UE propune interdicția a 90% din fragmentele de microplastic care ajung în mediu

0

UE propune o interdicție pe o gamă foarte largă de microplastic care acoperă 90% din sursele de poluare cu plastic. Impactul ar fi reducerea cu 400.000 de tone a poluării cu plastic în 20 de ani.

În fiecare an, Europa elimină în mediu o cantitate de microplastic de șase ori mai mare decât marea groapă de gunoi din Pacific, adică echivalentul a 10 miliarde de sticle de plastic.

Reducerea propusă de Agenția Europeană a Chimicalelor ar însemna eliminarea a 36.000 de tone de fibre și fragmente de microplastic adăugate intenționat în fiecare an. Măsura s-ar aplica începând cu anul 2020.

Produsele cosmetice, detergenții, vopselurile și alte produse ar avea nevoie de un nou design, precum și produse din construcție, agricultură sau combustibili fosili. Propunerea de lege se referă la componente din plastic care nu sunt absolut necesare, dar au fost adăugate pentru conveniență sau profit.

Măsura este parte a unei strategii mai ample a UE care cuprinde taxe și interdicția obiectelor din plastic de unică folosință, precum și investiții de 350 de milioane de euro în modernizarea sectorului și în reciclare.

Totuși, măsura lasă în afară cele 176.000 de tone de microplastic care ajunge neintenționat în mediu.

Sursa: The Guardian


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger