Top 10 ţări unde poluarea şi schimbările climatice ucid oameni

0

Un raport al grupului pentru climă DARA arată că schimbările climatice globale şi poluarea provenită de la folosirea combustibililor fosili au omorât aproape cinci milioane de persoane pe glob în anul 2010. Estimările sunt ca, în 2030, această cifră să ajungă la şase milioane.

 

 

Din cele aproape cinci milioane de decese, 3,5 milioane au fost înregistrate în special în zece ţări, mai ales din Africa şi Asia. Acestea alcătuiesc topul celor mai periculoase zece ţări, din punct de vedere al mediului, pentru populaţia locuitoare:

 

Locul 10: Afghanistan (populaţie: 34,4 milioane, decese: 90.000)

Mortalitatea prematură este cauzată de mai mulţi factori, între care şi schimbările climatice şi poluarea – 90.000 de decese fiind înregistrate în 2010 din acest motiv. Principala cauză: infecţiile diareice produse de apa contaminată şi mâncarea stricată.

 

Locul 9: Rusia (populaţie: 141,8 milioane, decese: 100.000)

Decesele menţionate s-au înregistrat în 2010 din cauza efectelor poluării cu carbon, adică boli ale aparatului respirator, boli cardio-pulmonare şi cancer.

 

Locul 8: Etiopia (populaţie: 83 de milioane, decese: 100.000)

Aici se întâlnesc aceleaşi probleme ca şi în Afghanistan, mai ales din cauza mâncării stricate. Sărăcia populaţiei este un factor determinant, pentru că îi obligă pe oameni la un regim alimentar deficitar.

 

Locul 7: Bangladesh (populaţie: 148,7 milioane, decese: 100.000)

Poluarea este responsabilă pentru un număr mare de decese, ca şi în India şi China; totodată, se estimează că foametea va afecta, în acest stat, 15 milioane de locuitori în anul 2030, din cauza creşterii populaţiei la nivel mondial şi a scăderii resurselor de hrană.

 

Locul 6: Congo (populaţie: 66 de milioane, decese: 100.000)

Raportul DARA susţine că 17.000 de decese din cele menţionate au fost cauzate de schimbările climatice şi 84.000, de emisiile de carbon. Principalul ucigaş: meningita, cauzată de vremea tot mai imprevizibilă şi creşterea umidităţii.

 

Locul 5: Indonezia (populaţie: 239,9 milioane, decese: 150.000)

Emisiile de carbon sunt de vină pentru multe dintre aceste decese şi numărul morţilor se aşteaptă să crească la 200.000 în anul 2030. Totodată, biodiversitatea regiunii este în pericol din aceeaşi cauză (factori principali: vremea imprevibizilă şi defrişările).

 

Locul 4: Pakistan (populaţie: 173,6 milioane, decese: 150.000)

Poluarea aerului, inundaţiile, alunecările de teren, toate au lovit ţara în anul 2010 şi au cauzat decesele menţionate mai sus; în 2030, această cifră va ajunge la 250.000, estimează raportul DARA. Foametea este, şi aici, o altă cauză semnificativă a deceselor.

 

Locul 3: Nigeria (populaţie: 158,4 milioane, decese: 200.000)

Principalul ucigaş: emisiile de carbon. Aproximativ 150.000 de persoane mor anual din cauza ingerării de fum, de tuberculoză şi cancer la plămâni. Ingerarea de fum, care se întâmplă în spaţii închise, este cauzată de distribuţia inegală de electricitate, care forţează familii întregi să îşi încălzească locuinţele cu combustibili care ard direct.

 

Locul 2: India (populaţie: 1,2 miliarde, decese: 1 milion)

Nivelul ridicat de emisii de gaze este factorul principal al deceselor legate de schimbările climatice. DARA susţine că numărul lor va ajunge la 1,5 milioane pe an.

 

Locul 1: China (populaţie: 1,3 miliarde, decese: 1,5 milioane)

Deşi pare imposibil ca 1,5 milioane de decese să fie cauzate de schimbările climatice, realitatea este că 1,4 milioane din acestea sunt doar urmarea emisiilor de dioxid de carbon. Un raport al guvernului chinez de la începutul acestui an a avertizat că încălzirea globală ar putea afecta serios culturile ţării şi resursele de apă până la jumătatea acestui secol.

 

Sursa şi foto: Inhabitat


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger