Tutunul modificat genetic, tratament împotriva rabiei

0

Peste 55 000 de oameni mor anual din cauza rabiei, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Majoritatea morților se înregistrează în Asia și în Africa, în regiunile în care accesul rapid la vaccinurile post-expunere este limitat din cauza prețului ridicat impus de producător. Recent, o echipă de cercetători în imunologie moleculară a modificat genetic plantele de tutun pentru a produce anticorpi împotriva turbării.

Oamenii de știință de la Universitatea St. George din Londra au descris două metode pentru obținerea acestor anticorpi: modificarea genetică a plantelor astfel încât să producă anticorpi monoclonali murini sau agroinfiltrațiile, prin care se introduc gene noi în celulele plantelor, scrie Wired.co.uk. Prima este mai simplă din punct de vedere tehnologic, însă trebuie să se aștepte până cresc plantele, în timp ce a doua e mai exigentă cu tehnologia, însă facilitează obținerea mult mai rapidă a unor cantități moderate de anticorpi.

Înainte de a introduce anticorpul în plantele de tutun, echipa a îndepărtat din el elementele neumane prin intermediul ingineriei moleculare. Anticorpul provine de la șobolani și șoareci (murine), așa că cercetătorii au înlăturat ceea ce organismul uman ar putea respinge. Plantele de tutun (foto) s-au prezentat drept cea mai eficientă soluție pentru că anticorpii sunt ușor de extras: frunzele sunt fărâmițate într-o soluție și apoi purificate.

Foto: Flickr/dnfisher

 

Puteți citi și:

Cel mai letal virus din lume | O scurtă istorie a turbării


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger