Turism nemtesc in Transilvania: “Adevarata Romanie poate fi descoperita numai la sat”

17

Jonas si Ulrike Schafer nu au mai mult de 40 de ani fiecare si sunt din Hamburg. Acum cativa ani au trecut prin criza oraseanului plictisit de viata prea intensa dintr-o firma de organizat evenimente, asa ca au vandut tot si s-au mutat in Romania. Tatal lui Jonas lucreaza din anii ’90 aici, unde a intemeiat un soi de scoala de corectie pentru tineri cu probleme de adaptare din Germania. Scoala e plasata strategic in mijlocul Transilvaniei, unde nu exista tentatiile din vest: telefoane mobile, internet, televiziune, droguri etc. Cam asa e si satul asta Cund, unde am nimerit si noi in miezul noptii.

de Dollores Benezic – www.dollo.ro

Jonas si sotia lui si-au facut o pensiune la care au mai multi clienti decat paturi. Valea Verde din Cund pare locul favorit al expatilor din Romania, iar reclama din gura in gura i-a dus faima in toata lumea. De aia n-are nevoie de indicatoare rutiere. De cativa ani, au oaspeti si de pe alte continente, motiv pentru care au decis sa-si extinda numarul de casute de vacanta.

Preturile nu sunt mari – pentru un strain – intre 30 si 50 de euro inchirierea unei casute cu tot confortul (apa calda, soba cu lemne, toaleta si un pat confortabil). Afacerea merge atat de bine, incat Jonas a cumparat mai multe case in Cund, pe care le-a reabilitat si le ofera pentru vacante strainilor care se lasa sedusi de sloganul familiei Schafer: “Adevarata Romanie poate fi descoperita numai la sat”. Bomboana de pe tort a fost, pentru Jonas – un pasionat de bucatarie –, faptul ca in padurile din jurul satului se gasesc din belsug trufe. Ce-si poate dori mai mult un european gurmand si dornic de aventuri in natura?

Fabuloasa hartie igienica asortata cu baia

Acestea au fost gazdele noastre in prima seara din excursia in Transilvania. Jonas ne astepta cu masa pusa, desi nu se mai gandea ca vom manca dupa miezul noptii. Aperitivul i-a lasat fara cuvinte pe ziaristi, care, evident, au intrebat daca e un fel traditional romanesc: o felie de sfecla cruda, acoperita partial cu una de branza de capra, totul stropit cu un soi de otet balsamic si alte mirodenii. A urmat un pate de rata home made si un vin italian rosu. Nimic romanesc, deci, doar locul ala fabulous din mijlocul pustietatii.

A doua zi, de dimineata, Roberta, italianca, avea sa afle ca sforaise toata noaptea si n-o lasase sa doarma pe frantuzoaica Romina. Dar, “the toilet papper colour is fantastic, match with the toilet” (adica ”culoarea hartiei igienice e fantastica, se asorteaza cu baia”), zice Roberta, care avea sa descopere ca si micul dejun e fabulous, adica branza, zacusca si gemul de casa. Impresiile din prima seara, drumul haotic si lung, toate s-au sters gratie conditiilor de cazare mai mult decat comode de la ferma lui Jonas.

Inchisoarea matrimoniala din Biertan

Calatoria a continuat cu alt ghid, de data asta mult mai priceput (Peter Suciu de la Info center-ul din Sighisoara), care ne-a dus initial la Biertan, un sat mai la sud de Dumbraveni. Aici ar fi trebuit sa vizitam biserica fortificata cu trei randuri de ziduri, unde fusese prima Episcopie Evanghelica Luterana din Romania (in 1572). Ghinionul a facut ca cetatea sa fie inchiriata pentru filmari in ziua aia. Asa ca ne-am plimbat doar in jurul ei, ca si grupul incarcat cu aparate foto al japonezilor veniti odata cu noi intr-un autocar.

Elementul comun a fost dat tot de grupurile de “roma people” care se plimbau pe strazi in asteptarea momentului in care echipa de filmare avea sa ia pauza de masa. Ziaristii au fotografiat de departe biserica gotica, cea mai mare din Transilvania, inclusa in patrimonial UNESCO, si au ascultat amuzati explicatiile lui Peter despre “Inchisoarea matrimoniala”, pastrata si azi intre zidurile cetatii. Se pare ca asta fusese gaselnita vremii, la 1500, pentru cuplurile care doreau sa divorteze. Erau inchise intr-o camera cu un pat, un scaun, o masa, o farfurie si o lingura, fiind siliti sa stea si sa imparta totul astfel, pana cand se razgandeau. Pesemne o metoda de succes, de vreme ce cronicile n-au consemnat decat un singur divort in 300 de ani. Epoca infloritoare a Biertanului a apus, insa, odata cu mutarea episcopiei la Sibiu.

“Pupa-ma-n fund si ramai sanatos!”

Inca o caramida la impresiile bune ale ziaristilor s-a pus la Sighisoara. Inainte de orice, Peter le-a taiat entuziasmul: “Turistii americani in special cand vin aici cer sa li se arate cosciugul lui Dracula. Nu exista asa ceva!”. A urmat apoi povestea lui Vlad “The Impaler”, a carui statuie a inlocuit miseleste o fantana in Sighisoara, doar pentru satisfactia turistilor in cautare de senzational.

Ziaristii nostri s-au multmit pana la urma cu ceva mai amuzant, si anume formula inedita de salut a sighisorenilor in epoca medievala: “Pupa-ma-n fund si ramai sanatos!”, spusa de Peter in germana, limba in care zice el ca formula ar suna mai aproape de ideal. Peter spune ca salutul asta a provocat in epoca mari probleme celor care au ajuns sa-l foloseasca la Viena, unde cineva ar fi fost chiar inchis pentru o atare insulta.

Va urma…

Citeste mai mult pe www.dollo.ro

Citeste si Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”.

Tags:



17 comentarii

  1. Adevarata Romanie e cea…de la orase si sate. Ne place sau nu, asta e realitatea. Cati romani se inghesuie sa v iziteze aceste locuri daca ar fi cu adevarat reprezentante pentru ei? Sau, cati ar fi dispusi sa locuiasca aici?
    Adevarata Romanie care a fost, da. Aia mai poate fi descoperita la sat.

    • Asa e, romanii nu prea se inghesuie sa viziteze astfel de locuri. Majoritatea turistilor de aici sunt straini. Romanii sunt mai mult interesati sa viziteze Valea Prahovei, Mamaia si mall-urile, care sunt intradevar reprezentative pentru cultura lor.

  2. Din pacate pentru romani “adevarata Romanie” a fost facuta de sasi ….iar dupa plecarea acestora, romanii si tiganii care le-au luat locul, nu au mai fost in stare sa pastreze vechile localitati sasesti.
    Si acuma istoria se repeta: vin niste nemti si fac turism la noi pentru ca noi pur si simplu nu suntem in stare.
    Trist dar adevarat !

    • nu sunt de acord cu ce spui.
      Daca ai trage o linie la ce s-a facut pana la 1918 si pe urma ai compara cu ce s-a facut pana acum, nu cred ca ai mai fi atat de sigur de ceea ce zici.
      Chiar si comunismul atat de urat asa cum era el a facut enorm pt tara din punct de vedere al infrastructurii tarii.
      Este extrem de usor sa uiti si sa arunci cu noroi sau pietre.

      • Din pacate a distrus sufletul omului, mult mai mult decat era distrus inainte. Inainte s-au gasit cateva milioane de oameni care s-au solidarizat pentru dragostea de tara si religie. Banul era secundar. Acuma s-au inversat prioritatile. Insa sant semne de revenire la ce a fost.

      • Ca sa vezi ce s-a intamplat dupa 1918 in Transilvania, da o fuga pana la Pecica si apoi la Maco in Ungaria.
        Pana la 1918 erau la fel. Vezi acum cum arata Pecica(mizerie pe ulitele neintretinute, parte din case neintretinute, oameni neigrijiti). Maco este exact invers.
        S-a inlocuit birocratia eficienta austriaca cu coruptia romaneasca cunoscuta.

    • Oare pe unde o fi celebrul-uitatul Sabin Gherman?Sigur are nevoie de citiva discipoli, care sa se sature de Romania, asa din cind in cind. Pentru cultura generala a unora, amintesc ca orice tara din lumea asta se compune din mai multe regiuni, unele mai dezvoltate, altele mai putin. Romania inseamna si altceva decit Transilvania, maghiari sasi si secui: inseamna si Moldova, asa cum e ea, atrage si ea destui turisti, chiar straini, inseamna si Dobrogea, unde ,de bine de rau, merg destui romani sa se balaceasca, inseamna si Muntenia si Oltenia, asa cu toti tiganii lor, inseamna si Maramuresul, unde vin tot mai multi nemti, francezi si restul sa se plimbe prin munti, chiar sa traga la o stina cu oi, inseamna multe alte lucruri, pe care, daca ne tot lamentam intruna ca la noi e asa si asa…, o sa le uitam. Cita vreme mai vin straini la noi, inseamna ca au ce sa vada, ca e diferit de ce au ei, asa cu gropi, cu hirtoape cum sint drumurile mioritice. Poate asta si vor, sa iasa din asfaltul perfect pe unde calca zilnic, la Paris, Luxembourg, Londra sau Praga.

  3. Am fost si eu la Cund, la Valea Verde. Este intr-adevar ceva exceptional – am petrecut 4 zile de vis la inceputul lui mai.

  4. Pingback: Tweets that mention Turism nemtesc in Transilvania: “Adevarata Romanie poate fi descoperita numai la sat” » Think Outside The Box -- Topsy.com

  5. Eu cred ca la noi e nevoie de mai multa incredere in noi insine, si un strop de patriotism ! Sa stiti ca nu peste tot in lume drumurile sint perfecte, si totusi sint vizitate de milioane de oameni! Dar cum sa-i atragem pe staini cand noi sintem primii care dam cu pietre in ce avem ? Daca mergeti in Paris, pe Champs Ellisee, pe portiunea de citeva sute de metri, veti fi uimiti sa vedeti cat de crapate dint dalele, daqr probabil nu se observa din cauza milioanelor de vizitatori ! Cu toate atentatele din Egipt, turistii se inghesuie, ca sa nu mai vorbim de portiunea de drum spre4 Luxor, unde autocarele sint insotite, in fata si in spate de masini cu niste militari atit de zdrentarosi, si cu niste arme aproape preistorice, ca ma gaqndeam ca mai degraba ii apar eu pe ei cu o pseta bine plasata in capul teroristilor, daca ne ataca ! Ca sa nu mai vorbim de Ungaria, care e adevarat ca are drumuri bune, dar in afara de pusta si “baltuta” lor, Balatonul, nu prea au altceva, dar stiu sa atraga turistii, stiu sa-ai vinda marfa ! La ei totul se lega de Ungaria, daca ii intrebi despre Notre Dame din Paris, precis vor face vre-o conexiune, si vor gasi vtre-un ungur de seama raspunzator ! Apropo, stiati Bell avea unh asistent ungur pe nume Oscar Kunyady ? Cand a probat telefonul,si-a sunat asistentul si stiuta fiind pasiunea americanilor pt prescurtari, a zis cuvintele magice “OK, ma auzi?”
    Deci OK vine de la unguri, nu de la americani, ne-a explicat un ghid din Budapesta, unde mai pui ca Parlamentul de la Londra a fost copiat dupa cel de la Buda !
    Asa se face turismul, laudind, nu denigrind, cum facem noi !
    Si e adevarat, fiecare zona din tara asta are frumusetile ei, dar Moldova a fost atit de Laudata, inca de pe vremea impuscatului, ca nu mai are nvoie de publicitate, in scimb uitam total de Sarmizegetusa, de Hateg, unde avem din nou zimbri, anul trecut s-au mai nascut trei pui, uitati de Cheile Nerei, de Retezat, de……….

  6. Traditia nu se afla numai in Transilvania, cine a fost prin Oltenia sau Moldova si a copilarit la bunici stie foarte bine traditiile cu care am fost invatati si care ne-au marcat copilaria.

    Eu personal am avut o copilarie superba in Oltenia si acum imi amintesc casele tipice oltenesti cu privorul inalt, stanoaga din fata curtii unde tzatzele stateau la barfa seara dupa munca, imi aduc aminte de razboiul la care bunica mea facea covorase si le punea in odaie, imi aduc aminte de carpetele alea tipic oltenesti care si acum mai le am pe peretii camerelor, imi aduc aminte traditiile care se respectau an de an.

    Bunicul meu a fost morar si un om priceput in ale vinului, in zona Dragasanilor culturile bogate de vie sunt din ce in ce mai putine iar din punct de vedere demografic e jale, tin minte cum de Revelion in beci aveam sampanie home-made tinuta pe toata durata toamnei si iernii in nisip, butoaie cu vin si tuica naturala.

    Stiam pana si toate soiurile de struguri(cand se faceau si le asteptam cu bucurie, perla se cocea prima la jumatatea lui iulie) stiam si aproape toate soiurile de prune(arjane, tuleu-gras, pietroase, vanatai, etc).

    Acum, cand ma gandesc la vremurile alea nu pot sa-mi scot din cap vocabularul satesc care mi-l amintesc cu placere si pe care-l voi purta mereu cu placere: uluca, stanoaga, zarzane, tecie, privor, beci, magazie, odaie, nuia, shusha, batatura, etc).

    Pretuiti fiecare zona cu bogatiile ei si redati adevarul si nu numai valorile cu influente vestice de origine germanica(sasi, svabi). Avem cultura noastra proprie.

    Cum spune Tudor Gheorghe: closca lui cu puii goi, este clota de la noi!

  7. in ultimii 7 ani am fost de 8 ori la Biertan si o juma’ de zi la Mamaia…
    si nu doar la Biertan; toata zona e plina de biserici fortificate, sunt vreo 40 de fapt (din care am vizitat cam 17-18), cetati, conace, cateva palate (in ruina ce-i drept), biserici monument. am avut chiar curajul de a merge cateva zeci de km pe un drum ne-asfaltat care trece prin centrul tarii (anuntat de un amarat de panou ruginit, de la inceputul anilor ’80)
    si de fapt am vizitat cam 80% din ce-i de vazut in Romania, sute de mii de km de mers cu masina, de cele mai multe ori pe niste drumuri groaznice
    sunt extrem de multe lucruri de vazut, foarte interesante comparativ cu multe tari din vest care traiesc din tursim. dar nu avem infrastructura, de multe ori serviciile sunt mizerabile, oamenii sunt lacomi si incearca sa se imbogateasca peste noapte dintr-o mica afacere…
    dar am avut si multe surprize placute, pensiuni de 3-4 margarete care depaseau lejer hoteluri de 4 stele din centrul Vienei.
    dar ca sa faci turism in Romania iti trebuie incrancenarea unui pitbul. trebuie sa ai maxima rabdare, sa cauti informatii si harti, sa ai rabdare sa intrebi 20 de oameni intr-o localitate despre vreun obiectiv turistic pentru ca primii 19 nu vor sti nici ca exista. nu exista indicatoare, nu exista programe de vizitare, de multe ori sunt inchise si nu se stie la cine e cheia…
    ca sa urci pe munte stai la cozi de ore bune la telecabina, bacul peste dunare are propria vointa
    Romania e un taram de basm, minunat. dar intocmai ca o poveste, te pune la grele cazne si incercari daca vrei sa-l descoperi.

    • de fapt, sunt peste 180 de biserici fortificate (numarul lor exact nu se stie exact, pentru ca depinde de cine le numara: unii le incadreaza pe unele la biserici fortificate, pe altele la bisericii cu fortificatii etc)

  8. Pingback: Secretul unguroaicei Rozalia din Crit: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, ca avem mult de lucru” » Think Outside The Box

  9. Pingback: Cine-l bate pe printul Charles, la popularitate, in Viscri » Think Outside The Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger