Train Delivery: Cel puţin 5 motive să mergi în weekend la Gara de Nord

1

Începând de mâine, Gara de Nord va deveni, pentru trei zile, o destinaţie în sine, nu doar un nod de legătură în reţeaua drumurilor. Pentru al doilea an consecutiv, Fundaţia Cărtureşti, responsabilă şi pentru Street Delivery, cea mai populară tradiţie urbană a Bucureştiului, şi CFR, organizează Train Delivery.

 

10483619_548363568602664_3698342006627121645_n

 

Adică îi invită pe pasageri ca, în timpul de aşteptare, să cunoască mai bine nu doar cea mai mare gară din România, ci şi să ia pulsul Bucureştiului prin dezbateri, proiecţii de filme, arte, muzică şi discuţii, iar bucureştenilor le propun să-şi mute agora pe peronul 14, cel mai încăpător peron al Gării de Nord. La fel ca Street Delivery, Train Delivery scrie un scenariu alternativ despre cum ar putea arăta oraşul dacă în centrul preocupărilor celor care-l organizează şi administrează s-ar afla locuitorii, de la copii, la vârstnici, de la hipsteri, la grafferi, şi n-ar prima complexele rezidenţiale, turnurile de birouri şi şuvoaiele de maşini.

Când eram copil, apropierea gării mă trimitea invariabil în cele mai palpitante călătorii, indiferent dacă aveam de mers doar câţiva kilometri, dacă roţile sacadau printre munţi sau dacă traseele erau pur şi simplu imaginare. Treptat, ruta de tren dintre Olteniţa, oraşul unde m-am născut, şi Bucureşti, a devenit legendară pentru durata-record în care parcurgea cei 60 de kilometri (trei ore), atâta timp cât călătorii puteau trage semnalul de alarmă după pofta inimii, pentru a coborî între staţii, şi pentru numărul uriaş de blatişti, care i-a dedicat trenului personal un întreg reportaj la TV. Trenul a început să iasă astfel din schemă, făcând loc microbuzului, “naveta” înghesuită şi grăbită care a transformat deplasarea din plăcere în nevoie strictă. Însă nici după toţi aceşti ani, n-am reuşit să găsesc un echivalent al plăcerii pe care ţi-o dă tihna vagonului, cu mirosul lui specific, cu scaunele aşezate astfel încât să-ncurajeze dialogul între necunoscuţi, cu ritmul care te îndeamnă să citeşti mai ceva ca la biblioteca publică. Desigur trenurile care străbat România au nenumărate poveşti gata să atenueze din aura asta romantică şi la rândul meu aş putea scrie câteva nuvele cu un laptop furat, un rucsac subtilizat şi-mprăştiat prin vagoane, un controlor gata să scoată uleiul de plajă pentru a-mi face masaj şi-un altul care-ncălca generos legea politeţii, cu mângâieri pe creştet, nuvele cu întârzieri legendare şi munţi de seminţe îmbibate în duhoare de bere la pet, cu trenuri personal burduşite de 1 Mari în drum spre mare. Însă, la urma urmei, călătoriile memorabile sunt cele cu personalitate, departe de confortul uniform, care sfidează graniţele şi temperamentele oamenilor. Train Delivery e ocazia perfectă să ne-amintim drumuri cu trenul din mitologiile personale şi să transformăm Gara de Nord, prin care trec zilnic 10.000 de oameni, într-un spaţiu de legătură nu doar a trenurilor, ci şi a oamenilor. Dacă toate astea vi se par prea ambigue, am găsit alte cinci motive concrete să veniţi cu sau fără bagaje pe Peronul 14.

 

Premiera documentarului “Fundaţia Bruce Lee”

 

 

“Sub Gara de Nord trăiesc copiii avortați de societatea românească după Revoluție. S-au făcut mari și au clădit un imperiu subteran, cu legi și ierarhii proprii. Trăiesc din droguri și sunt distruși de droguri,” arată pagina de Facebook a evenimentului, de unde puteţi afla mai multe informaţii despre proiecţia filmului realizat de Casa Jurnalistului. Iar dacă poveştile oamenilor din subteranele Gării de Nord au ajuns până acum la noi, mai ales prin presa străină şi setea de senzaţional a tabloidismului, e timpul să-i cunoaştem mai bine, să lăsăm la o parte prejudecăţile şi să-nţelegem că poveştile lor au ulte de spus despre lumea în care trăim. Proiecţia documentarului va avea loc sâmbătă, la ora 17, la Salonul Regal al Gării de Nord, la mijlocul culoarului care merge de la McDonald’s spre ieșirea de la coloane, pe partea stângă. Invitaţii vor fi Radu Ciorniciuc (reporter, Casa Jurnalistului, autorul materialului Bruce Lee, Regele Canalelor), Diana Velica (fondatorAcademics Stand Against Poverty), Alina Dumitriu (psihoterapeut, Sens Pozitiv), iar moderator va fi Cristian Neagoe.

 

Un tren devine “muzeu” în timp real

 

1014659_624255104252768_1216344005_o-1024x683

 

Timp de trei zile, un tren va fi garat pe linia 14, unde vă puteţi plimba prin fiecare vagon, convertit fie în spaţiu de expoziţii, fie în restaurant, fie în instalaţie de artă. În tot acest timp, va avea loc “schimbarea la faţă” a trenului scos din uz, prin intervenţia unora dintre cei mai buni artişti de stradă roâni, care vor desena exteriorul trenului. Cu Sweet Damage Crew, IRLO, Kero, Pisica Pătrată şi mulţi alţi grafferi veţi vedea, în timp real, cum prind viaţă suprafeţele banale sub culoarea spray-urilor.

 

Un film împreună, cu Vlad Petri şi Gabi Basalici

 

10300244_10152551832983343_1290523076721751495_n

 

Artskul a invitat la catedră doi tineri cineaști, Vlad Petri și Gabi Basalici, autorii documentarului “București, unde ești?“. Lansat în februarie la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam, câștigător al premiului publicului la Festivalul de Film European, prezentat la TIFF, producția regizată de Vlad Petri și montată de Gabi Basalici tratează subiectul protestelor de stradă din capitală din iarna lui 2012. Împreună cu Vlad şi Gabi, poţi lucra la un film documentar realizat în acest weekend: vei învăţa cum să filmezi, cum să montezi, cum să stabileşti o relaţie de încredere cu protagoniştii. Mai multe informaţii despre programul atelierului, puteţi afla de pe pagina de Facebook a evenimentului.

 

Salonul Poneiului Roz: Creativii şi cultura oficială

 

ponei

 

Duminică, de la ora 17, la Salonul Regal de la Gara de Nord, Corina Şuteu, expert în management cultural, propune o discuţie deschisă pe o temă la fel de arzătoare ca în 2008, când Poneiul Roz făcea valuri în mass media. La Salonul Poneiului Roz: Creativii şi cultura oficială, vor participa Farid Fairuz (Mihai Mihalcea, primul director al Centrului Naţional al Dansului), Linda Barkasz (Nuclearfairy, artist visual, autoarea Poneiului Roz) şi Mihai Chirilov (director TIFF și director artistic Making Waves). Invitat special la dezbaterea menită să ne pună pe gânduri despre cum sunt elaborate oficial politicile culturale şi ce pot face artiştii independenţi pentru a-şi face vocile auzite, va fi Poneiul Roz – filosof, vedetă de televiziune, prieten cu Marcel Duchamp, creator de controverse şi emblema artelor emergente made in RO.

 

Explorarea unor spaţii aproape necunoscute de la Gara de Nord

 

10526133_548384065267281_2886915247764656782_n

 

Puțini dintre ei știu că Gara de Nord a rezistat bombardamentelor Aliaților în 1944 și că Ceaușescu plănuia să o dărâme. Și mai puțini au intrat în Salonul Regal construit special pentru vizita Împăratului Franz Joseph al Austro-Ungariei, un spațiu fabulos în care Carol I își aștepta cuminte trenul personal şi unde au fost întâmpinaţi toţi preşedinţii de stat care au sosit în România cu trenul. Aproape nimeni nu mai știe că la etajul Gării de Nord se află o sală de spectacole de 450 de locuri sau că Muzeul CFR găzduiește una dintre cele mai interesante diorame cu trenuri electrice în miniatură din România. Toate acestea pot fi vizitate la Train Delivery, eveniment al cărui program complet îl puteţi consulta aici.


Un comentariu

  1. frumoasa initziativa! bravo! dar am o intrebare:La Salonul Poneiului Roz, pe poza din articol este paraca si o zvastika pe trupul poneiului! sau mi se pare mie?
    thanks for sharing
    carol

Leave A Reply