Tocilarii mor mai greu

5

Dacă notele de anul acesta la bacalaureat ar reflecta o schimbare adevărată în cheful şi capacitatea de învăţare ale elevilor (dar nu reflectă decît schimbarea metodelor de supraveghere de la examene, elevii fiind la fel de prost sau de bine pregătiţi ca în toţi anii de pînă acum), ar trebui să fim şi mai îngrijoraţi pentru această generaţie, nu numai pentru educaţie, dar şi pentru sănătatea lor.

Un studiu făcut pe 10 000 de subiecţi, absolvenţi ai unor licee din Wisconsin, promoţia 1957, a descoperit că acei elevi care terminaseră între primii 25 erau, decenii mai tîrziu, mai sănătoşi decît codaşii clasei. Cînd au ajuns la 60 de ani, premianţii aveau mai puţine probleme medicale decît ceilalţi. Foarte puţini dintre ei sufereau de boli cronice, de diabet, boli de inimă, suferinţe respiratorii.

Doctorul Pamela Herd, profesor asociat la University of Wisconsin, spune că există clar o legătură între performanţele şcolare şi sănătate, dar o explicaţie încă nu se poate propune. Cea mai la îndemînă e aceea că absolvenţii cu succes au continuat să aibă succes şi au avut o viaţă mai bună, dar notele mari la sfîrşitul liceului nu garantează, în SUA, succesul financiar sau de altă natură.

 


5 comentarii

  1. elevii fiind tot le fel de prost pregatiti ca in TOTI anii de pana acum ? ce idiot spune asta? ar insemna ca si voi sunteti la fel de “bine” pregatiti ca si elevii din ziua de azi .Daca va place sa va autoincludeti in turma prostiei si marlaniei actuale, treaba voastra.Dar nu includeti pe TOTI odata cu voi !

  2. eu tot eu, nu avem nici o statistica adevarata despre nivelul de pregatire al elevilor, asa ca putem banui ca nu s-a schimbat fundamental in ultimul an. din ce stiu eu de la profesori si elevi din toata tzara, la bac se copie mult, unii profesori le dau elevilor raspunsurile pe fatza, iar anul asta nu s-a mai putut atit de mult

  3. Mda, în loc să bea alcool să fumeze, să se drogheze, să se dea cu motocicleta sau să facă sex neprotejat au stat acasă şi-au frecat cartea. Normal că trăiesc mai mult.

    • Gigel, fara suparare, dar tare indobitocit mai esti. Tocilarii reprezinta vreo 5%. Daca restul ar proceda dupa cele spuse de tine ar fi plina lumea de alcoolici, narcomani, motociclisti si prostituate.

Reply To eu tot eu Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger