Am fost de curând la 2 Mai, unde, slavă Domnului, mai existau câteva locuri pe plajă de unde nu aflai involuntar vieţile şi dilemele vecinilor de prosop şi unde vânzătorii de te miri ce nu îţi călcau în bere sau în castelul de nisip al copilului. Destul de lesne de ce nu se îngrămădeau oamenii în golf: rezistenţa nudistă şi peisajul dezolant, cu ruine industriale abandonate, gunoaie cât încape şi o mare provocare pentru orice înotător, bolovani gata să-ţi reducă tălpile la nişte suprafeţe dureroase. Restul „civilizat”, acaparat intensiv de turişti.
de Andra Matzal
„Clientul nostru, stăpânul nostru,” îmi spune proprietarul unei terase atunci când dau să plec din cauza evergreen-urilor care se auzeau foarte tare din eternul radio. Vigilent, patronul mă pescuieşte din drum şi mă conduce la o masă, iar apoi merge şi dă muzica şi mai tare, de zdărngăneau paharele de şpriţ pe mese. În hărmălaia generalizată, înţelesese de fapt că mi-aş dori s-aud muzica şi mai tare. Pentru un client în plus, ar fi fost posibil orice; chiar şi tânguielile lui Eros Ramazotti la maxim.
La sfârşit de sezon, când toată lumea se întoarce din vacanţele petrecute la hoteluri cu piscină, la pensiuni cu margarete, la gazdă, la cort sau în cabane izolate, ne-am gândit să facem un bilanţ al uneia dintre cele mai răspândite şi practicate activităţi: turismul. I-am invitat la dezbatere despre efectele turismului asupra comunităţilor locale pe Cezar Dumitru, autorul site-ului de călătorie Imperatortravel.ro, şi pe Ludovic Belli, absolvent de studii administrative convertit în bagpacker şi voluntar pentru tot felul de misiuni umanitare din Lumea a Treia.
[coloana]Cu sau fără turişti, întreaga omenire este fascinată de consumerism și de shopping therapy
Cezar Dumitru, Imperatortravel.ro
Prietenii de la www.totb.ro m-au rugat în weekendul ăsta să scriu părerea mea despre efectul turismului asupra comunităţilor. Ce aduce bun, ce aduce rău, per ansamblu, e de bine sau e de rău? Aşa că după ce am reflectat puţin, m-am pus pe scris!
Hai s-o iau totuşi cu concluzia mea. Per ansamblu, cred că balanţa e înspre bine. În principiu, turismul aduce bani comunităţilor respective (turiştii au nevoie să se cazeze undeva, chiar şi acolo unde unităţile turistice ţin de nişte lanţuri imense, cel puţin localnicii au parte de locuri de muncă, iar autorităţile locale de ceva taxe şi impozite la bugetul local), duce la îmbunătăţirea infrastructurii (mai devreme sau mai târziu, ministerul va construi o şosea mai bună, vreo cale ferată, poate chiar şi un aeroport), deci un standard de viaţă ceva mai bun.
Dacă vorbim de zonele dezvoltate ale lumii, turismul are un impact minim asupra stilului de viaţă al localnicilor, poate aceştia se vor enerva că prea mulţi străini le iau cu asalt magazinele şi restaurantele şi nu mai au loc de atâta aglomeraţie. Nu vă fie frică! Credeţi că nu există numeroase restaurante, baruri şi cluburi care nu sunt trecute în ghidurile turistice şi deci luate cu asalt de străini în Paris, Praga sau Barcelona ? Sunt destule! În schimb, banii obţinuţi sunt bine veniţi.
Dar hai să trecem şi pe alte meleaguri, cu obiceiuri diverse, cu tradiţii diferite, cu un stil de viaţă care nu are de-a face cu filozofia occidentală. Vorbesc de locuri ca India, Thailanda, Etiopia sau orice alte părţi. Nu trebuie să negăm că trăim în epoca globalizării. Cu sau fără turişti, aproape întreaga omenire devine fascinată de consumerism, de shopping therapy, de o viaţă pe care noi o numim liberală. Există ţări care se află în avangarda acestul proces de occidentalizare, îmbrăţişând cu o voioşie demnă de o cauză mai bună ideea de mall, fast food, Louis Vuitton, căsătoria din dragoste, un stil de viaţă individualist sau alte valori occidentale. La suprafaţă, asta descoperi în China, Vietnam, Japonia sau Filipine. Dar dacă scurmi mai în adânc, vei descoperi nişte valori culturale intangibile de orice McDonald’s sau Disneyland.
Un alt lucru pozitiv este că îi face pe oameni mai deschişi. Cine vrea să se înţeleagă cu turiştii, trebuie să vorbească limbi străine, în special engleză. Vorbind engleză, vei putea avea un contact mai larg cu lumea din afară, cu schimbul de idei la nivel mondial. Există naţiuni întregi care au învăţat engleză doar pentru turism şi mă gândesc la ţări gen Nepal, Thailanda sau Etiopia care nu au fost niciodată colonii europene ca strămoşii lor să înveţe obligat-forţat.
Acum câteva săptămâni, scriam un articol despre dacă e moral sau nu să călătoreşti într-o dictatură http://www.imperatortravel.ro/2011/08/să-călătorim-în-ţări-aflate-sub-dictatură-da-sau-nu.html În dezbaterea care a urmat, au fost păreri pro şi contra, dar, per ansamblu, cititorii au agreat că vizita într-o ţară aflată sub o dictatură ajută localnicii să fie prin a le arăta că există şi”alte” regimuri, dar şi pentru a-i ajuta material, banii câştigaţi de dictator de pe urma ta fiind mult mai puţin importanţi decât urmele care le laşi în mintea celor cu care interacţionezi.
Am vorbit acum despre avantaje, dar sunt şi dezavantaje ? Normal.
În anumite cazuri, turiştii pot deteriora stilul de viaţă al unor comunităţi izolate. Există numeroase cazuri când turiştii (mulţi, puţini) pătrund în zone a”virgine” deoarece acolo există triburi interesante sau minuni ale naturii. Localnicii obişnuiţi de mii de ani cu o economie de subzistenţă şi un schimb economic bazat pe troc se trezesc cu nişte hârtii în mâini numiţi bani. Există destule cazuri că aceşti bani să nu fie schimbaţi pentru obiecte necesare care le-ar face viaţa mai bună şi munca mai eficientă, ci pe alcool şi ţigări, ducând la declinul respectivelor comunităţi.
Nu pot să neg că interacțiunea unor comunităţi locale cu turiştii şi schimbul de idei duc la schimbări importante de tradiţii bine înrădăcinate. În ţările Asiei, de milenii, căsătoriile sunt aranjate. Miliarde de oameni au fost şi sunt căsătoriţi cu un partener pe care nu îl cunosc decât la nuntă. Căsătoriile sunt aranjate de părinţi, de multe ori cu ajutorul unui expert în zodiace. Evident că în ultimii ani, numărul căsătoriilor “din dragoste” sunt în creştere în India, ţările arabe sau China, urmând exemplu “cool” al căsătoriilor occidentale. Poate asta nu e rău, dar pot apărea nişte distorsiuni sociale cum e cazul Thailandei de Nord.
Imaginea bărbaţilor occidentali despre thailandeze este că sunt nişte făpturi frumoase, supuse şi doritoare de sex oricând, oriunde şi mai ales pe bani puţini. În realitate, thailandezele sunt extrem de pudice, deşi ţara are parte de cele mai frumoase plaje din lume, multe localnice nu au făcut niciodată baie în mare pentru a nu se expune şi atunci când o fac, o fac îmbrăcate. Valorile morale locale nu au nimic în comun cu industria sofisticată a sexului din Bangkok, Patong sau Pattaya.
În schimb, undeva în nord, în provinciile sărace ale Thailandei, visul oricărei şcolărite este să fie prostituată în capitală. Marea majoritate a fetelor care prestează pentru farangi sunt din nord şi sunt recrutate imediat după ce termină cei nouă ani de şcoală obligatorie (șase ani de şcoală primară + trei ani de liceu), fiind cumpărate de la părinţi şi duse în marile centre ale turismului sexual. Unele dintre ele cad pradă alcoolului, drogurilor sau diverselor boli, dar un număr destul de mare ajung pe la vârsta de 25 – 30 ani când multe ies la pensie, retrăgându-se în satul natal unde sunt primite ca nişte prinţese pline de bani şi reprezintă cele mai dorite mirese pentru feciorii locali. Şi aşa, fetele din provincii precum Isaan visează să danseze la bară mai repede decât să fie doctoriţe sau profesoare ca milioane de fete de aceeaşi vârstă din lumea întreagă.
Deci, turismul înseamnă plus sau minus pentru o comunitate locală. Eu zic că, per ansamblu, balanţa se îndreaptă spre plus. Voi ce credeţi ?
Turismul slăbeşte “sistemul imunitar” al unei comunităţi
Ludovic Belli, călător şi voluntar într-o misiune umanitară din Africa
A te declara împotriva turismului este, fără doar şi poate, o absurditate. Însă, după mers pe aproape toate continentele – fără să stau aproape niciodată la hotel – am ajuns să cred că turismul se poate transforma foarte uşor dintr-o binecuvântare, într-un „virus” pentru comunităţilelocale. Am văzut temple indiene asaltate de occidentali înarmaţi cu camere foto, am văzut graffitiuri în biserici vechi de sute de ani, rezervaţii naturale cu animale stresate în faţa zecilor de curioşi care vor, într-o vacanţă, să-şi refacă precara relaţie cu natura. Odată dezlănţuit, turistul – cu zilele lui limitate de concediu, cu bugetul fix şi nevoile clare – ajunge de cele mai multe ori să fie orb în faţa locurilor pe care le vizitează, rămânând prins în circuitele standard special amenajate de firme sau, într-o dorinţă de aliniere, de către localnici. Iar goana după bani a antreprenorilor nu cunoaşte limite, astfel încât ajungem să primim din ce în ce mai multe veşti despre efectele turismului excesiv.
Deşi cunoaştem foarte bine retorica UE despre aşa-numitul turism sustenabil, acesta e încă o chestiune de subtilitate, iar de cele mai multe ori rămâne sustenabil doar în acte. Încurajarea comunităţilor să se profileze pe delectarea oaspeţilor cu geamantane, cu un mare apetit pentru exoticul locului, are mari şanse să destabilizeze structural întreaga viaţă a localnicilor. Ca orice formă de economie sezonieră, produce un dezechilibru în obişnuinţe şi practici, iar veniturile relativ ridicate pe care localnicii le pot obţine din vacanţele străinilor descurajează în foarte multe cazuri continuarea unor activităţi tradiţionale, devenite peste noapte mai păguboase. Nu mai vorbesc de sacrificiile pe care, mai mult sau mai puţin conştient, administraţiile locale le fac în numele sporirii unui capital turistic: construcţii excesive, poluare şi, nu în ultimul rând, o muzeificare artificială a anumitor segmente din viaţa oamenilor locului. Bugetele tuturor ţărilor rezervă felii uriaşe dezvoltării turismului şi, dacă în cazurile ţărilor aşa-zis civilizate există o oarecare logică a dezvoltării, sistemele ţărilor precare din punct de vedere economic prevăd din start nişte găuri negre, prin care fondurile se scurg de multe ori în conturile ce slujesc interese private. Mai mult, în cazul comunităţilor luate pe nepregătite de regulile junglei capitaliste, marii operatori de turism, însă şi cei puţin mai înstăriţi, pot elimina cât ai bate din palme jucătorii locali, care încearcă să facă faţă concurenţei.
Exemplele care arată că turismul poate dăuna grav sănătăţii unor minuni ale naturii sau generate de natura umană sunt, din păcate,din ce în ce mai numeroase, mai ales pe fondul unui climat economic instabil. Mulţi dintre practicanţii „eco-turismului”, gata să viziteze orice parc naţional sau rezervaţie naturală cu descriere spectaculoasă din ghidurile de călătorie, destabilizează în mod sensibil ecosistemele, iar ştirile recente despre apariţia unor disfuncţii comportamentale în cadrul animalelor stresate de blitzuri şi de afecţiunea turiştilor arată că implicaţiilor unor politici de turism elaborate fără discernământ pot însemna reversul medaliei. Comportamente cât se poate de urbane în mijlocul junglei, pajişti populate cu rămăşiţele micilor trataţii de oraş, interacţiuni neadecvate cu animalele sunt doar câteva dintre problemele pe care le ridică turismul presupus eco.
Nu demult, Insulele Galapagos, unde Darwin şi-a început aventura în descifrarea evoluţiei speciilor, au ocupat prima pagină a ziarelor sub titluri deloc optimiste, din familia „Galapagos, ameninţate cu dispariţia?” Inclus de UNESCO pe lista siturilor ameninţate, Galapagos a cunoscut în ultimii ani un boom turistic fără precedent, iar sutele de milioane de dolari încasate de pe urma vizitatorilor pasionaţi de natură şi de călătorii presupus eco sunt o miză prea apetisantă pentru a pune capăt „pelerinajelor” distructive.
Păduri defrişate pentru un acces mai comod la destinaţiile „Mecca” ale turiştilor, ape şi aer din ce în ce mai murdare, forme de viaţă ameninţate din prea multă curiozitate şi iresponsabilitate, comunităţi care uită de propriile valori, încercând să facă pe plac vizitatorilor pestriţi care le calcă pragul. Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care ar trebui să le luăm în calcul data viitoare când ne vom hotărî să plecăm în vacanţă, fie ea prezentată şi ca „100 % eco.”
Un comentariu
pentru cei intersati de subiect exista un documentar care sintetizeaza foarte bine efectele pe care le toate avea turismul asupra unei comunitati.