Un britanic care crede despre el că e sensibil la radiaţii electromagnetice şi care susţine că suferă convulsii şi pierderi de cunoştinţă când este expus la semnale WiFi sau la undele emise de telefoanele mobile s-a mutat cu rulota într-o pădure şi s-a conectat la net printr-un cablu. El spune că cercetările care combat sensibilitatea electromagnetică sunt finanţate de industria telefoniei mobile.
Flickr/nicolasnova
În ciuda afecţiunii pe care susţine că o are, Phil Inkley nu are o fobie pentru tehnologie. Înainte să se mute în pădure, bărbatul repara computere, însă avea fobie de radiaţii. După ce medicul său de familie i-a spus că nu există dovezi clare că radiaţiile electromagnetice au efecte dăunătoare asupra sănătăţii, Inkley a contactat Agenţia pentru Protecţia Sănătăţii şi a lăsat mai multe mesaje, însă nu a primit nici un răspuns la solicitările sale. La un moment dat, a primit un voicemail în care i s-a spus să nu mai sune niciodată.
În ciuda dezaprobării ştiinţifice, simptomele hipersenzitivităţii magnetice sunt reale şi pot provoca multă suferinţă, iar cei care le trăiesc nu se bucură de sprijinul de care au nevoie. Britanicul spune despre afecţiunea sa că “e ca şi cum ai trăi într-un război nuclear”. Phil ar avea nevoie de sprijin moral şi financiar pentru a nu se îndepărta şi mai mult de societate, însă ce îşi doreşte cel mai mult este ca oamenii să-i dea dreptate în privinţa afecţiunii sale şi ca cercetătorii să facă mai multe studii independente pe marginea ei.
Sursa: The Guardin via BoingBoing
Un comentariu
Să se ecraneze cu folie de aluminiu.