Mai mulți americani decât anul trecut cred că lumea se încălzește, procentul lor crescând la 83% față de 75% anul trecut. Convingerea lor este influențată de dezbaterile politice, dar și de rapoartele de anul acesta care arată că temperaturile din 2010 sunt la întrecere cu cele din 2005 pentru titlul de cele mai ridicate din 1880 până în prezent.
Anul acesta a fost unul record pentru americani și în ce privește exenimentele extreme, aceștia confruntându-se cu uraganul Irene care a devastat coasta de est, iar oamenii de știință spun că astfel de evenimente vor fi tot mai frecvente din cauza schimbărilor climatice.
Statele Unite au suferit 10 dezastre naturale în 2011 cu pierderi economice de peste 1 miliard de dolari, potrivit Serviciului Național de Meteorologie.
Spre deosebire de alte teme care îi dezbină pe republicani și democrați, schimbările climatice îi unesc pe votanții ambelor partide. 72% dintre republicani cred în încălzirea globală și 92% dintre democrați cred acest lucru. Încălzirea globală ar putea fi o temă importantă la alegerile de anul viitor întrucât 15% dintre americani cred că este o preocupare principală.
De asemenea, 71% dintre americani consideră că schimbările climatice sunt provocate de om, pe când 27% cred că sunt evenimente naturale.
Foto: Flickr / Nasa Goddard Photo and Video
Sursa: Reuters