii? NYTimes (de unde traduc marii ziaristi care este voi) l-a pus imediat on-line.

  9. GreenPeace a fost finantata de KGB pentru a se opune dezvoltarii Occidentului. La fel si alte miscari ecologiste din USA si Europa. Cred ca marile corporatii din pacate finanteaza prea putin think-tank-urile care promoveaza capitalismul si anticomunismul. Este normal sa finantezi campanii contra campaniilor lobotomizante ale verzilor si comunistilor din toata lumea. Raul, ideile comuniste se propaga singure mai usor decat adevarul. Idei gresite precum egalitatea sau de a lua de la bogati si da la saraci se propaga usor…

  10. iar alarmistii incalzismului global care au primit practic bani de la tot de misca. De la guverne, de la ONU, de la majoritatea corporatiilor, de peste tot. Double standard BS

  11. ia uitati-va unde lucreaza Dragos Paul Aligica marele sceptic al incalzirii globale din RO, marele spin doctor care ne-a impuiat mintiile cu articole pline de ironii de 2 lei, …
    eh, la Mercatus Center… acum uitati-va la lista celor carora le-a dat bani Koch… inca ceva, uitati-va la lista cu cei mai mari finantatori ai Mercatus Center… Koch is number 1.

  12. Nu reusesc sa inteleg ce anume transforma aceasta informatie intr-o stire: o companie petroliera ii finanteaza pe scepticii incalzirii globale.
    De ce nu vorbim despre sutele de milioane de EUR, platite de British Petroleum de exemplu, organizatiile de mediu din Europa, in ultimii ani. Sunt multe informatii pe net despre asta, si in acest caz putem banui ca vor sa influenteze actiunile respectivelor organizatii. Chiar si fara sa o ceara explicit.
    cate organizatii vor musca mana care le hraneste?

  13. La fel cum cei ce falsifica datele privind “incalzirea globala” au luat bani de la bugete publice ceea ce este mult mai grav. Cei ce insista pe teme ca acestea dovedite, de multe ori, a fi falsuri intelectuale cu scop de a lua banii de cercetare si a promova false valori stiintifice, fac un rau imens temei reale legate de poluare si utilizarea nechibzuita a resurselor. Prin intermediul unor pseudo-savanti dublati de militanti stangisti inepti se face, in realitate, un real deserviciu, indepartand opinia publica onesta de adevaratele probleme ecologice, ce se rezolva prin masuri la scara globala nu prin exhibitionism caricatural sau falsificarea datelor stiintifice.

  14. Pingback: Még egy olajcég pénzeli a klímaváltozás szkeptikusait » Think Outside The Box

  15. Pingback: 1 aprilie 2010 « razvratit

  16. Pingback: Noutăţi – 29martie-05aprilie 2010 « Project Romania

  17. Pingback: Satanistul ecologic « Fake jew community

  18. Pingback: Ecologism cu capul la cutie | În Linie Dreaptă

Reply To Ska Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger