Turismul si Romania: Cititorii nostri nu cred in vacante in Romania

8

Saptamana trecuta v-am intrebat ce veti face in vacanta. Baie in multime, in seminte si in mucuri de tigara pe litoral, relaxare in zonele mai putin asaltate de turisti ale tarii sau, nevazand nici o speranta in turismul nostru, fugiti spre alte tari. Istodor si Dollo au incercat sa ne ajute sa luam o decizie, iar aceasta se pare ca a si fost luata. Mai mult de 77% din cei care au votat in cadrul sondajului ne-au indicat ca isi cauta posibilitati de relaxare si recreere in strainatate.

de Magor Csibi

Au aparut cateva argumente pro si contra. Dollo a argumentat pro, desi a precizat ca ii vin in minte mai multe argumente contra, si a incercat sa ne arate ca multe dintre argumentele impotriva turismului nostru pot deveni asset-uri in timp. Nu putem nega ca Romania este oarecum o destinatie exotica pentru turistul occidental si ca poate oferi o experienta interesanta backpackerilor si celor care prefera vacantele mai simple, mai aproape de oameni si de natura.Insa in Romania se vorbeste in declaratii de Spa, Welness, investitii etc. Si nu e greu sa ne dam seama ca strategiile sunt rupte de realitate. Uichendistul Istodor ne-a aratat in cateva fraze cam unde ne aflam in acest moment. Servicii 0, infrastructura 0, ospitalitatea e pe multi bani si cu zambete fortate sau nici macar atat, iar turismul romanesc nu exista pur si simplu. El ne recomanda sa nu mai inghitim. Si se pare ca suntem hotarati sa nu o facem.

Daca rezultatul sondajului este categoric, comentariile au fost impartite.

Cateva pareri pro:

Dupa Ciprian, “cele mai frumoase vacante in Romania sunt cele pe munte, cu cortul, departe de civilizatie. Acolo este minunat.”

Lucian Burjuiul ne zice: “De ce Romania? Pentru ca n-am reusit inca sa vad toata Romania, n-am ajuns inca inca in Maramures, nu m-am urcat pe Omu, n-am stat o saptamana in delta … si lista ramane deschisa.

Daca ne luam dupa Ioana, aflam ca “trebuie sa va contrazic…..pt cei care iubesc muntele..o iesire prin Bucegi de o zi sau 2 sau 3 — este turism! asa cum este turism si o plimbare pana pe Mont Blanc si inapoi (ca tot vorbeati de Alpi – numai ca muntisorii nostri nu ajung decat la 2544, nu la 4808)”

Au fost si cativa nehotarati:

O cititoare ne spune ca “eu in fiecare an sunt si pro si contra vacantelor in Romania: de ex, nu as da pe nimic in lume iesirile PE munte din Carpatii Romaniei (nu exista luna fara zapada sa nu fiu un weekend pe munte), dar imi place sa plec cateva zile si in afara sa mai vizitez cate ceva: un pic de Franta, un pic de Cehia, Austria, Italia, Tailanda..etc.”

Acelasi asentiment e nutrit si de Florin: “Nici eu nu pot fi pro sau contra in mod categoric. Am petrecut vacante foarte frumoase in cort pe munte, altele la Costinesti (din pacate acum mi se pare oribil), am vizitat manastirile din Bucovina, cele de pe Valea Oltului si am fost in cateva locuri f.frumoase, dar mai putin cunoscute. In general pretentiile mele referitoare la cazare si servicii erau minime: cort, eventual o camera cu mai multe paturi si mancare la pachet, restaurantele mai rar.
Acum imi fac vacantele in strainatate pt. ca am copii mici si conteaza conditiile.”

Majoritatea comentariilor au fost insa contra:

Mugurel Dragusin e de parere ca “nu toata lumea doreste sa se duca in nemurire in mijlocul nicaieri-ului. Vi se pare normal ca turistul sa fie conditionat de locuri? Mie nu mi se pare normal ca statiunile de pe litoralul Romanesc, limitat ca lungime, sa fie varza, unde sa ma duc atunci? Ca vreau la mare totusi…”

Romanca analizeaza starea turismului si concluzioneaza: “Turismul romanesc,ca orice altceva cu marca romaneasca,ne reprezinta pe noi romanii asa cum suntem cu adevarat :mentalitate unica si incorigibila,deloc laudabila,caracter cameleonic si distructiv,delasatori,dezinteresati,necivilizati, automultumiti si grandomani(e bine si asa si mai frumos si bine nici ca se poate pe lumea aceasta -cind e vorba sa ofere ; dar cind cere …romanul cere,e specialist in a cere altora ceea ce nu isi cer lor insisi)”

Gogu Shlap are o abordare mai “pragmatica”: “Nu, nu mi-e dor de ‘batatura bunicii si de praful ulitelor’. Nu mi-e dor de apa nepotabila, de buda din fundul curtii si de spalatul in lighean. Absolut deloc.”

Si Marlene concluzioneaza cu o vorba cam des folosita in zilele noastre: “in Romania nu exista turism..acesta este un lucru cert. Era o vorba..avem o tara tara frumoasa, pacat ca este locuita.”

In concluzie, se poate spune ca unele lucruri ne mai pot enerva, chiar daca suntem obisnuiti cu multa rabdare in Romania. Asa e si cu turismul. Dar cum reiese din multe pareri, cateodata schimbarile nu incep de la bani. Un pic mai mult bun simt, un zambet, servicii macar acceptabile si reinvestirea a macar o parte din profit ar face mare diferenta.

Pana la urma, insa, sondaj sau nu, noi inghitim mai departe. Litoralul e plin, iar ministerul turismului viseaza la spa-uri. Noi, restul, stam acasa sau fugim din tara. Macar pentru o vara…

Tags:



8 comentarii

  1. Draga Magor,
    avand in vedere ca nu avem infrastructura, ai putea continua experimentul Caveman: concediul in natura. Iti iei un cort si restul echipamentului de campare si povestesti cum sa iti petreci o saptamana in natura, la mare si una, la munte.
    Ai voie sa folosesti orice din natura (coaja de copac pt foc, plante pt ceai, etc.) ai voie sa cumperi orice de la stanele din munti, samd. La capitoul “sa nu” … cavemanul nu are voie sa innopteze la cabane – deci alte trasee decat cele din Bucegi, unde turistul este asociat de urs cu mancarea.
    Ce zici de propunere ?

  2. De ce nu in Romania? Pt. ca nu sunteti adeptii turismului rural?
    @Ioana – in Romania avem mai multi munti, nu doar Bucegii. Iar daca tu preferi sa mergi pe “autostrada de turisti” de pe Mont Blanc, eu prefer sa merg in Calimani…si sa nu vad picior de om.

    • si eu prefer sa merg pe vai in Fagaras si sa nu vad picior de om….partea cu Alpii era doar 1 exemplu pe ca dc as fi spus de valea Ucisoara/Vistisoara sau alte vai inca destul de pustii din Fagaras, nu cred ca ar fi inteles ideea persoana careia m-am adresat…
      si stiu ca nu sunt numai Bucegii…din pacate ei sunt cei mai apropiati de bucuresti :((, si deci, buni pt ture de o zi

      de ex. am fost in Malaesia (pe muntele Kinabalu) si nu mi-a placut…fiindca era muuuullt prea multa lume 🙁 ; sa nu mai zic de faptul ca totul era mult prea organizat (nu puteai sa pleci 2 secunde de langa ghid)
      dar am fost si acum 2-3 sapt in piatra Craiului…unde nu am vazut pe nimeni pe creasta si a fost mult mai bine

      P.S. pe Mont Blanc, as merge sa vad cum este sa fii la 4800 metri (si nu in avion)…si poate pt ca este frumos, dc nu vezi “autostrada de turisti”

  3. in weekend am fost la padure. nu spun ca mi-am zgiriat masina, altii au lovit-o …concluzia: cind o sa avem infrastructura atunci o sa ramin fidela concediilor in Romania, pina atunci Asia, ca Europa deja am terminat-o.
    Sa va mai reamintesc de destinatii romanesti greu accesibile …vulcanii noroiosi, si fara perspective de relaxare ….Leapsa, Sarata Monteoru mai ales in extrasezon? Cam asa e Romanica noastra…

  4. @ioana: am fost si eu in grecia si in franta cu ghid si inteleg ce inseamna timpul si admiratia la repezeala, inghesuiala de nu poti sa faci poze, dar am reusit sa ajung si in croatia pe cont propriu unde m-am plimbat o zi intreaga intr-un parc national si inca nu ma plictisisem de numeroasele cascade cu apa de clestar, dar am reusit sa vad si castele si muzee in ritmul meu.
    Exista si avantaje si dezavantaje in excursiile cu ghid sau pe cont propriu! Depinde de tine ce urmaresti: daca te deranjeaza aglomeratia sau daca vrei sa ramai cu amintiri memorabile!

  5. Eu la vara vreau sa ma duc neaparat la vulcanii noroiosi, am citit atat de multe lucruri si sunt fascinata. De abia astept…

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger