Un adolescent gay a murit după ce i s-a dat foc la o zi de naștere

0

Jordan Sheard (foto), un britanic de 20 de ani, a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare după ce i-a dat foc, la aniversarea unei zile de naștere, lui Steven Simpson, un adolescent gay de 18 ani care suferea de sindromul Asperger, de un defect de vorbire și de epilepsie, scrie Huffington Post. Tânărul a fost provocat să se dezbrace până la chiloți înainte să fie uns cu ulei pentru bronzat, după care Sheard i-a dat foc.

Potrivit unor relatări de presă, au fost găsite și mesaje anti-gay mâzgălite pe trupul lui Simpson, precum “gay boy” sau “Îmi place pu..”. Activiștii pentru drepturile comunității LGBT sunt de părere că pedeapsa lui Sheard a fost foarte indulgentă, însă procurorul care s-a ocupat de caz a spus că sentința s-a situat “în limitele a ceea ce s-ar fi așteptat dacă crima ar fi fost considerată omor din ură” și că nu va fi atacată cu recurs. Avocații condamnatului au invocat omorul prin imprudență și au precizat că clientul lor a fost foarte afectat de ceea ce a făcut, descriind moartea lui Simpson drept o farsă proastă cu final tragic. Adolescentul gay a murit la o zi după ce a fost incendiat, în iunie 2012.

Foto: Captură video


Leave A Reply