Tranzitul planetei Venus, ultimul pentru următorii 100 de ani

0

Un moment istoric pentru specialiştii în astronomie, dar şi pentru cei pasionaţi de evenimentele care se întâmplă în Calea Lactee: Venus va tranzita, în 5 – 6 iunie (adică săptămâna viitoare), cerul de deasupra noastră, la fel cum a făcut-o şi în anul 2004 (foto). Trecerea planetei va fi vizibilă cu ochiul liber din anumite zone de pe glob, dar sunt indicate măsuri de protecţie pentru a privi evenimentul.

 

 

Pentru cele două Americi, tranzitul va fi vizibil în data de 5 iunie, iar pentru Europa, Africa şi vestul Australiei, în 6 iunie. Primul eveniment de acest fel a fost înregistrat de către astronomul britanic Jeremiah Horrocks, în anul 1639. Tranzitul apare când Soarele, Pământul şi planeta Venus sunt aliniate (din poziţia privitorului de pe Pământ); atunci putem observa planeta Venus ca un punct mic şi negru care se mişcă încet pe suprafaţa discului solar.

Pentru toţi cei care azi suntem în viaţă, este ultima şansă de a surprinde evenimentul cosmic, pentru că următoarea astfel de trecere va avea loc în anul 2117, pe care, în principiu, nu îl vom apuca – decât dacă ştiinţa va găsi brusc miraculoasa formulă a vieţii fără moarte. Pe site-ul NASA, la secţiunea NASA Venus transit, se poate consulta harta cu vizibilitatea acestui tranzit al planetei Venus. Sfaturile specialiştilor sunt, ca de fiecare dată, să nu ne uităm direct la soare, ci să folosim mijloace de protecţie pentru ochi. Putem utiliza un binoclu, putem privi evenimentul printr-un telescop sau cu ochelari speciali pentru eclipse.

 

Sursa şi foto: Discovery News


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger