Un bărbat va purta numele unei firme timp de un an, pentru 45.000 de dolari

1

Un american își va schimba cu acte-n regulă numele în Headsetsdotcom, după ce și-a licitat numele. Timp de un an, bărbatul din Florida va lua numele companiei care a câștigat licitația, deschizând astfel poarta unei noi forme de publicitate. Să sperăm că ideea asta nu le va prinde bine corporațiilor și că nu vom ajunge să ne strigăm prietenii cu nume de produse.

Jason Sadler și-a vândut drepturile pentru propriul nume companiei Headsets.com, în schimbul sumei de 45.000 de dolari. specialist ăn comunicare și absolvent de design grafic, bărbatul se va numi tot anul viitor la fel ca și compania câștigătoare, asta dacă judecătorul va fi de acord cu schimbarea. Sadles povestește, citat de Fox News, că pentru numele său a fost dusă o mică bătălie între Headsets.com și altă firmă, al cărei rezultat s-a stabilit în ultimul moment. Potrivit CNN, bărbatul va folosi banii obținuți pentru ”alte idei amuzante de marketing”, 10% din ei urmând să fie donați în scopuri caritabile.

”M-am gândit că e o ocazie foate bună. Mama divorțează acum, iar eu nu mai am nevoie de numele ăsta. Atunci m-am întrebat cum să-mi găsesc un nume nou și mi-a venit ideea să-l vând,” a explicat Sadler pentru CNN. De la 1 ianuarie 2013, numele bărbatului va fi Jason Headsetsdotcom.

 

Sursa: CNN


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger