Peste 170 de ţări au căzut de acord vineri să accelereze o interdicţie globală a exporturilor de deşeuri periculoase, printre care şi electronice vechi, în ţările în curs de dezvoltare. Organizaţia de mediu Basel Action Network a fost cea care a cerut acordul, încă din 1989, iar Elveţia şi Indonezia au fost cele care l-au împins în faţă.
Acordul vrea să se asigure că ţările în curs de dezvoltare nu vor mai fi gropi de gunoi pentru deşeurile toxice, printre care se numără substanţe chimice industriale, computere şi telefoane mobile defuncte sau vase bogate în azbest. Delegaţii reuniţi la conferinţa de mediu a ONU din Cartagena, Columbia au stabilit că interdicţia, tărăgănată în ultimii 15 ani, va fi aplicată numai după ce alte 17 ţări se vor alătura aşa-numitei Convenţii Basel 1989. 51 de ţări au ratificat deja amendamentul din 1995 care a impus Convenţia Basel, o înţelegere care le cere statelor să-şi gestioneze deşeurile acasă în loc să le trimită peste graniţe.
SUA, cel mai mare exportator de deşeuri electronice, nu a ratificat nici măcar convenţia originală. Statele Unite nu au nici un fel de regulă privind exportul acestor deşeuri, trimise în mare parte în China, dar şi în Africa şi America Latină. Interdicţia globală a fost susţinută puternic, pe de altă parte, de ţările africane, China şi Uniunea Europeană, care interzic deja exporturile toxice, la care s-a alăturat şi Columbia, gazda conferinţei. Pe lângă SUA, oponenţii sunt Canada, Australia, Noua Zeelandă şi Japonia, alăturându-se recent şi India. Un semn îmbucurător este că poziţia Japoniei s-a mai înmuiat din 2008 încoace, de la ultima întâlnire din Bali, Indonezia.
Necesitatea unei astfel de măsuri a intrat în centrul atenţiei în 2006, când sute de tone de deşeuri au fost deversate dintr-un petrolier închiriat de compania olandeză Trafigura Beheer BV în principalul oraş al Coastei de Fildeş, Abidjan, omorând cel puţin 10 oameni şi îmbolnăvind alţi zeci de mii. Companiile de transport s-au opus interdicţiei, dorind în continuare să trimită vase defuncte în India, Pakistan şi Bangladesh. Săptămâna trecută, încă şase oameni au murit pe plajele din Bangladesh din această cauză. Convenţia Basel le permite celor 178 de ţări memre să interzică importurile şi îi obligă pe exportatori să ceară consimţământul înainte de a expedia materiale toxice.
Sursa: Huffington Post
Foto: Flickr/mugley