Până nu demult, știam doar că, în rețea, fiecare doi oameni de pe planetă se pot conecta prin șase noduri, conjectură explicată la începutul secolului trecut de autorul maghiar Frigyes Karinthy. Acum aflăm însă că așa-numitul ”efect Kevin Bacon”, responsabil de jocul celor șase grade de separare, se poate aplica la toate informațiile disponibile pe net, care pot fi însă corelate prin 19 clicuri.
Explicarea acestui fenomen vine tot din partea unui cercetător din Ungaria, fizicianul Albert-László Barabási, despre ale cărui proiecte revoluționare puteți citi într-un amplu interviu pe care i l-a luat Marius Cosmeanu. ”Cum web-ul a început să se dezvolte în anii 90, s-a crezut că, cel mai probabil, avea proprietățile unei rețele aleatorii,” spune Barabási, ale cărui cercetări din 1999 au fost recent dezvoltate de oamenii de știință și publicate în Philosophical Transactions Of The Royal Society. Echipa de cercetători care a participat la analiza teoriilor lui Barabási a ajuns la concluzia că orice pagină de Internet se leagă de oricare alta printr-un număr foarte mic de clicuri, aspect cunoscut sub numele de ”proprietatea lumii mici”. ”E foarte probabil ca două noduri să fie conectate, chiar și într-un spațiu atât de vast și de neuniform, cum este rweb-ul, printr-un traseu relativ scurt prin nodurile rețelei. În cazul web-ului, traseul conține 19 asemenea noduri,” explică Barabási, citat de The Daily Mail.
Potrivit specialistului, relația dintre expansiunea Internetului și ”numărul Kevin Bacon” destul de mic poate fi pusă pe seama unor ”agregatoare” masive, de tipul motorului de căutare Google și al rețelei sociale Facebook. În ambele cazuri, numărul de ”huburi” care permit agregarea unui conținut impresionant rămâne relativ mic. De asemenea, un aspect important care permite aplicarea ”efectului Kevin Bacon” în cazul Internetului este lipsa de omogenitate a acestei rețele: nu toate nodurile au același grad de agregare, majoritatea fiind mult mai puțin conectate decât nodurile centrale. Această proprietate însă poate fi, după părerea lui Barabási, o vulnerabilitate a agregatoarelor mari, ca Facebook sau Google, aceste ”superhuburi” putând fi atacate de hackeri, destabilizând astfel circulația informației în rețeaua globală.
Sursa: The Daily Mail
Foto: Opte Project