Traficant prins cu 13% dintr-o întreagă specie în geantă

0

Ţestoasele-plug (angonoka), care trăiesc în Madagascar, sunt una dintre speciile aflate în cel mai mare pericol de dispariţie de pe planetă; din păcate, traficul ilegal cu exemplare ale speciei este o problemă care accelerează declinul acesteia. Poliţia thailandeză a reuşit să prindă un traficant cu 54 de astfel de ţestoase, toate trimise din Madagascar – adică 13% din întreaga populaţie a speciei, care se ridică la 400 de exemplare în libertate.

 

 

Bărbatul de 38 de ani a fost arestat pe aeroport în Bangkok, unde voia să ridice un bagaj care conţinea cele 54 de ţestoase, împachetate (foto sus). Potrivit organizaţiei TRAFFIC, bagajul aparţinea unei femei care zburase din Madagascar înspre Thailanda şi care, la rândul ei, a fost arestată. Autorităţile cred că micile ţestoase ar fi urmat să ajungă la vânzare ca animale exotice de companie.

„Felicităm autorităţile thailandeze pentru captură. Cei care stau în spatele acestui act de trafic ilegal au furat, practic, peste 10% din populaţia de ţestoase-plug aflată în libertate. Ar trebui să fie pedepsiţi aspru”, consideră Chris Shepherd, reprezentantul TRAFFIC. Thailanda este un nod important al traficanţilor de specii, fie ca şi ţară de tranzit, fie ca şi destinaţie. Un traficant prin în Thailanda poate face patru ani de închisoare şi poate primi o amendă de până la 1.300 de dolari, conform legilor actuale în vigoare, care au fost adeseori criticate de organizaţiile internaţionale că sunt prea blânde pentru a descuraja traficul ilegal cu specii vulnerabile.

 

Sursa şi foto: TreeHugger


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger