Un băiat de 8 ani şi-a lăsat părul lung ca să îl doneze pentru peruci destinate copiilor bolnavi de cancer

1

A fost luat în râs şi batjocorit pentru alegerea lui, dar Christian McPhilamy nu a dat înapoi, indiferent de cât de multă răutate sau curiozitate a stârnit gestul său. În urmă cu doi ani şi jumătate, pe când avea 6 ani, băiatul a decis să îşi lase părul lung. Motivul a fost unul foarte clar: îşi propusese să îl doneze, când va fi suficient de lung, unei asociaţii care confecţionează peruci pentru copiii bolnavi de cancer, aflaţi sub tratament, scrie Bored Panda.

 

 

Christian McPhilamy locuieşte în Florida, SUA; inspiraţia pentru gestul său a venit după ce a văzut o reclamă la televizor, realizată de St. Jude Children’s Research Hospital. Ceea ce a văzut l-a convins să îşi lase părul lung ca să poată ajuta, în felul său, copiii bolnavi de cancer. Pentru asta a îndurat doi ani şi jumătate de batjocură din partea colegilor, care l-au strigat “fetiţă” şi l-au făcut să se simtă “destul de prost”.

Până şi unii adulţi au încercat să îl convingă pe Christian să se tundă, dar şi-au cerut scuze, ruşinaţi, când băiatul le explica motivul pentru care îşi creştea părul. Nimic nu l-a oprit din misiunea pe care şi-a asumat-o, iar după doi ani şi jumătate a venit momentul ca părinţii să îl tundă, să ia codiţele lungi rezultate şi să le doneze asociaţiei Children With Hair Loss, care urmează să le transforme în peruci pentru copii care îşi pierd părul din cauza tratamentului pentru cancer.

 

stire 5 iun par 3

stire 5 iun par 4

stire 5 iun par 5

stire 5 iun par 6

stire 5 iun par 7

 

 

Mai multe detalii: Facebook | Floridatoday.com

 

Sursa şi foto: Bored Panda

 

Puteţi citi şi:

“Toy Like Me” – jucării realiste pentru copii cu dizabilităţi

Un băiat de 13 ani a inventat o imprimantă Braille din piese Lego

20 de adolescenţi geniali vor primi câte 100.000 de dolari ca să se lase de facultate

Zece copii care au schimbat lumea în bine

10 inventatori adolescenți care au făcut lumea mai bună în 2013

 

 


Un comentariu

  1. Cautam colaboratori care sa se alature echipei noastre.
    Conditii necesare :
    – calculator + internet , cunostiinte minime de operare.
    Fiecare isi stabileste programul sau de lucru.
    Avem nevoie de persoane serioase, inzestrate cu calm si rabdare.
    Instruirea se ofera gratuit sub forma unor lectii prezentate pe mail.Se ofera contract !
    Proiectul se doreste a fi lansat pe piata americana de carti electronice!
    Daca esti interesat trimite un mail la adresa: ([email protected]) cu subiectul “detalii”.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger