Undeva în deşertul Mojave se află un tunel ciudat, care traversează 636 de metri de rocă prin muntele Copper. Dar acest tunel nu duce nicăieri. Pur şi simplu porneşte dintr-o margine şi se tot duce înspre o altă margine, fără să aibă (ori să fi avut vreodată) vreo utilitate. Singurul motiv pentru care acest tunel există este excentrismul lui William Henry ‘Burro’ Schmidt, cunoscut drept “omul cârtiţă”, care a dorit să îl sape.
Schmidt şi-a petrecut 32 de ani din viaţă săpând de unul singur tunelul prin granitul muntelui şi nu a prea vorbit despre activitatea sa. Când era întrebat ce face, spunea: “O scurtătură”. Încotro anume, nimeni nu a aflat. Schmidt a venit în California din Rhode Island, la sfârşitul secolului al XIX-lea, din motive de sănătate. Se crede că a început să sape tunelul în anul 1902, lângă o exploatare minieră pe care o avea. A săpat cu ajutorul utilajelor de la acea vreme, folosind inclusiv explozibil. Uneori, scotea resturile de rocă ducându-le în spate. Ulterior, a pus şine şi un vagonet de mină pentru a căra afară bucăţile de stâncă. Cei mai mulţi localnici ai zonei îl credeau nebun. Schmidt trăia singur şi avea “reputaţie” de sărac: folosea saci de făină pentru a-şi repara hainele şi conserve turtite, pentru repararea papucilor. Nu de puţine ori, a fost rănit de explozia dinamitei puse în stâncă, pentru că era prea zgârcit şi folosea fitile scurte. Localnicii i-au pus porecla “Jackass Schmidt”, iar, ulterior, el şi-a luat numele “Burro”.
Şi în prezent, tunelul lui este un mare mister şi continuă să stârnească curiozitatea oamenilor, care vin să îl viziteze. Toţi cei care au fost acolo sunt surprinşi de faptul că, deşi bărbatul nu avusese pregătire în domeniu, învăţase tehnica de-a lungul timpului, aşa că tunelul este foarte bine făcut. Şi totuşi, întrebarea rămâne: de ce ar vrea cineva să sape un tunel care să nu ducă nicăieri? Când o persoană se agaţă atât de tare de o sarcină atât de inutilă, este normal să apară o mulţime de întrebări. În perioada când Schmidt trăia, s-au născut legende despre bogăţii ascunse, depozite de aur, pe care el le-ar fi căutat sau protejat prin acest tunel, dar nimic în acest sens nu a fost găsit vreodată. Omul a continuat să ducă o viaţă modestă; iar cei care i-au analizat, ulterior, viaţa şi munca, nu au reuşit să descopere vreun motiv pentru săparea tunelului. În lipsa unor dovezi clare ale motivaţiei, lumea a trebuit să accepte faptul că Schmidt era doar obsedat de acest proiect ciudat. Poate că l-a pornit în căutarea unei comori şi l-a continuat din puterea obişnuinţei.
Nimeni nu ştie dacă omul a găsit vreodată aur; dar, când a ajuns cu tunelul la lumina zilei, de cealaltă parte a muntelui, în anul 1938, şi-a împachetat bruma de agoniseală şi a părăsit regiunea Copper Mountain, pentru a-şi trăi ultima parte a vieţii într-un oraş din apropiere. La un moment dat, şi-a luat un partener, pe nume Mike Lee, cu care făcea, pentru vizitatori, tururi ale tunelului. Schmidt a murit în anul 1954, luând cu el secretul săpării tunelului. O plimbare prin acest tunel durează cam 30 de minute, iar la ieşire vizitatorii sunt întâmpinaţi de o privelişte magnifică. Aşa că, deşi este situat într-o zonă izolată, tunelul Burro Schmidt este o atracţie turistică majoră: merg acolo vizitatori din toată lumea, iar tunelul a ajuns subiect de reportaje.
Sursa şi foto: Oddity Central
Puteţi citi şi:
Din ciudăţeniile lumii: “Disneyland-ul subversiv” al adulţilor