“Trăiesc alături de urși și între urși” – Leonardo Bereczky, fondatorul singurului orfelinat de urşi din Europa

Singurul centru pentru urșii orfani din România care funcționează de peste 10 ani în Munții Hășmaș, la câțiva kilometri de izvoarele Oltului, încearcă să salveze populația de urs, amenințată de intervenția omului. Distrugerea habitatului este una dintre principalele cauze ale dispariției urșilor, iar “orfelinatul” din Harghita încearcă să minimizeze aceste efecte prin preluarea puilor orfani și reintegrarea lor în natură. Peste 80 de pui au fost reintegrați de la înființarea centrului, iar în 2013, 10 pui au fost salvați, dintre care 8 s-au reîntors în natură. În prezent, la centru trăiesc 12 pui de urs orfani, pe care Leonardo Bereczky, coordonatorul orfelinatului, și echipa sa formată din patru oameni îi îngrijesc până vor fi pregătiți să se întoarcă în habitatul natural. În 2013, WWF România s-a alăturat centrului prin care susține salvarea și reintegrarea urșilor în natură.

 

 

 

Care sunt pericolele principale la adresa urșilor bruni din România?

Leonardo Bereczky: Cel mai mare pericol este pierderea treptată a habitatului. În afară de asta, aș enumera shimbările de comportament induse de intruziunea oamenilor în habitat (turism, exploatări forestiere, vânătoare etc), shimbări de comportament care au ca efect principal fenomenul de habituare și ca urmare apariția situațiilor conflictuale. Aceste conflicte descresc aprobarea publică în ceea ce privește carnivorele mari. Pericole mai sunt braconajul, viitoarele bariere prin autostrăzile care se proiectează în viitorul apropiat și care vor tăia habitatele în lung și-n lat, și poate managementul cinegetic destul de eronat, orientat spre recoltarea exemplarelor mari din populație și care pot avea efecte neprevăzute din punct de vedere genetic și al structurii populației.

Cum au evoluat aceşti factori problematici în ultimii ani?

Leonardo Bereczky: Aceste probleme s-au dezvoltat odată cu evoluția cadrului socio-economic al României și odată cu apariția tehnologiei moderne în toate domeniile. Să ne gândim doar că, acum 30 de ani, eram în era comunistă, cu caracterul său socio-economic subevoluat, comparativ cu țările vestice, perioadă în care toată lumea avea un serviciu, pădurile erau gestionate de către un singur gestionar – Romsilva, iar turismul era aproape arhaic și rudimentar. Odată cu căderea acestui sistem, industria țării s-a dezmembrat, oamenii au rămas fără locuri de muncă în orașe întregi (ex. orașe miniere, care sunt situate exclusiv foarte aproape, sau chiar în habitatele ursului). În asemenea zone, presiunea spre natură a crescut considerabil, oamenii încercând să trăiască din resursele ei. În același timp, s-au retrocedat pădurile, fiecare obște sătească primind înapoi pădurile care odinioară aparțineau satului. Acestea încearcă să trăiască fiecare din pădurea pe care a primit-o. Astfel, deranjul a devenit omniprezent în habitat, oriunde ne-am duce. Pe lângă asta, apariția echipamentelor și utilajelor moderne a făcut posibilă exploatarea în orice perioadă a anului. Lumea modernă a adus cu ea și un turism haotic, vehicule de teren cu care oamenii pot urca acolo unde, până acum, slănina de pe burtă și condiția fizică precară nu le permiteau.

 

 

Cât de periculos este turismul pentru habitatele naturale?

Leonardo Bereczky: Acest fapt s-a asociat și cu un fenomen ”modern”, în care sălbăticia nu mai este locul de care omul vrea să scape refugiindu-se în orașe, ci locul unde, în contrast cu vremurile trecute, omul vrea să se refugieze din forfota urbană. Natura a început să fie din ce în ce mai iubită, însă, ca să cităm cuvintele lui Deloria, “iubită până la moarte” (loved to death). Apar din ce în ce mai multe resorturi turistice punctiforme (căbănuțe, pensiuni, pârtii de schi etc.) care apoi se unesc, formând bariere antropice lungi și care aduc deranjul în habitat la scară largă. Oamenii iubesc atât de tare natura, încât sunt omniprezenți în ea, dar, din păcate, astfel o sufocăm și o distrugem. Ursul, un animal extrem de inteligent și oportunist (ca și omul, dealtfel), este extrem de sensibil la acest fenomen. El va învăța repede (și a și învățat), că omul nu mai este cel care vrea să-i ia viața cu orice preț (ca înainte de secolul 20, când carnivorele erau exterminate, fiind considerate dăunători periculoși), ci alături de el poate să obțină hrană și energie cu mai puțin efort decât pînă acum. Iată de ce apar din ce în ce mai mulți urși alături de așezări omenești, creînd tot felul de situații conflictuale. Nu pentru că nu au ce mânca, așa cum apare deseori în media.

Centrul are misiunea destul de dificilă de a combate aceste efecte. Din ce fonduri sprijiniți activitatea centrului?

Leonardo Bereczky: Centrul are doi finanțatori principali la momentul actual: Fundația Vier Pfoten International și compania de bere Ursus. În afară de asta, din cei 2% care se pot dona de către orice cetățean din impozitul pe venit, donatori particulari și tot felul de granturi mici pentru care încercăm să aplicăm mereu.

Puii de urs trăiesc în ţarcuri ce ocupă o suprafaţă foarte mare. Ei sunt atent monitorizaţi, pentru a avea toate condiţiile de siguranţă pe parcursul creşterii. Monitorizarea se asigură de către specialiştii centrului de la distanţă, acest lucru fiind necesar pentru ca puii de urs să îşi dezvolte toate instinctele înnăscute. Un pui de urs petrece în medie doi ani în cadrul centrului. Pe măsură ce creşte, el trece în ţarcuri tot mai mari, ultimul pas fiind libertatea. Hrana îi este oferită în aşa fel încât să o găsească singur, pentru a-i imprima autonomie şi independenţă. Eliberarea se face în momentul în care specialistul consideră că ursul este apt sa se reîntoarcă în pădure şi să se protejeze singur. După eliberare, urşii sunt echipaţi o anumită perioadă cu sisteme de teledetecţie şi monitorizaţi, pentru a se asigura adaptarea lor fără probleme.

Ce șanse are ursul brun să supraviețuiască în România?

Leonardo Bereczky: Privind aspectele descrise mai sus, deși momentan populația de urs este una extrem de bună în țara noastră, viitorul ursului poate fi pus sub semnul întrebării, dacă nu ne gândim serios la toate fenomenele descrise. Eu sunt optimist de fel, dar totuși nu sunt convins că peste 100 de ani ne vom putea mândri cu aceeași populație cu care o avem acum. Dacă ne uităm la vestul Europei, unde urșii au dispărut, poate ar trebuie să ne dea de gândit. Dacă ne gândim la aspectele demografice și la populația umană în continuă creștere, iar ar trebui să reflectăm dacă pe piramida trofică, unde ursul și omul sunt singurii aflaţi în vârf (în cadrul european), vom mai avea loc cu toții. Pe vârful unei piramide sunt puține locuri. Dar bineînțeles, asta e doar părerea mea, alții spun alte lucruri poate.

 

 

Cât de mult timp petreceți cu urșii?

Leonardo Bereczky: Eu am conceput, înființat și construit centrul pentru urși. Mi-am dedicat viața urșilor, studiindu-i și observându-i încontinuu. Trăiesc alături de urși și între urși. Astfel, întrebarea despre cât timp petrec alături de ei nu prea își are sensul.

Cum arată viața urșilor la orfelinat?

Leonardo Bereczky: În orfelinat, urșii trăiesc în țarcuri vaste, în care cadrul natural este identic cu cel din mediul înconjurător. Aici, ursuleții trăiesc și își dezvoltă instinctele înnăscute așa cum ar face-o liberi alături de mama lor. Acest spațiu în care cresc prezintă o expansiune dinamică în concordanță cu necesitatea ecologică a animalelor, iar după o perioadă de 1,5-2 ani el se deschide spre libertatea totală. Astfel ursuleții ajung veritabili reprezentanți ai speciei lor.

Foto: Leonardo Bereczky