Trei români spre Africa, la cel mai mare raliu caritabil din lume

Dacă am aflat ceva din multele povești împărtășite la rubrica noastră de Eroi, este că românilor nu le e deloc frică. Azi avem un nou exemplu de temerari: trei tineri din Iași se pregătesc să plece, în ianuarie, spre Africa, în cel mai mare raliu caritabil al lumii, Budapesta – Bamako. Vlad, Cristian și Bogdan, care își spun RoadManians, vor parcurge 20.000 de kilometri și vor avea de înfruntat pericolele deșertului, dar și riscul de a fi răpiți.

 

de Roxana Bucată

 

Nu s-au speriat însă de avertizări și sunt gata să pornească în cea mai mare aventură a lor. Mai multe despre misiunea lor, ne spune Cristian:

 

Ce v-a determinat să vă înscrieți la acest raliu?

Bogdan ne-a propus într-o zis să mergem în Africa, iar noi am spus  “da”  fără să ezităm.  De ce Africa? Trecând peste victimizarea cu care suntem obișnuiți, trebuie să recunoaștem că cei mai mulți dintre noi suntem privilegiați. Vlad a petrecut o lună ca voluntar în cel mai mare spital din Ghana și a văzut că acolo sunt probleme mult mai mari decât la noi. Bineînțeles, pe lângă asta, eram în căutare de amintiri, de experiențe  și eram foarte motivați de dorința de descoperi locuri și culturi noi pe minunatul continent considerat  locul de naștere al umanității.

Ideea noastră s-a suprapus perfect cu expediția Budapest – Bamako, cel mai mare raliu caritabil din lume. 150 de echipe internaționale vor parcurge aproximativ 20.000 km, vor trece prin Africa de Vest, cu destinația finală Guinea Bissau. Acolo, fiecare echipă va întreprinde propriul act caritabil: numai în 2012 s-au donat echipamente medicale de 700.000 de euro, s-au construit fântâni, s-au renovat școli, s-au montat panouri solare și aparate de purificat apa, totul într-un spirit internațional al păcii și al cooperării.

Așa că ne-am gândit, am analizat, am calculat, am calculat din nou și am spus: se poate, mergem.

Fiecare dintre voi are tangențe cu adrenalina. Acest raliu, însă, este o provocare foarte mare. Cât sunteți de pregătiți?

Într-adevăr, toți trei am avut micile noastre aventuri, în mare parte în mediul montan. Eu fac escaladă sportivă pe marii pereți verticali ai țării, Vlad coboară în peșteri, iar Bogdan a urcat pe Kilimanjaro în vara lui 2009. Acum va fi ceva total diferit, într-un mediu pe care îl cunoaștem foarte puțin sau chiar deloc.

Mai avem de pregătit mașina, mai avem de lucrat la aptitudinile noastre de a conduce off-road, să facem vaccinurile, hârțogăreala, să obținem sponsorizări, deci cam totul. Se pare că partea pregătitoare este o aventură cel puțin la fel de mare ca și expediția propriu zisă.

La ce obstacole vă așteptați?

Se spune că aventura fără obstacole este ca mersul la Disneyland.  Vom avea de trecut peste  multe obstacole externe. Ghidul Expediției ne spune despre situația politică tensionată din Guinea Bissau, despre răpirile din Mauritania și Senegal, despre epidemiile de holeră și malarie, despre riscurile deșertului etc. Însă, credem că cel mai mare obstacol va fi cel intern. De obicei, înaintea un obstacol mai serios, omul doar își imaginează de ce este capabil și care îi sunt limitele. Odată depășit acest obstacol (dacă este depășit), atunci se schimbă și percepția sa cu privire la propiile limite.

 

 

Ați mai participat împreună la astfel de aventuri?

O singură dată, într-o mică expediție în peșterile din munții Apuseni, sub îndrumarea lui Vlad (speologul echipei). În peștera Moanei, trecând printr-un mic râuleț subteran și fiind uzi leoarcă, am uitat complet de claustrofobie, de frig, de lilieci, de infiltrațiile din tavan care ne picurau pe căști, și doar am trăit momentul acela, muți de încântare. Iar atunci când cuvintele pot fi înlocuite cu o privire, îți dai seama că se formează o echipă care poate să rămână unită.

Aventurile de acest fel sunt un test al relației dintre oameni. Credeți că veți rămâne prieteni?

Sperăm să rămânem prieteni, având în vedere că deja ne gândim la o altă aventură în Estul Îndepărtat. În momentul în care conștientizezi pericolul e mai ușor să previi eventuale certuri. Vom încerca să fim înțelepți, să fim calmi, să lăsăm loc de greșeală celuilalt și să nu o condamnăm. Chiar ne-am asumat roluri, responsabilități și chiar dreptul de veto (după modelul politic aflat la modă) în ceea ce privește unele aspecte /situații.

Suntem siguri că totul trece prin comunicare, prin încurajări sau prin muzică.

Prin ce aventuri ați mai trecut până acum? V-ați pus vreodată viața în pericol?

Niciodată nu ne-am pus în mod deliberat viața în pericol. Asta ori este dovadă de teribilism adolescentin, ori de inconștiență provenită din prea multă siguranță de sine. Noi credem că suntem destul de maturi încât să nu fie cazul.

Însă, situații limită au fost. Spre exemplu, eu am trăit o experiență oarecum tensionată când mi-a “fugit” piciorul pe un vâlcel abrupt în Piatra Craiului, iarna. După câteva momente de panică, totul s-a terminat cu bine. Vlad și Bogdan au fost mai norocoși și sperăm că expediția din Africa să nu schimbe nimic în privința asta.

Ce înseamnă aventura pentru voi?

Credem că aventura are două elemente cheie. Una ar fi “necunoscutul”. Cu cât mai puțin știi din ceea ce urmează, cu atât aventura va fi mai mare. Asta înseamnă să îți părăsești rutina zilnică și zona de confort, oricare ar fi aceasta. Nu înseamnă, însă, să pleci la drum nepregătit, fără să ai habar de traseu sau de pericole.

Al doilea element ar fi frica. Orice aventură necesită o doză de frică (nu chiar să îți depășești cele mai mari fobii). Puțină frică este de ajuns.

Și nu contează dacă ceea ce faci a mai fost făcut de alți oameni înaintea ta. Era exploratorilor a trecut. Dacă e ceva nou pentru tine, dacă pășești în necunoscut, cu o doză minimă de frică, atunci pășești într-o aventură.

Cum veți contribui la strângerea de fonduri?

Suntem optimiști în ceea ce privește lucrurile pe care vrem să le donăm: echipamente IT și medicale. Multă lume a aflat de inițiativa noastră și deja am început să primim donații: avem 13 PC-uri echipate complet și cinci laptopuri. Asta ne bucură extrem de mult, să vedem că mulți decid să se implice și poate îi vor inspira și pe alții să facă la fel.

Prima donație am făcut-o deja plătind taxa de înscriere în raliu, undeva la 2.500 de euro. Organizatorii, prin intermediul unul partener al expediției, Junior Chamber Internațional, donează în fiecare an plase de țânțari pentru combaterea malariei. De când a fost demarat programul, au fost donate peste 6.5 milioane de plase în țările care se luptă cu această malarie.

Mai mult decât atât, am primit promisiuni din partea unor companii care ne vor ajuta cu donații constând în echipamente medicale și cu suplimente nutritive pentru copiii aflați în zone de risc.

Puteți citi și:

Aventura, jobul full time al directorului Mongol Rally. Cum să treci pe lângă moarte și să râzi de ea

Fire Fairies, Mongol Rally la feminin: ”Ştim mulţi băieţi care n-ar face faţă acestui raliu”