În ultimii ani, presa românească a fost mai mult hulită decât lăudată: i s-au decretat constant declinul, derapajul, boala și chiar moartea. Luna aceasta, intră însă în librării o carte care își dorește să restabilească un pic echilibrul și să scoată în evidență autori de presă care au spus povești reale și importante despre societatea în care trăim. Superscrieri: Drumul generației noastre grupează cele mai bune texte premiate la Superscrieri între 2011 și 2014 de Fundația Friends For Friends. Cartea, care cuprinde 24 de materiale câștigătoare, o lectură obligatorie pentru scepticii privind presa românească.
Înainte să mergeți la lansarea cărții, care va avea loc pe 30 septembrie, ora 19, la Art Yourself Gallery, odată cu expoziția de ciorne ale autorilor din volum, vă propunem să mai luați odată pulsul presei românești, prin ochii celor 22 de jurnaliști din antologia Superscrieri. Toți autorii au fost invitați să răspundă la întrebarea ”Care crezi că sunt cele trei caracteristici identitare ale generației din care faci parte?”, iar mai jos le puteți citi părerile.
Suntem o sumă de identităţi. Iar ăsta e lucrul cel mai bun. O generaţie care ar semăna cu Armata Poporului mi s-ar părea lucrul cel mai trist. (Lorena Lupu, Trip pe sibutramină )
Cred că suntem mai liberi, dar nu știm exact ce să facem cu libertatea asta, ne exprimăm mai usor, altfel decât o făceau părinții noștri, și visăm mai mult. Asta cred că e cel mai important. (Tea Teodorescu, Christian Ciocan te iubește)
E o generație care n-a trăit războaie, n-a făcut revoluții, n-a schimbat lumea. Dar e o generație care vrea să conteze. Uneori se ia în serios mai mult decât e cazul. Generația noastră e tolerantă, preia din zbor ideile la modă, are în permanență nevoie de atenție. Mai presus de toate, e o generație egoistă. Dar e nedrept să judecăm acum această generație. E ca și cum, supărați pe propria echipă, am părăsi stadionul la pauză. (Cristian Delcea, Amurgul secolului Beligan)
Suntem liberi, inadaptați și acționăm doar când avem chef. (Teodora Neagu, Noaptea Fluturelui Mov)
Credem că ni se cuvin chestii fără să facem ceva pentru ele, nu știm nimic temeinic și ne place să trăim așa. (Ștefan Mako, Strada Cristinei)
Explorare. Nerăbdare. Idealism. (Ani Sandu, Trei într-o ghenă)
Oamenii cu care-mi place să lucrez au mintea deschisă, o tonă de empatie și curajul de-a ieși mereu din zona lor de confort. (Luiza Vasiliu, Astrofizicienii)
Nu avem certitudini. Nu ne compromitem. Nu știm cum arată viitorul. (Elena Stancu, Am crescut lângă un tată violent)
O să zic aşa: sunt jurnalist, calitate care mă obliga în exerciţiul profesional zilnic să nu asum tabere, ci să le navighez. Am trecut prin oameni care au luptat în războaiele mondiale, am trecut prin interbelici, am trecut prin supravieţuitori ai Holocaustului, amtrecut şi prin făuritorii sau victimele totalitarismelor de peste tot. Şi-am descoperit că, de fapt, singurele chestii identitare ale generaţiilor se transmit de la o generaţie la alta – cu alte cuvinte, ele caracterizează generaţiile dintotdeauna. Restul, diferenţele, alteritatea sunt produse punctuale, ne-esențiale ale vremurilor şi locurilor. Nu pot să zic că-mi văd contemporanii de aceeaşi vârstă caracterizaţi de pasiunea pentru muzică alternativă sau ţoalele de la H&M. Dar îi văd marcaţi, de pildă, de sentimentul că duc lumea înainte într-un fel în care n-au făcut-o generaţiile anterioare. La fel au crezut, desigur, şi cele anterioare. Suntem ca nişte procesoare Intel, dacă vrei: toate ştiu să calculeze ecuaţii sofisticate, doar că de la generaţie la generaţie o fac mai rapid şi cu mai puţine resurse consumate. Eroarea matematică şi supra-încălzirea rămân, însă, constante. (Vlad Stoicescu, Cititorul de la Basarabasa)
Mobilitate, conectare la cultura globală, risipă. (Radu Ciorniciuc, Bruce Lee, regele canalelor și Al doilea masacru al cailor)
Generația asta e mai puțin complexată despre ce înseamnă a fi român. (Philip O’Ceaillagh, Victima)
O să consider că ne referim la generația globală. Deocamdată, caracteristicile ei sunt date de tehnică. Cei care au acces la rețea au în comun tehnologia care le dă acces. Se conturează și o ideologie a libertății digitale, dar puțină lume o bagă în seamă. La nivel macro, doar se testează canalul de comunicare cu mesaje amuzante, restul e neglijabil. (Vlad Ursulean, Tinerii adormiți aruncă cu pietre. We are fucking angry!)
Dacă ne referim la jurnalism, ar fi: încăpățânarea de a rămâne jurnaliști, nevoia de a sta pe teren și încercarea constantă de a găsi povești și de a contura personaje. (Oana Sandu, După 15 ani și Echilibru)
Vibe-ul, curajul și nebunia. Generația noastră nu se împiedică în obstacole ci, dimpotrivă, îi place să riște, să se arunce cu capul înainte și să nu se mai uite în urmă. E o generație din care fac parte jurnaliști extrem de curajoși. Ei sunt în stare să-și înghesuie oricând șosetele, obiectivul și-o lingură în rucsac și să plece la drum, în căutarea celor mai relevante povești. De cele mai multe ori, o fac pe banii lor, dar asta nu i-a împiedicat niciodată să se întoarcă cu reportaje care, iată, ajung să fie premiate și apoi publicate într-o carte. (Lina Vdovîi, Transnistria. Republica torturii)
Mă tem de generalizări aşa că am să vă spun cu ce vrea să se identifice generaţia mea. Aş vrea să fim generaţia care se uită în urmă fără ruşine. Aş vrea să fim generaţia căria nu îi este frică să-şi asume poteca stâncoasă şi drumul neted dar la finalul căruia te aşteaptă eşecul. Aş mai vrea să fim generaţia care să umplem de conţinut sloganul „mândru că sunt român”, să fim cei care ne asumăm până la capăt istoria reală a ţării şi să scriem una nouă demnă. (Attila Biro, Lista torționarilor care trăiesc)
Sunt constrâns să fac parte dintr-o generație? Pentru că nu prea aș vrea să fac. Și, uite, nici nu prea fac. (Andrei Crăciun, Cititorul de la Basarabasa)
Comunicare. Revoltă. Umor. (Ioana Cîrlig, Young Mothers)
Habar nu am, nu mă cunosc bine nici pe mine, darămite o generație întreagă. Ce cred însă cu tărie este că generația asta e ultima care mai poate schimba România în mod profund. Noi încă știm de unde a, venit și vedem către ce vrem să ne îndreptăm. Și poate mai e ceva: generația mea a învățat să ceară, dar începe să conștientizeze că trebuie să și dea. (Laurențiu Colintineanu, Amintiri toxice)
Accesul la informație, viteza, opțiuni aparent nelimitate. (Sintia Radu, Dincolo de ceață și Schimbarea Ralucăi)
Rezistența. La sprint, la orori, la mulțimea de voci care proclamă zilnic moartea ziarelor, moartea entuziasmului și, peste toate, moartea și atât. Naivitatea. Fără de care am trăi mai mult în realitate și mai puțin în imaginație. Franchețea. Nocivă în tandem cu naivitatea, dar neletală când vine cu rezistența. (Anca Simina, Țara din capul lor)
a) Are oameni frumoşi, diferiţi, unici. Nu mai există o masă amorfă de oameni gri cu aceleaşi trăsături şi acelaşi fel de a fi. b) Este mai educată şi are o deschidere mai mare către lume. c) Nu are, încă, un sistem de principii şi valori foarte bine închegat, dar lucrează cu hărnicie la asta. (Iulian Enache, Năstase. Români, nu iertați și nu uitați)
Teama de ridicol. Pot vorbi doar despre generaţia din care fac parte, cea a “decreţeilor”. Noi am învăţat dedublarea odată cu alfabetul: una vorbeam în public, alta şopteam în gaşcă. Tot ce era oficial şi obligatoriu etichetam ca ridicol.
Teama de ridicol şi refugiul într-un grup intim sunt cauzele pentru care generaţia noastră nu a furnizat lideri politici de anvergură. Politica e un spaţiu al ridicolului depăşit, iar adevăraţii lideri nu se dedublează şi nici nu au nevoie de refugii pentru a juca jocul măştilor.
Am vrut tot. După 1989, pentru că eram consideraţi “nepătaţi”, societatea a cerut totul de la noi. Acum, când mă gândesc, cred că aşa am ajuns ca şi noi să vrem totul de la viaţă: pentru că ne-am asumat această presiune. Şi pentru că, după 45 de ani, părea din nou că totul e posibil: şi familie, şi carieră, şi credinţă, şi bani, şi prieteni, şi călătorii, şi sănătate, şi timp, şi pasiune, şi implicare.
Concluziile sunt premature, cu o excepţie: la nivel colectiv, am eşuat. Cea mai simplă dovadă e lipsa modelelor de conştiinţă.
Risipirea, ca o consecinţă a primelor două. E drept, am mers în direcţia bună, dar în primii zece ani de după revoluţie n-am făcut decât să ne eliberăm de furie. Şi am recâştigat, fizic, câte un fragment de Românie. E drept şi că, după 2000, lucrurile s-au mai liniştit şi am început să călătorim. Am câştigat, mental, şi câte un fragment de lume. Dar aceste realizări au fost compensatorii, individuale şi dezordonate.
Dacă ar fi ca generaţia noastră să mai primească o misiune – un “task”, cum se zice în multinaţionale – aceasta ar consta în recompunerea fragmentelor preţioase de care dispune. (Mihnea Măruță, Ficțiunile a trei generații)
***
„Superscrieri: Drumul generației noastre” este disponibilă în rețelele Cărturești și Humanitas. Încasările de pe urma vânzării vor fi redistribuite către un premiu la Gala Premiilor Superscrieri 2016. Cartea este un proiect al Fundației Friends For Friends, împreună cu BRD Groupe Société Générale.