Un bărbat face închisoare pentru că a căutat-o pe fosta sa iubită de 21.000 de ori la telefon

0

Un francez de 33 de ani a primit 10 luni de închisoare şi o amendă de 1.000 de euro după ce şi-a hărţuit fosta iubită cu 21.807 de apeluri şi mesaje telefonice, recunoscând, în cele din urmă, că gestul lui a fost stupid, scrie The Guardian. Bărbatul i-a cerut cu insistenţă femeii să-i mulţumească pentru reparaţiile pe care i le-a făcut în apartament. La final, din sentinţa de 10 luni, şase au fost cu suspendare.

 

 

Francezul va fi suspus şi unui tratament psihiatric şi nu i se va mai permite niciun contact cu femeia hărţuită, o profesoară de 32 de ani. El a mai fost internat în spital pentru depresie şi în trecut şi s-a chinuit să facă faţă situaţiei după ce iubita lui l-a părăsit în 2011. “La ace moment”, a spus el în faţa unui tribunal din Lyon, “logica mea era că până nu îmi dă banii înapoi sau măcar îmi mulţumeşte, nu voi înceta cu apelurile.” Bărbatul a reuşit recordul de 21.807 de apeluri şi sms-uri într-o perioadă de 10 luni, ceea ce înseamnă 73 pe zi.

“Ea a încercat să-şi blocheze apelurile de la el, însă el a sunat la părinţii ei şi la serviciu”, a spus avocata reclamantei, Manuella Spee. Hărţuirea a încetat abia după ce, în timpul unei întâlniri organizate de un mediator, femeia i-a mulţumit fostului ei iubit pentru reparaţiile din casă. După ce a recunoscut că gestul său a fost stupid, bărbatul a spus că vrea să facă studii pentru a deveni asistent legal, cu menţiunea că are o pasiune pentru scris.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger