TVR Cultural: Necesar sau nociv?

În ultimele două săptămâni, de când s-a anunțat restructurarea TVR, zvonul care anunța dispariția postului TVR Cultural a pus paie pe focul discuțiilor despre ecuația democrație-informație-cultură, a stârnit proteste, dar a și a împărțit părerile. ”Un post care difuzează filme de Woody Allen nu ar trebui desființat,” scria cineva pe Facebook, în ecourile discuțiilor despre decizia politică în urma căreia ar fi dispărut singurul canal public de informare culturală.

 

de Andra Matzal

 

Înaintea anunțului Consiliului de Administrație al TVR, potrivit căruia funcția Culturalului va fi preluată de TVR 2, în fața Ateneului s-au strâns peste 100 de persoane, care au protestat împotriva închiderii postului. Pe de altă parte însă, solidarizarea în jurul TVR Cultural a scos la iveală polemici despre calitatea conținutului difuzat pe acest canal, pe care mulți îl consideră plicticos și deloc adecvat publicului. Chiar dacă din toamnă vom avea TVR 2 Cultural, i-am invitat la dezbatere pe jurnalistul George Onofrei și pe scriitorul Ionuț Chiva, pentru a înțelege mai bine ce pierdem și ce câștigăm uitându-ne la TVR Cultural.

[coloana]

Pentru „a şasea roată“: TVR Cultural

de George Onofrei, jurnalist

Mă simt dator să încep acest text cu un disclaimer: Am lucrat vreme de patru ani în TVR, la TVR Iaşi şi am realizat vreme de doi ani o emisiune culturală pe TVR 3, iar vreme de un an a fost preluată de TVR Cultural.

Restul chestiunii se leagă cumva de disclaimer: deşi nu am beneficiat nici o clipă de vreun avantaj material de pe urma difuzării pe TVR Cultural, am „tras“ multe foloase în planul hulitei notorietăţi („stai liniştit, bă, nu te ştie nici maică-ta de acolo!“, vor zice unii). Nu m-au oprit băbuţele pe stradă să mă felicite pentru emisiune, dar mulţi amici care habar nu aveau că fac emisiuni TV au remarcat prezenţa mea pe acest post, fără a-i fi „obligat“ să se uite.

În urmă cu ceva ani, am realizat pentru „Suplimentul de cultură“ un dosar despre TVR Cultural, precedat de un interviu pe care directorul canalului, Daniela Zeca-Buzura, i l-a acordat colegului mei Răzvan Chiruţă. Nici interviul, nici dosarul (care avea ca titlul „«Să mai avem puţină răbdare» cu TVR Cultural?“) nu au fost „comode“ pentru TVR Cultural sau pentru doamna Zeca-Buzura. Problemele erau şi atunci aceleaşi: de ce „produsul“ nu performează, de ce încă mai practică unii realizatori „păşunismul“.

Întoarcerea la răspunsurile din 2007 la ancheta cu pricina mi se pare un exerciţiu interesant. Bogdan Ghiu, apărător şi astăzi al TVR Cultural, spunea atunci că „nu este necesar un canal care să abordeze cultura sectorial“, că „a-l închide sau a-i pune la îndoială necesitatea, e o prostie“. Pe de altă parte, Costi Rogozanu era de părere că postul este „un amestec de primitvism în exprimare cu înalte aspiraţiuni“. Momentul 2007 este important, deoarece PDG-ul de la acea vreme, Tudor Giurgiu, urmărea demiterea directorului staţiei.

Ceea ce am ştiut şi atunci, şi astăzi, este că acestui post nu i s-a dat niciodată o şansă în plus, în afară de aceea de a exista. Resursele infime, strucura de personal din TVR, mentalitatea în general au atârnat tot timpul ca o piatră de moară de gâtul canalului. Niciodată TVR Cultural nu a fost altceva decât un fiu vitreg al Televiziunii Române.

Mai ştiu foarte bine că, prin structura instituţională, directorul de canal în TVR e mai degrabă un media planner al unor programe produse de o redacţie Culturală, care nu ştiu dacă are un şef până în ziua de astăzi (în mandatul domnului Lăzescu se produseseră nişte „decapitări“ prin redacţii, iar numirile sau concursurile întârziau să apară). Or, când te confrunţi cu un asemenea hailoimăis instituţional, în care şeful efectiv nu poate ordona nimic în structura unui program, când eşti somat să mergi pe emisiuni reluate de acum o mie de ani, când accesul la promovare este atât de limitat, nu te poţi aştepta la rezultate spectaculoase.

Ca telespectator, am urmărit cum postul creşte prin emisiunile sale, realizate de oameni angajaţi, ca Marius Constantinescu (e doar un exemplu), sau de colaboratori precum Grigore Leşe.

Ca om interesat de tot ceea ce se întâmplă în media, am văzut cum evenimente extrem de relevante, precum Festivalul „Enescu“ sau târgurile de carte, aveau o acoperire corespunzătoare pe TVR Cultural. Nici un alt post nu îşi poate permite să acorde atâtea sute de ore de emisie unor întâmplări care pot părea „marginale“ la scara întregii economii.

TVR Cultural devenise unica şansă de a„apărea pe sticlă“ pentru autori consacraţi şi tineri, pentru artiştii vizuali, pentru teatrologi, pentrupromoteri. Ne place să vorbim despre industrii creative, uitând că o industrie, care, şi în vremuri de criză, se străduieşte să producă inclusiv bani, are nevoie să se afişeze, să se afle că există.

Întotdeauna am crezut că discuţia pe marginea TVR Cultural nu are cum să se mai poarte în termeni de „păstrare“ şi „desfiinţare“, ci că unica temă valabilă este „cum îl facem mai bun“. Spun „cum îl facem“, pentru că orice oră de emisie, a unui asemenea serviciu public, trebuie să depindă de implicarea tuturor actorilor culturali. Nu mi s-a părut niciodată că acest post nu acceptă ajutorul, respinge idei sau rămâne opac la solicitări. Oamenii din cultură ştiu mai bine decât oricine asta.

Poate că unii dintre noi şi l-ar fi dorit mai „partizan“ cauzei culturii „vii“ şi mai puţin temelor de patrimoniu etc., dar consistenţa de „nou“ şi „vechi“ de la un post precum TVR Cultural trebuie stabilită de specialiştii din redacţie, nu de cei direct implicaţi în fenomen.

Domnul Săftoiu se jură într-un interviu din „Jurnalul Naţional“ că TVR 2 Cultural va fi, de fapt, un soi de rebranding al TVR Cultural şi că va avea bani mai mulţi, aparatură mai performantă şi va ajunge mâine-poimâine o frumuseţe culturală 16:9 HD. Ne vom lămuri repede cât de tare minte sau cât de tare „suferă“ după radicala sa decizie.

[coloana]

Cînd aud de Cultural îmi vine să scot pistolul

de Ionuț Chiva, scriitor

”v-am atras atenția la județul gorj cînd cu cerebel și voi tot cu băsescu tot cu suspendarea? v-am atras. v-am sugerat că e un loc tragic? v-am sugerat. în rest fun fun fun păcat cu toți îndoliații după tvr cultural și păcat cu toți ăștia care și-au descoperit o pasiune pentru sportul numit gimnastică pe care sunt convins că-l urmaresc frecvent așa de captivant este. în fine, măcar am putut să-i strig din balcon soției hai tu că-s stenograme!! cînd a venit de la muncă (vis mai vechi de-al meu). a fost și f cald și o zi superbă păcat cu ăștia de se uitau acerb la tvr cultural și acum nu mai au și păcat că nu se termină olimpiada de gimnastică tir caiac ping-pong etc. în fine party:)”.

Acesta este un status pe care îl puneam pe Facebook în ziua stenogramelor cu Rus. În urma lui, am fost contactat de Andra Matzal, care avea sarcina ingrată, sunt convins, de a găsi şi nişte păreri care să nu fie contra desfiinţării postului TVR Cultural. Pentru a fi foarte clari – nu sunt neapărat pentru, dar în nici un caz contra.

Ca şi în cazul olimpiadei din statusul meu, problema cu Culturalul a dus la acelaşi efect – mi-a inundat wall-ul cu deplîngeri, resemnări, lacrimi. De unde nu văzusem ever pe nimeni care să spună un cuvinţel despre gimnastică înainte să înceapă olimpiada şi să înnebunească tot Facebook-ul cu ”fetele noastre de aur”, tot aşa nu văzusem pe nimeni (în afară de poetaştri şi alţi cointeresaţi) care să spună  ”fratele meu deci să te uiți diseară pe Cultural”. Pentru că nimeni nu se uită la gimnastică (în afară de prietenii de Facebook ai criticului literar Daniel Cristea-Enache, care sunt superbi).

Deci m-au enervat cu deplîngerile (kilometri de scroll a trebuit să fac ca să scap de ei), m-au enervat cu petiţiile – intelectualii din România de azi ”acționeaza inerțial: se aude ceva de cultură? Da, da, să trăiască!”, scria pe Facebook (sursa mea şi viaţa mea) Alexandu Matei, un băiat aproape la fel de valoros ca şi mine.

Dar se vorbeşte foarte mult despre Cultural, şi oare ce este TVR Cultural – este ”La porţile Ceriului” cu Grigore Leşe (”o emisiune săptămânală pe TVR Cultural cu muzici, dor şi folclor autentic, relevat în inima satului românesc”), este locul în care putem să-l vedem pe Dan Puric, clovnul nostru preferat, este postul de unde afli că a început Festivalul de Colinde Adolescent, pe care atît  l-ai aşteptat, şi postul la care are emisiune Patapievici (despre care nu spun nimic, pentru că aş intra pe terenul Critic Atac şi cred că în zilele astea e ruşinos să ai orice legătură cu Critic Atac). E aproape nedrept cît de uşor îmi este, trebuie doar să arăt cu degetul.

Din păcate, caracterul mai degrabă nociv (pentru un adolescent care se apropie sfios de Cultură) pe care îl are Culturalul, nu stă în latura asta nouăzecist revolută (care a ajuns să-mi fie mai degrabă dragă în senilitatea ei – ştiţi probabil toţi de episodul despre ”lotul Năstase”  pe care Lucia Hossu-Longin îl pregăteşte pentru ”Memorialul durerii”), ci în altă parte. Dar pentru asta trebuie să spun o poveste – mă trezesc acum cîţiva ani foarte mahmur şi îl găsesc pe băiatul cu care băusem în sufragerie, aşezat turceşte în faţa televizorului. Chipul îi era împietrit. Îmi face semn, fără a-şi desprinde ochii de pe tv, să mă aşez lîngă el. Fac, şi în două minute cred că arătam la fel, ca doi mopşi fascinaţi. Pe TVR Cultural era un băiat care se plimba parcă printr-un parc (o livadă ?), vorbindu-ne nu că elogios, dar nu ştiu cum să zic, parcă din altă lume, despre infectul roman ”Parfumul”. Era el.   ”De unde vii, coae ?”, a fost tot ce am putut să întreb în sinea mea cînd m-am dezmeticit cît de cît şi pe atunci nu ştiam că el înseamnă mai mult decît am urmărit fără cuvinte o jumătate de oră, reprezenta o întreagă generaţie (a mea) pervertită total în zona ei mai yuppie. Nu m-am uitat des pe TVR Cultural. M-am uitat doar de cîteva ori şi vă jur că n-a fost dată în care să nu văd cum sunt abuzate, sodomizate următoarele : ”oameni frumoşi”, ”se întîmplă oareşce”, ”se întîmplă nişte poveşti”, ”ce poveşti se vor întîmpla?”, ”interacţiune”, ”eveniment”, ”dar ce pun la cale aceşti oameni frumoşi şi ce poveşti se vor întîmpla ?”, ”Centrul Vechi”. Nu, deci să-l taie. Sorry, bătrîne bovarice, sorry, papioane, sorry, tineri poeţi, sorry, admiratoare ale oamenilor frumoşi şi ale tinerilor poeţi.

Sorry. Dar ştiu ceva despre TVR, ştiu ceva despre spiritul bugetar (uitaţi-vă doar la dascălii care urlau astăzi -14.08.2012- că “eu n-am muncit zeci de ani ca să ajung la un ZOO  de şcoală”, imaginaţi-vă un cameraman vorbind cu şoferul în ploaie), ştiu ceva despre sinecurism. TVR  e un mastodont care ar trebui terminat cu totul, dar orice ciuntire a lui e binevenită. Dacă scap cu ocazia asta şi de oamenii frumoşi cu poveştile lor cu tot ar fi minunat, însă mă tem că nu scap.
În fine, nu m-am uitat des pe TVR Cultural, m-am uitat doar de cîteva ori, dar vă jur că de fiecare dată am rîs, am rîs, am rîs. Pînă la urmă, poate că nu ar trebui desfiinţat.

btw : nu-s cu Ponta, sunt băsist fervent.

[coloana]