Toriul este un metal radioactiv care se găsește din abundență în natură și a fost descoperit în anul 1828 de către un chimist suedez, Jons Jakob Berzelius. Numit după zeul nordic al tunetului (Thor), minereul a rămas cumva în umbra mult mai mediatizatului său văr, uraniul, dar, în ultima vreme, oamenii de știință au început să se întrebe dacă nu cumva toriul ar putea schimba jocurile în industria energetică.
Calitățile recunoscute ale toriului, spun cercetătorii, sunt că este foarte sigur, curat și ieftin. Ar putea, astfel, să devină o resursă importantă pentru energia nucleară, considerată motorul viitorului omenirii de către mulți oameni de știință. Toriul se găsește în roci sub formă de toriu-232, iar vechimea existenței sale pe Pământ merge cu miliarde de ani în urmă. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (IAEA) a estimat că toriul este o prezență de trei ori mai comună decât uraniul în scoarța terestră. Se poate obține prin metode variate, unele nici măcar foarte costisitoare.
Studii amănunțite care să indice zăcăminte concrete (mai ales cele care ar putea fi exploatate la scară mare) nu au fost făcute până acum, dar o estimare a US Geological Service arată că SUA, Australia și India ar deține cele mai mari rezerve de toriu. În total, lumea ar avea la dispoziție cam 4,4 milioane de tone din acest minereu, din datele știute până în prezent. Cum rumoarea în lumea științifică a crescut în ultimii ani în legătură cu toriul, iar problema energiei devine tot mai presantă, au apărut voci (inclusiv organizate în fundații sau asociații) care au început să promoveze energia bazată pe toriu. Prin lobby-ul susținut de asemenea voci, toriul a ajuns pe agenda discuțiilor politice, promovat ca un antidot pentru problemele energetice prezente ale omenirii și pentru schimbările de climă cauzate de aceste probleme energetice.
Deocamdată, există proiecte bazate pe toriu, chiar dacă nu sunt foarte extinse. În SUA, China, India sau Germania, minereul este utilizat (spre exemplu, Germania și India au, deja, facilități producătoare de energie în scop comercial care funcționează cu toriu). Oamenii de știință cred că este o chestiune de timp ca acest minereu să devină (sau nu) o sursă majoră de energie. Teoretic, este privit ca un panaceu energetic, dar practic mai sunt multe detalii de pus la punct, începând cu voința politică și administrativă de exploatare și investiție în echipamentele necesare.
Sursa: ENN
4 comentarii
Exista deja reactoare cu toriu in functiune. Majoritatea sunt experimentale. Reactoarele de tip CANDU (ca si cel de la Cernavoda) pot arde si toriu. Indienii investigheaza problema pentru ca au rezerve mari de toriu si reactoare de acest tip sau similare (canadienii si-au retras sprijinul cand India au detonat prima bomba nucleara, iar indienii au dezvoltat independent acest tip de reacor).
care e reversul medaliei? action and reaction…ca pana una alta Foukoushima ne dat o mare lectie!!
Toriul e mult mai abundent in scoarta terestra, fata de uraniu care este si mai rar si trebuie de regula imbogatit (trebuie crescut continutul de U235) pentru a fi ars in reactoare (altfel ai nevoie de apa grea). Exista o metoda mult mai buna, mai sigura si mai eficienta de a arde toriu intr-un reactor nuclear.
http://energyfromthorium.com/
http://thorium.50webs.com/
Si nu e nimic gen Fukushima. Stiati ca reactoarele conventionale ard 0,05% (LWR = BWR + PWR) sau 0,07% (PHWR = CANDU, respectiv ceea ce avem noi la Cernavoda) din uraniu 235? Prin comparatie LFTR arde aproape 100% din toriu.
Reactorul nu functioneaza sub presiune, nu functioneaza cu apa deci nu are ce exploda (nu exista hidrogen disociat din apa), are coeficient negativ de temperatura (cu cat devine mai cald, reactia e inhibata = siguranta pasiva), combustibilul si nucleul reacotrului sunt lichide (saruri de flour la temperaturi inalte, deci nu are ce se topi pentru ca e topit deja), reactorul se poate porni si opri usor, punterea se poate regla usor fara bare de control pentru a se adapta la curba de sarcina a retelei, iar cantitatea de deseuri produse e mult mai mica (1 tona vs. 35 de tone, din care 83% se descompun in 10 ani in materiale stabile, iar restul de 17% se descompune in 300 de ani vs. 10.000 de ani).
Ma tem ca nu vom ajunge nicaieri cu eolienele si panourile solare. Densitatea de energie si factorul de capacitate (cat % da energie la puterea nominala din durata de viata) sunt mult prea mici raportat la costuri.
Erata: Procentele de utilizare sunt gresite (0,5 pentru LWR, respectiv 0,7 PHWR) si nu erau din izotopul U-235 ci din uraniul natural.