Turcia blochează accesul la Twitter

0

Turcia a restricționat accestul la Twitter la câteva ore după ce premierul Recep Tayyip Erdoğan a amenințat că va “etirpa” platforma de social media, pe care au fost postate înregistrări ce afectează reputația guvernului, scrie The Guardian. Unii useri care au încercat să intre pe Twitter au fost redirecționați către un comunicat care ar fi aparținut autorității de reglementare în domeniul telecomunicațiilor din Turcia. Comunicatul cita patru ordine judecătorești pe baza cărora a fost blocat site-ul unde unii utilizatori au postat, în ultimele săptămâni, înregistrări audio și documente care ar fi demascat cazuri de corupție în cercul lui Erdoğan.

Acțiunea a fost invocată ca “măsură de protecție”, luată după ce unii cetățeni s-ar fi plâns că platforma de social media le-a încălcat intimitatea. Erdoğan a amenințat în mod repetat că va închide site-ul după dezvăluirea unor presupuse conversații ale sale din care ieșea vinovat de corupție. Acum două săptămâni, premierul a spus că s-a luat în calcul blocarea totală a unor site-uri ca Facebook sau Youtube. Inițiativa a fost respinsă de președintele Turciei, Abdullah Gul, dar Erdoğan a continuat cu amenințările în fața a mii de susținători ai săi adunați la un miting: “Le vom vântura pe toate. Comunitatea internațională poate spune una și alta. Nu-mi pasă deloc. Toată lumea va vedea cât de puternică e Republica Turcia.”

Înainte de asta, premierul turc a spus că guvernul era hotărât să înlăture materialele care indicau cazurile de corupție, pe motiv că ar fi fost ticluite de adepții unui cleric musulman cu influență din Turcia, Fethullah Gülen. Erdoğan i-a acuzat pe susținătorii acestuia că s-au infiltrat în poliție și în sistemul judiciar și au făcut acțiuni de spionaj, ascultând chiar și convorbirile sale telefonice de pe linii codate. Mișcarea Gülen a negat orice implicare.

Aflați mai multe amănunte pe The Guardian.

 

Puteți citi și:

Iranul a blocat din nou accesul la Facebook și Twitter

China are două milioane de angajați în “poliția internetului”


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger