Un american a renunțat la toate posesiunile sale și a ajutat 500 de oameni să învingă criza economică

1

Greg Hartle a fost diagnosticat cu o boală rară la rinichi după vârsta de 20 de ani și i s-a spus că mai avea șase luni de trăit, scrie Mashable. Din fericire, mama lui i-a oferit un organ, apoi tânărul a petrecut 16 luni în convalescență, dormind 18 ore pe zi. După ce şi-a revenit, i-a revenit şi pasiunea pentru antreprenoriat, cu care înfiinţase două companii de telecomunicaţii înainte să se îmbolnăvească. Apoi, la un moment dat, a gândit proiectul TenLap, prin care şi-a propus să renunţe la toate posesiunile, mai puţin la o bancnotă de 10 dolari şi un laptop, şi să călătorească timp de 1.000 de zile prin ţară vorbind cu 500 de oameni afectaţi de criza economică şi ajutându-i să-şi înceapă propria afacere cu resurse pe care le aveau deja la dispoziţie.

 

Captură Youtube

 

Primul efort al lui Greg Hartle în această direcţie a avut loc la sfârşitul anilor 2000, când antreprenorul a lansat proiectul “Why Waste a Good Recession” (“De ce să laşi bunătate de criză economică să se ducă pe apa sâmbetei”). A intervievat 120 de proprietari de afaceri mici pentru a vedea modul în care recesiunea a afectat industriile în care lucrează, cum au răspuns la noile provocări şi ce pot învăţa alţi antreprenori din experienţa lor. După încheierea acestui proiect, a lansat TenLap. “Părea să fie o diviziune tot mai mare între cei care se adaptaseră, începuseră să facă schimbări şi mergeau mai departe şi cei care încă credeau că trecem printr-o criză econimică obişnuită şi că economia îşi va reveni”, spune antreprenorul american.

Cum cei 10 dolari nu-l ajutau prea mult, pentru a-şi finanţa călătoria, Hartle a ajutat diverşi oameni, contra unor sume mici, să-şi scrie CV-ul sau să se pregătească pentru interviuri de angajare, precum şi muncă fizică. De exemplu, a împrumutat o maşină de tuns iarba de la cineva şi a mers prin cartier oferindu-se să tundă peluze. Iar pentru a sublinia importanţa tehnologiilor emergente pentru proprietarii de afaceri mici, antreprenorul a folosit un iPhone donat, la care era ataşat un cititor de cărţi de credit, pentru a accepta plăţile pentru serviciile sale de tuns iarba.

În periplul său prin ţară, Hartle şi-a propus în primul rând să-i îndemne pe oamenii care-şi căutau joburi sau voiau să devină antreprenori să folosească instrumente online ieftine, cum ar fi WordPress pentru redactarea unui CV, Craiglist pentru promovarea unor servicii, Skype pentru comunicarea cu clienţii sau PayPal pentru tranzancţii monetare. Apoi i-a sfătuit pe antreprenorii în devenire din toată ţara să închege legături online între ei (prin platforme precum Twitter sau LinkedIn) şi să se folosească de ele pentru a participa la conferinţe de networking sau pentru a vizita alte spaţii de muncă.

În Michigan, de exemplu, unde au fost pierdute 850.000 de joburi în intervalul 2000-2010, antreprenorul a ajutat o femeie trecută de 50 de ani, care fusese manager de top la Ford, să intre în contact cu inginerii pe care îi ştia el pentru a crea o aplicaţie prin care să-i ajute pe copiii minoritari din şcoli. “Nu avea nicio experienţă în domeniul tehnologiei, dar avea o idee minunată”, spune Hartle. “Avea nevoie de oameni cu care să intre în legătură.” Iar în California, antreprenorul a ajutat un masterand care avea datorii la facultate şi se chinuia să-şi găsească un job stabil să se folosească de tehnologia pe care o avea la dispoziţie pentru a porni o afacere. Srinivas Rao şi-a folosit laptopul şi un microfon de computer pentru a crea un podcast în care-şi folosea cunoştinţele despre antreprenoriat şi tehnologie pentru a intervieva antreprenori şi alţi oameni interesanţi. În cele din urmă, podcastul lui, “The Unmistakable Creative“, a ajuns la 15.000 de descărcări pe episod, iar Rao a ajuns autorul cu cele mai multe vânzări de pe Amazon.


Un comentariu

Reply To concediere Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger